Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, farmacistul este acuzat că la punctul de lucru al unei societăţi din Timişoara prepara soluţii, despre care spunea că sunt dezinfectanţi şi pe care le oferea spre vânzare altor firme.
„Astfel de produse, neetichetate, au fost identificate şi ridicate cu ocazia verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei alte societăţi din Timişoara, produse ce fuseseră achiziţionate de la prima societate. Întrucât există suspiciuni cu privire la compoziţia reală a acestor produse şi la respectarea condiţiilor de calitate, eficacitate şi siguranţă, prevăzute de lege, în continuare se impun a fi efectuate cercetări pentru lămurirea acestor aspecte”, se mai arată în comunicat.
Conform acestuia, farmacistul şef este cercetat pentru înşelăciune şi zădărnicirea combaterii bolilor.