La ultima probă scrisă, cea la Limba şi literatura maternă, din cadrul Evaluării Naţionale, desfăşurată vineri, au fost prezenţi 9.193 de elevi (95,1%) din totalul celor 9.667 de elevi înscrişi pentru susţinerea acestei probe.
S-au înregistrat 474 de absenţi. Niciun elev nu a fost eliminat.
Primele rezultate ale examenului vor fi afişate atât în centrele de examen, cât şi pe pagina web dedicată, evaluare.edu.ro, în data de 3 iulie, până la ora 14.00.
Rezultatele finale vor fi afişate marţi, 9 iulie, după soluţionarea contestaţiilor.