Măsurile au fost luate în condiţiile în care focarele în Ungaria sunt la circa 80-90 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad a luat măsuri suplimentare pentru prevenirea gripei aviare, iar medicii merg din poartă în poartă pentru a-i informa pe localnici.
„Medicii sunt prezenţi în teritoriu la toţi cetăţenii pentru a le explica despre pericolul apariţiei şi despre posibilitatea ca orice animal bolnav să fie anunţat la noi, la DSV, pentru a lua cele mai urgente măsuri, pentru a evita difuzarea bolii. Medicii se duc la fiecare cetăţean din fiecare comună pentru a informa asupra percolului apariţiei acestei boli şi a obligativităţii a ţinerii animalelor închise în spaţii acoperite pentru a evita contactul cu păsările sălbatice”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, medicul Viorel Agud.
De asemenea, au fost interzise vânzarea păsărilor în târguri şi expoziţiile de păsări.
„Am interzis vânzarea păsărilor în târguri, mişcarea oricărei păsări dintr-o localitate în alta. Am interzis de asemenea şi expoziţiile de animale, pentru că au fost programate câteva expoziţii de păsări, am interzis desfăşurarea acestora”, a mai declarat Viorel Agud.
„Cel mai apropiat focar ar fi la circa 80-90 de kilometri, a fost o suspiciune aproape de noi, dar s-a infirmat, aşa că cel mai aproape este la 80-90 de kilometri”, a adăugat directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.
Totodată, medicii au verficat toate fermele de păsări şi depozitele care importă carne din Ungaria. Cele cinci ferme de păsări din judeţul Arad au în medie câte 15.000 de capete.
Nu au fost semnalate probleme sau cazuri de suspiciuni de gripă aviară până în acest moment.