EVALUAREA NAŢIONALĂ: Doar 48,8 la sută dintre elevii care au susţinut simularea au medii peste 5

Doar 48,8 la sută dintre elevii de clasa VIII-a prezenţi la simularea evaluării naţionale au obţinut medii peste 5, respectiv 66,95 la sută la Limba română şi 30,4 la sută la Matematică, Ministerul Educaţiei recomandând efectuarea unor ore de pregătire.

Urmărește
678 afișări
Imaginea articolului EVALUAREA NAŢIONALĂ: Doar 48,8 la sută dintre elevii care au susţinut simularea au medii peste 5

EVALUAREA NAŢIONALĂ: Doar 48,8 la sută dintre elevii care au susţinut simularea au medii peste 5 (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a centralizat rezultatele examenelor din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a.

Din totalul celor 187.886 de elevi înscrişi, 177.946 (94,7 la sută) au participat şi la proba de Limba română şi la cea de Matematică. Dintre aceştia, 86.893 (48,8 la sută) au obţinut medii peste 5.

La proba de Limba română, 119.963 (66,95 la sută) de elevi au obţinut note peste 5, în timp ce la Matematică au fost 54.465 (30,4 la sută) cu note de promovare.

Prezenţa la proba de Limba maternă a fost de 94,5 la sută, iar 7.912 (76 la sută) elevi au obţinut note peste 5.

Potrivit Ministerului Educaţiei, scopul simulării a fost aducerea în atenţia elevilor şi a profesorilor a situaţiei reale privind pregătirea înainte de evaluarea naţională din vară.

"Din datele prezentate rezultă că peste jumătate dintre cei prezenţi la simulări au obţinut note peste 5 la disciplina Limba română, fapt care nu s-a înregistrat şi la disciplina Matematică, unde procentul de 30,4% indică un nivel scăzut de pregătire a elevilor, în condiţiile în care subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu, tipic oricărei evaluare de masă", se arată într-un comunicat al MEN, remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Cea mai ridicată participare a elevilor la simularea naţională pentru clasa a VIII-a s-a înregistrat în judeţul Neamţ - 98,18%, iar cea mai scăzută în judeţul Dolj - 89,04%.

Cea mai mare pondere a elevilor care au obţinut medii peste 5 a fost înregistrată în municipiul Bucureşti - 64,21 la sută, urmat de judeţul Brăila - 60,42 la sută şi judeţul Cluj 59,18 la sută.

Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călăraşi - 34,18 la sută, Caraş-Severin- 36,28 la sută şi Dolj -37,95 la sută.

În ceea ce priveşte situaţia pe discipline, la Limba română, cea mai mare pondere a elevilor cu note peste 5 s-a înregistrat în Bucureşti (81,23 la sută) iar cea mai mică, în judeţul Harghita - 38,72%.

La Matematică, primul loc este ocupat tot de Bucureşti, cu 46,38 la sută, iar cel mai scăzut procent îl are judeţul Caraş-Severin 19,33 la sută.

La Limba maternă, cele mai bune rezultate au fost în Bistriţa-Năsăud, unde prezenţa elevilor la simulare a fost de 100 la sută, iar cel mai scăzut, în Caraş-Severin - 21,74 la sută din elevi cu note peste 5, unde, de asemenea, prezenţa a fost de 100 la sută.

Potrivit MEN, prezenţa integrală a elevilor la simularea pentru evaluarea naţională s-a înregistat numai în cele două judeţe amintite şi numai la disciplina Limba maternă.

În acelaşi timp, la toate examenele, nu a existat o prezenţă mai mică de 89 la sută în niciunul dintre judeţe.

Ca urmare a situaţiei înregistrate, conducerea MEN a decis adoptarea mai multor măsuri de remediere a situaţiei, printre care efectuarea unor ore de pregătire pentru evaluarea naţională de la vară. Totodată, lucrările fiecărui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se identifica punctele slabe şi, în consecinţă, pentru a putea corecta neajunsurile înregistrate, a precizat sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici