EXCLUSIV: Bărbatul găsit nevinovat de dublul asasinat de la Braşov, despăgubit cu 490.000 euro

Statul este obligat să plătească despăgubiri de 490.000 de euro unui tânăr care a fost arestat în decembrie 2004 pentru uciderea a două farmaciste din Braşov şi care a fost achitat, prin trei decizii ale instanţelor, ultima dată de către Înalta Curte în noiembrie 2008.

Urmărește
116 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Bărbatul găsit nevinovat de dublul asasinat de la Braşov, despăgubit cu 490.000 euro

EXCLUSIV: Bărbatul găsit nevinovat de dublul asasinat de la Braşov, despăgubit cu 490.000 euro

Statul român este obligat de către Tribunalul Bucureşti la plata a peste două milioane de lei în cazul lui Alexandru Diaconescu, presupus criminal al farmacistelor din Braşov, decizia nefiind însă definitivă, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Tribunalul Bucureşti a admis în parte luni o cerere introdusă în urmă cu un an, de către avocaţii lui Alexandru Emil Diaconescu.

În respectiva cerere, Diaconescu solicita instanţei admiterea acţiunii sale şi acordarea de prejudicii materiale, ocazionate de procesul în care a fost achitat, în valoare de 150.000 de lei.

La capitolul daune morale, suferite ca urmare a acuzaţiilor grave aduse de anchetatori şi de regimul de detenţie, Diaconescu a solicitat judecătorilor să-l despăgubească cu suma de 12.600.000 de lei.

Tribunalul Bucureşti, în urma deliberărilor, a admis despăgubirea lui Diaconescu cu 150.000 de lei pe latură materială şi cu două milioane de lei pe latura daunelor morale.

În cererea sa, depusă în 14 mai 2009, la Secţia civilă a Tribunalului Bucureşti, Diaconescu arată că a fost acuzat, inculpat şi apoi arestat preventiv, fiind trimis în judecată pentru infracţiunile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Acesta le-a indicat judecătorilor civili şi perioada de arestare preventivă, respectiv din 15 decembrie 2004, până în 27 octombrie 2005. De la eliberarea sa, din octombrie 2005 şi până în 7 februarie 2007, el a avut interdicţia de a părăsi localitatea Braşov, timp de aproximativ 16 luni.

"Sunt victima unei grave erori judiciare, aşa cum rezultă din Decizia definitivă de achitare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din câte cunosc eu, sunt singura persoană din România, care a fost trimisă în judecată, în stare de arest, pentru omor deoasebit de grav şi care a fost achitată de toate cele trei instanţe (fond apel şi recurs-n.r.)", se arată în acţiunea lui Diaconescu, obţinută de agenţia MEDIAFAX.

În motivarea sumei cerute cu titlul de prejudiciu material, Diaconescu le-a arătat magistraţilor că acestea trebuie să acopere integral plata onorariului avocaţilor, angajaţi pe tot parcursul procesului penal; cheltuielile privind expertizele judiciare, cheltuielile reprezentând chiria plătită în municipiul Braşov, în perioada în care avea interdicţie de a părăsi localitatea; cheltuielile cu chiria din municipiul Bucureşti, pentru că mama sa a fost nevoită să vândă imobilul în care locuia în acel moment, pentru a face faţă cheltuielilor procesului penal; cheltuielile de transport, ocazionate de prezenţa sa la fiecare termen de judecată; contravaloarea pachetelor cu alimente şi alte produse cumpărate din banii săi sau împrumutaţi în numele său, primite în perioada arestului preventiv; contravaloarea salariului pe care îl putea primi dacă nu era arestat preventiv; pierderile materiale indirecte ca urmare a arestării sale sau a celorlalte măsuri preventive ce au fost luate asupra sa; cheltuieli cu tratament medical ca urmare a bolilor începute sau luate în perioada detenţiei din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea, precum râie sau păduchi; împrumuturile contractate pentru susţinerea familiei sau beneficiul nerealizat ca urmare a faptului că "nimeni nu angaja o persoană care este inculpată pentru omor deosebit de grav, tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor".

"Cu privire la daunele morale, solicit a fi acordate în primul rând pentru privarea de libertate în mod nelegal şi suferinţelor, a umilinţelor îndurate şi încercate în perioada arestului preventiv, atât la arestul IPJ Braşov, cât şi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea", arată Diaconescu în cererea sa, precizând că "daunele sunt justificate şi în raport de restrângerea libertăţii pentru câţiva ani, prin înlocuirea arestului preventiv cu măsura preventivă de a nu părăsi localitatea şi ţara".

Acesta a acuzat faptul că i-a fost afectată imaginea în societate, dar şi respectul de sine, cazul său fiind unul excesiv mediatizat atât în mass-media locală şi mai ales în cea naţională.

"Cazul meu a fost prezentat la ore de maximă audienţă şi s-au scris sute, poate mii de articole, în care eram tratat cu apelativul «criminalul»", a mai arătat Diaconescu în cererea sa, în care precizează că "suferinţe au fost produse şi prin desfăşurarea urmăririi penale, interogatorii prelungite la poliţie, percheziţii domiciliare violente, stres prelungit şi prin nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie".

"Am fost terorizat psihic în cursul anchetei, de un temut anchetator, care acum s-a pensionat, binecunoscut în oraşul de la poalele Tâmpei. Suferinţele mi-au fost produse şi ca urmare a neîncrederii cu care sunt privit de vecini şi de cunoscuţi. Mi-a fost afectată imaginea mea în societate, dar şi respectul de sine, chiar şi în prezent, cazul meu fiind prezentat într-o lumină negativă. Din cauza arestării mele, am suferit ca urmare a îndepărtării din familie, fiind lipsit de afecţiunea celor dragi mie. Logodnica mea din acea perioadă, Ana Maria Aron, m-a părăsit, adăugându-se o nouă suferinţă celei cauzate de arestarea nelegală. Am avut tentative de sinucidere, în momentul în care credeam că nu se va mai termina coşmarul arestării mele. Au existat încercări de intimidare a martorilor mei, prin acuzarea acestora de mărturie mincinoasă", se mai arată în cererea lui Diaconescu.

Acesta le-a mai arătat judecătorilor civili că daunele cerute nu pot şterge suferinţa acumulată şi îndurată, că timpul nu mai poate fi dat înapoi, aceste daune putând genera cel mult un sentiment de dreptate şi poate de echitate.

"Una este situaţia de a fi arestat 30 zile, chiar pe nedrept, pentru un furt calificat, să zicem - caz în care, te gândeşti că până la urmă, deşi eşti nevinovat, te poţi libera condiţionat după maxim doi ani - şi alta este situaţia de faţă în care, deşi eşti nevinovat, te gândeşti că vei primi o pedeapsă de detenţiune pe viaţă sau în cel mai fericit caz 25 ani închisoare cu toate consecinţele acesteia şi poate nu vei mai apuca să fi liber", spune în cerere fostului suspect de crimă.

Diaconescu menţionează că "o persoană inculpată pentru omor calificat, pe lângă faptul că este umilită şi are parte de «un tratament special», este considerată vinovată de anchetatori şi de societate încă înainte de a fi trimisă în judecată, pentru că în firea umană, în subconştientul acesteia există un instinct reprobatoriu şi de dezgust faţă de cei consideraţi criminali".

"Nici nu se poate imagina, şi cu atât mai puţin povesti, ce suferinţe încearcă o persoană, care este nevinovată şi care este acuzată că a omorât prin împuşcare şi apoi a jefuit două femei farmaciste, aflate la locul de muncă", conchide Dioaconescu în finalul cererii sale.

În 25 noiembrie 2008, instanţa supremă l-a achitat pe Alexandru Diaconescu, principalul suspect al dublei crime petrecute în decembrie 2004 într-o farmacie din municipiul Braşov, confirmând astfel, deciziile instanţelor inferioare.

În motivarea deciziei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că anchetatorii au acordat prea mult "credit" mărturiilor martorului Dumitru Mareş, un fost coleg de celulă de-al presupusului făptaş.

Astfel, arată magistraţii în motivarea lor "declaraţiile martorului Dumitru Mareş - care a dat primele informaţii organelor de cercetare penală, recunoscându-l pe Diaconescu, după mediatizarea portretului robot ca fiind un fost coleg de celulă, şi oferind apoi detalii despre confesiunile acestuia privitoare la faptă, urmare a cazării în aceeaşi celulă din arestul IPJ Braşov -, au fost în mod corect caracterizate ca nesincere, nefiind în măsură să dovedească vinovăţia lui Diaconescu, avându-se în vedere că nu se coroborează decât parţial cu alte mijloace de probă şi luând în considerare numeroasele inadvertenţe, reveniri şi refuzul de a răspunde la toate întrebările instanţei", notează magistraţii în documentul citat.

În continuare instanţa precizează că organele de anchetă au greşit atunci când "s-au canalizat" şi au acordat "credit" informaţiilor venite de la acest martor, fără a lua în considerare şi alţi suspecţi. "De altfel, creditul pe care organele de anchetă l-au acordat informaţiilor acestui martor şi canalizarea anchetei doar asupra lui Diaconescu, fără a lua în calcul şi alţi posibili suspecţi, reprezintă o carenţă a anchetei penale, anchetatorii pierzând şansa să abordeze şi să exploateze şi alte piste", se mai arată în motivarea instanţei.

Totodată, mai arată judecătorii, mediatizarea excesivă a acestui caz şi difuzarea portretului robot al lui Alexandru Diaconescu, au alterat în parte memoria martorilor, deformând datele percepute de aceştia.

În cuprinsul motivării care are aproape 50 de pagini magistraţi mai arată că singurele probe care ar fi indicat că Diaconescu ar fi fost criminalul au avut "caracter de probabilitate. Aceste probe sunt rapoartele expertizelor ADN, care s-au efectuat asupra "unei mixturi de urme biologice" situaţie în care "s-a stabilit cu probabilitate că şi Diaconescu se numără printre posibilii contribuitorii la formarea acestei mixturi".

"De asemenea expertizele balistice efectuate în cauză au stabilit că pe mâneca dreaptă a hainei din material impermeabil, de culoare maron, găsită în domiciliul lui Diaconescu, s-au evidenţiat factori secundari ai împuşcării, care totuşi nu sunt identici cu cei relevaţi pe obiectele vestimentare ale victimelor, în acest ultim caz fiind în plus şi microurme de aluminiu, absente pe haina lui Diaconescu, deci nu au fost creaţi în aceeaşi împrejuare", mai notează judecătorii în motivarea lor.

În plus, precizează magistraţii, "amestecul de material genetic a fost într-o cantitate ce se situează la limita inferioară a senzitivităţii kiturilor de analiză genetică iar profilul cromozomial Y este unic, raportat însă la baza de date în care s-a efectuat căutarea (destul de redusă numeric pentru România - nota magistraţilor)".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici