- Home
- Social
- ARAD, (24.12.2016, 17:30)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video VIDEO Familia Regală, colindată de preferaţii Regelui Mihai I
Câteva sute de persoane au colindat, sâmbătă, Familia Regală a României la Castelul de la Săvârşin, din judeţul Arad, în fruntea colindătorilor aflându-se dubaşii din localitate, cei mai vestiţi colindători din judeţ şi preferaţii Regelui Mihai, informează corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
1586 afișări
Colindătorii au fost întâmpinaţi în piaţa satului de către Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, împreună cu Alteţa Sa Regală Principesa Maria, în vreme ce localnicii mai în vârstă păstrează cu mare bucurie amintiri cu Regele Mihai I, inclusiv din perioada în care acesta era tânăr.
"Este o mare onoare pentru comunitatea de la Săvârşin că de 15 ani Familia Regală alege să petreacă sărbătorile Crăciunului la Săvârşin, de aceea după cum vedeţi curtea este plină de oameni, au venit de pe toată Valea Mureşului şi nu numai, unii chiar de la distanţe mult mai mari, ca să fie alături de Familia Regală, să transmită sărbători fericite, să transmită gândurile bune, atât celor prezenţi, cât şi Majestăţii Sale Regale care din păcate în ultimii ani nu a mai putut participa din motive de sănătate, dar ştim că este cu sufletul alături de noi", a declarat primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Dubaşii s-a pregătit special pentru acest moment. "Cu o lună înainte de Crăciun, când se intră în post, toţi dubaşii se strâng împreună cu şeful, cu căperul, cum se zice, şi începem a repeta toate colinzile, bătăile pe dube, jocurile care se fac şi toate tradiţiile acestea păstrate din străbuni. Este un simbol pentru noi ca an de an să colindăm Familia Regală, este o onoare în acelaşi timp şi nu găsesc cuvinte să vă explic cu exactitate... de aici se pleacă. Primim binecuvântarea părintelui, colindăm Familia Regală, după care continuăm colindul prin localitate", a declarat Laurenţiu, unul dintre dubaşi.
Pentru localnici este o mare bucurie să vină să vadă Familia Regală, iar oamenii sunt foarte mândrii că membrii Familiei Regale se află în mijlocul lor, iar aici Familia Regală este foarte iubită. Cei mai în vârstă îşi amintesc cum Regele Mihai obişnuia să vină aici înainte să fie forţat să plece din ţară.
"Este o tradiţie să venim să conlindăm Familia Regală. Vin de mulţi ani, de când e Regele aici tot venim, de când a început Regele să vină aici, am vorbit şi cu Regele, am pus mâna pe el, am vorbit cu Regele. Avem multe amintiri cu Regele. Când eram şi eu tânăr, era şi dânsul fecior tânăr. Eu eram la Vărădia (o comună apropiată de Sâvârşin, unde Regele Mihai ateriza cu un avion când era tânăr, înainte să fie forţat să abdice - n.r), mergea la aeroport, zbura cu avionul, se întorcea pe sus, ateriza pe aeroport, noi mergem cu vitele, el venea cu maşina. Eu stăteam chiar pe drumul aeroportului. Era foarte popular, vorbea cu oamenii. Îi urez sănătate Regelui Mihai I, aseară l-am văzut în Elveţia, la televizor. L-a arătat pe Majestatea Sa Regele Mihai I, Regele, Regele", a spus un bărbat mai în vârstă din comuna Săvârşin.
Un alt bărbat care merge de la Arad în fiecare an ca să însoţească dubaşii a declarat că "este o mare plăcere pentru mine să mă aflu cu ocazia sărbărilor de iarnă aici, în această frumoasă localitate Săvârşin. De asemenea admir şi apreciez că există continuiate, tinerii preiau de la cei mai în vârstă, dubaşii, care nu ratează nicio ocazie să ne aducă bucurie în casă. De asemnea urez sărbători fericite săvârşinenilor şi multă sănătate Familiei Regale şi sărbători fericite tuturor. Vin în fiecare an, de ani buni de zile, şi de fiecare dată constat că există interes tot mai mare pentru această sărbătoare şi asta este un lucru bun pentru că a ne cultiva tradiţiile înseamnă a ne recunoaşte şi să ne dea forţă şi putere. Cu cât ni le cultivăm mai bine, cu atât suntem mai puternici, ca popor, ca naţie, ca familie, ca orice".
"Venim în fiecare an cu multă plăcere, ne place foarte mult şi îi stimăm şi îi respectăm pe Familia Regală, mai ales că băiatul meu a şi lucrat aici la castel o perioadă de trei ani, dar acum e plecat în Anglia. Regelui Mihai I îi transmit multă, multă sănătate, şi sperăm din tot sufletul că o să ne revedem măcar de Paşte, dacă de Crăciun, nu, că e prea frig", a declarat aceasta.
"Eu am venit cu nepoţica, cu băieţelul şi cu nora şi m-au luat şi pe mine. Întotdeauna mi-a plăcut Regele, în sensul că a avut minte, numai alţii i-au distrus-o (cariera - n.r.), în sensul că nu l-au lăsat să-şi parcurgă restul vieţii. Îi doresc multă, multă sănătate că-i mai bună decât toate", a mai declarat un alt bărbat.
Colindătorii au fost răsplătiţi cu ceai cald şi cozonac şi fotografii cu Regele Mihai I şi membrii Familiei Regale.
Colindătorii au fost primiţi în piaţa satului. În ultima vreme la castel vin tot mai multe persoane să colinde Familia Regală. Regele Mihai va vedea în Elveţia imaginile cu dubaşii.
Primarul comunei Ioan Vodicean a asigurat că tradiţia dubaşilor la castel nu se va pierde niciodată pentru că printre dubaşi sunt colindători micuţi care vor continua tradiţia.
"Este o tradiţie de 15 ani, în 2001 a fost prima dată. Mă bucur că sunt mult mai numeroşi în acest an. Anul trecut mi-a fost puţin teamă că se va pierde puţin tradiţia... (Majestatea Sa Regele Mihai - n.r.) întreabă tot timpul (de ţară, de Săvârşin - n.r.), cineva a făcut un mic film şi când mergem în Elveţia în două zile o să ducem (Regelui - n.r.) un filmuleţ cu dubaşii", a declarat presei Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta.
Prezenţa dubaşilor la castel este o veche tradiţie.
Citeşte şi: Unul dintre şefii ISU Bucureşti, înlăturat după Colectiv, câştigă un nou proces intentat instituţiei
Citeşte şi: Tinerii necăsătoriţi la colindat
Citeşte şi: GALERIE FOTO 50 de tineri necăsătoriţi dintr-o comună din Timiş merg la colindat bătând în nişte tobe numite dube
Citeşte şi: Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache: 2016 a fost un an încărcat, dar MAI şi-a atins obiectivele fixate
Citește pe alephnews.ro: Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe