Video Fabrică de bani falşi, descoperită la Oradea. 90.000 de euro, găsiţi la o groapă de gunoi. Trei persoane, reţinute de DIICOT - VIDEO

Procurorii DIICOT au descoperit o fabrică de bani falşi la Oradea, judeţul Bihor, şi au ridicat mai multe persoane care ar face parte dintr-un clan mafiot din Napoli. Anchetatorii au găsit 11,6 milioane de euro în imobil şi 90.000 de euro la o groapă de gunoi, unde membrii grupării intenţionau să îi ardă, precum şi mai multe bancnote care fuseseră parţial distruse, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Urmărește
8610 afișări

UPDATE: Trei persoane, reţinute de DIICOT în dosarul banilor falşi

Procurorii DIICOT au reţinut, vineri, trei suspecţi în dosarul în care anchetatorii au descoperit, la Oradea, 13 milioane de euro falşi care urmau să ajungă în Italia, aceştia urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bihor, sâmbătă, cu propunerea de arestare preventivă. 

Anchetatorii DIICOT continuă însă, la Oradea, audierile în acest caz.

Potrivit procurorilor care instrumentează dosarul, banii falsificaţi la Oradea erau depozitaţi la sediile unor firme din judeţul Bihor, de unde erau distribuţi în ţări din UE de către o societate care aparţine unui italian, un transport de aproape 19 milioane de euro falsificaţi, în bancnote de 50 de euro, fiind depistat în Italia, potrivit DIICOT.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a arătat, într-un comunicat de presă transmis vineri agenţiei MEDIAFAX, că grupul infracţional organizat suspectat că a falsificat şi a pus în circulaţie bancnote euro era format din membri ai mafiei italiene şi cetăţeni români.

Patru cetăţeni italieni şi un român sunt urmăriţi penal pentru constituire de grup infracţional organizat, falsificare de monede, falsificare de valori străine şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori.

Cei patru italieni sunt suspectaţi că, împreună cu mai multe persoane, printre care şi români, în perioada octombrie 2013 - septembrie 2014, au contrafăcut bancnote de 20, 50 şi 100 de euro, prin intermediul unei firme aparţinând unui italian, folosind ca tehnică de tipărire şi contrafacere "metoda offset".

"Sub coordonarea suspectului RV, membrii grupului procurau hârtia şi vopselurile, precum şi celelalte materiale necesare asigurării elementelor de siguranţă a falsului şi tipăreau bancnote contrafăcute la o locaţie din judeţul Bihor", susţin procurorii DIICOT.

Banii falsificaţi în cantităţi mari erau depozitaţi la sediile unor societăţi comerciale, apoi erau transportaţi şi distribuiţi în ţările Uniunii Europene.

Procurorii DIICOT - Structura Centrală s-au sesizat din oficiu în 25 octombrie 2013 cu privire la existenţa acestui grup infracţional organizat şi l-au monitorizat timp de 11 luni.

În 22 septembrie, în cadrul cooperării cu autorităţile judiciare italiene, a fost interceptat în Italia un transport de euro falsificaţi din cupiura de 50 euro, fiind confiscată suma de 18.900.000 de euro. Banii contrafăcuţi fuseseră expediaţi de o firmă din România ce aparţine italianului R.V., acesta fiind arestat în apropiere de Milano.

În 25 septembrie, procurorii DIICOT au făcut 15 percheziţii la sediile sociale ale firmelor implicate şi la locuinţele suspecţilor.

Anchetatorii au descoperit şi au ridicat aproximativ 13 milioane de euro falsificaţi, matriţe, holograme şi alte materiale folosite la contrafacerea de monedă, a precizat DIICOT.

De asemenea, la groapa de gunoi din Oradea, la banda de sortare a deşeurilor au fost descoperite aproximativ 55.000 de bancnote contrafăcute din cupiura de 50 euro, "despre care există suspiciunea rezonabilă că provin din activitatea de contrafacere de bancnote străine desfăşurată de grupul de criminalitate organizată condus de suspectul RV", iar într-un alt loc au fost găsite bancnote false rupte sau arse, au mai arătat procurorii.

Anchetatorii au dus la audieri 20 de persoane, suspecţi şi martori în acest caz.

Poliţia Română a precizat că tipografia clandestină a fost identificată la sediul unei societaţi comerciale, unde se falsificau bancnote din cupiura de 50 de euro, cu serii diferite.

"Totodată, a fost găsită suma totală de 14.090.500 euro, din cupiura de 50 euro, dintre care în tipografie 11.674.000 euro, precum şi suma de 2.340.000 euro pe care persoanele bănuite au încercat să o distrugă prin ardere, iar restul banilor în alte locuri din municipiul Oradea, inclusiv la groapa de gunoi", a arătat Poliţia Română.

Sursa citată a menţionat că bancnotele falsificate nu erau destinate a fi puse în circulaţie pe teritoriul României.

Gruparea a fost anihilată de procurorii DIICOT şi polişiştii de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălarea Banilor din Poliţia Română, în colaborare cu autorităţi judiciare din Italia şi cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici