UPDATE: Fiica pacientului filmat cu larve pe răni, despre medici: Să le fie ruşine!
Fiica pacientului filmat la Spitalul de Arşi cu larve pe răni a declarat, la ieşirea din sediul Poliţiei Capitalei, că medicilor care l-au tratat pe bărbat ar trebui „să le fie ruşine pentru ce au făcut”, avocata acesteia precizând că s-a constituit parte civilă în dosar.
Fiica pacientului de la Spitalul de Arşi pe rănile căruia au fost filmate larve şi soţul acesteia, însoţiţi de un avocat, au ajuns vineri dimineaţa la Poliţia Capitalei. La ieşirea din sediul instituţiei, femeia a declarat că medicilor care l-au tratat pe tatăl său „ar trebui să le fie ruşine pentru ce au făcut”.
Avocatul familiei a precizat pentru MEDIAFAX că femeia şi soţul ei au fost audiaţi de poliţişti, totodată constituindu-se parte civilă în dosarul penal deschis.
Procurorii de la Parchetul Capitalei au deschis un dosar de moarte suspectă după apariţia unei înregistrări cu un pacient internat în Spitalul de Arşi, pe rănile căruia se aflau larve. În dosar a dat declaraţii şi Camelia Roiu, medicul care a înregistrat imaginile.
Anchetatorii au demarat şi o a doua anchetă, pentru ucidere din culpă, după ce o femeie a decedat la unitatea medicală după o transfuzie sanguină greşită.
Vineri vor fi audiaţi şi alţi angajaţi ai Spitalului de Arşi din Capitală. Poliţiştii au ridicat săptămâna trecută acte de la unitatea medicală, mulţi angajaţi dând declaraţii anchetatorilor în legătură cu cele două cazuri.
Şi Ministerul Sănătăţii face investigaţii în ceea ce priveşte Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, secţia de Anestezie Terapie Intensivă fiind închisă.