- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.12.2019, 11:42)
- Departamentul Social - Mediafax
Eliberat de o săptămână din puşcărie, un recidivist a fost prins încercând să fure geanta unei farmaciste
Un bărbat de 73 de ani, care ieşise din închisoare în urmă cu o săptămână, a fost prins în timp ce încerca să fure un telefon din geanta unei farmaciste dintr-un spital din Bucureşti.

Eliberat de o săptămână din puşcărie, un recidivist a fost prins încercând să fure geanta unei farmaciste
Potrivit unui comunicat transmis vineri, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat, în vârstă de 73 de ani, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la furt calificat, după ce ar fi încercat să sustragă telefonul mobil din geanta unei femei.
„Poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie au fost sesizaţi (joi - n.r.) prin intermediul 112, de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat a pătruns fără drept în farmacia unui spital, loc destinat doar angajaţilor spitalului, şi a încercat să-i sustragă un telefon mobil din geanta lăsată nesupravegheată, pe un scaun în farmacie”, se arată în comunicatul citat.
Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul de 73 de ani şi l-au dus pentru audieri la sediul secţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Totodată, în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul a fost liberat din penitenciar la data de 28 noiembrie.
Cercetările continuă în acest caz, pentru tentativă la furt calificat, faţă de cel în cauză fiind dispusă măsura arestului preventiv.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe