Incidentul a avut loc în localitatea Prundu, judeţul Giurgiu. Femeia se ducea să îşi cumpere pâine când a fost atacată de mistreţ.
„A fost apel la 112 despre faptul că o femeie de aproximativ 43 de ani a fost atacată pe raza localităţii Prundu de un porc mistreţ. Femeia a suferit diferite traumatisme. ISU a urmat calea legală şi a fost emis un mesaj de averizatre prin Ro-Alert, prin care cetăţenii care se aflau pe raza localităţii Prundu au fost anuntaţi cu privire la evenimentul care a avut loc, în scopul manifestării unui comportament preventiv”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Florin Neguţ, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu.
Un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Giurgiu a intervenit pentru a-i acorda femeii îngrijiri medicale.
„Este vorba despre o femeie de 43 de ani, a fost atacată în comună, nu în pădure, se ducea să îşi ia pâine. Avea un traumatism toracic şi unul abdominal. Nu a fost muşcată, a fost doar lovită. A fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Giurgiu”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Rodica Carabas, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu.