EXCLUSIV: Instanţa condamnă în premieră o bonă care a maltratat copilul de care avea grijă - VIDEO
Instanţa bucureşteană condamnă, în premieră, o bonă care a maltratat fetiţa, în vârstă de doi ani, de care avea grijă, acuzata fiind obligată şi la plata unor daune morale.
EXCLUSIV: Instanţa condamnă în premieră o bonă care a maltratat copilul de care avea grijă
Avocata Georgiana Teodorescu, de la Chiuariu & Associates Attorneys at Law, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a condamnat-o la amendă penală de 1.000 de lei pe Lovinica Dinu, cea care a fost angajată ca bonă de Irina Olteanu, pentru fiica sa Eva.
Cazul Evei, în vârstă de doi ani, a intrat vara trecută în atenţia presei, dar şi a autorităţilor judiciare, după ce mama micuţei a făcut publice înregistrările video care relevau comportamentul violent al bonei Lovinica Dinu faţă de micuţă.
Lovinica Dinu, în vârstă de 62 de ani, a fost deferită justiţiei, în 12 aprilie 2010, fiind acuzată de lovire şi alte violenţe (articolul 180 Cod penal).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
ISW: Putin nu va renunţa la obiectivele sale de a ocupa în totalitate Ucraina
-
Reconfigurarea relaţiilor SUA-Marea Britanie: Planurile lui Keir Starmer pentru un parteneriat economic strategic
-
Ciolacu, despre plafonarea preţurilor la energie: Cu certitudine, Guvernul României va lua măsuri
În 16 iunie 2010, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a condamnat-o pe Lovinica Dinu la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.000 de lei şi o obligă la plata sumei de 1.000 de lei cu titlul de daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată către stat, respectiv la 150 de lei, a precizat avocata Georgiana Teodorescu.
Potrivit lui Teodorescu, acest caz constituie o premieră, pe rolul instanţelor figurând mai multe cauze în care bone sunt reclamate pentru comportamentul lor. Cazul Eva este primul în care instanţa s-a pronunţat.
Totodată, avocata Georgiana Teodorescu a spus că în acest caz magistraţii au acceptat ca probe înregistrările audio-video făcute de un amator, neautorizat, iar victima nu a putut fi audiată, fiind prea mică.
Înregistrările au fost realizate de mama Evei în 30 iunie 2009, după ce a sesizat că, atunci când o vedea pe bonă, fetiţa începea să plângă. Acest fapt a determinat-o pe Irina să monteze camere de supraveghere, ceea ce a dus la dezvăluirea comportamentului Lovinicăi Dinu faţă de Eva.
Decizia instanţei poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO