Familia electricianului va primi 7000 lei din fondul preşedintelui Camerei. Zgonea oferă 1000 lei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că familia electricianului care a murit electrocutat la Camera Deputaţilor va primi 7.000 de lei din resursele financiare aflate la dispoziţia preşedintelui forului, el urmând să depună 1.000 de lei.

Urmărește
195 afișări
Imaginea articolului Familia electricianului va primi 7000 lei din fondul preşedintelui Camerei. Zgonea oferă 1000 lei

Familia electricianului va primi 7000 lei din fondul preşedintelui Camerei, Zgonea oferă 1000 lei (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Legat de acest regretabil deces al unui coleg de-al nostru care era angajat al Camerei Deputaţilor, departamentul tehnic a trimis documentele pentru o anumită sumă pe care trebuie s-o plătim din resursele financiare la dispoziţia preşedintelui Camerei Deputaţilor. Eu am fost de acord cu acest lucru. Le mulţumesc şi colegilor domniei sale care am înţeles că vor ajuta şi ei financiar familia îndurerată. Personal, voi depune şi eu o sumă pentru această familie, e un caz neplăcut şi nerefericit pentru noi", a spus Zgonea după şedinţa Biroului Permanent al Camerei.

El a precizat că din resursele financiare la dispoziţia preşedintelui Camerei va fi depusă suma de 7.000 de lei, iar el va depune 1.000 de lei .

"E un gest simbolic", a adăugat Zgonea.

Un electrician care lucra la Palatul Parlamentului a murit, duminică, în timpul serviciului, fiind găsit electrocutat, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti face cercetări pentru a stabili dacă este vorba despre un accident de muncă, a declarat pentru MEDIAFAX şeful ITM, Constantin Bujor.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a fost sesizat prin serviciul de urgenţe 112, duminică seară, că la Palatul Parlamentului a fost găsit decedat un electrician, în vârstă de 58 de ani.

Constantin Bujor a spus că electricianul era în timpul serviciului şi a fost găsit în apropierea unui cablu electric, decesul fiind constatat de angajaţii de la Institutul Naţional de Medicină Legală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici