Fermieri din Bistriţa, în greva foamei, după ce APIA nu le-a plătit subvenţiile pentru animale

Trei fermieri din Bistriţa-Năsăud au intrat, luni după-amiază, în greva foamei şi protestează, în faţa sediului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), pentru că nu le-au fost plătite subvenţiile pentru animale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
437 afișări
Imaginea articolului Fermieri din Bistriţa, în greva foamei, după ce APIA nu le-a plătit subvenţiile pentru animale

Fermieri din Bistriţa, în greva foamei, după ce APIA nu le-a plătit subvenţiile pentru animale

Fermierii, care s-au postat în faţa sediului APIA din Bistriţa, au declarat corespondentului MEDIAFAX că nu vor renunţa la protest, fiecare dintre cei trei având de încasat subvenţie în valoare de câte 12.200 de euro.

„Suntem trei asociaţi, care am cumpărat, în 2014, cu 65.000 de euro, câte zece vaci fiecare, din Austria. Anul trecut, am depus actele pentru subvenţiile pentru animale, în a doua etapă de prelungire. În lege spune că trebuie să ai produs (viţel -n.r.), la data depunerii dosarului, dar nu spune care e exact termenul. Noi am făcut actele, am depus dosarele pentru subvenţii, în luna iulie, toate vacile având produs, şi acum am aflat că nu ne dau banii pentru că au fătat după un termen, care a fost stabilit acum, şi de care, anul trecut, nu se ştia nimic. Fiecare dintre noi trebuie să încasăm 12.222 de euro, subvenţie. Sumele sunt mari şi nu renunţăm la protest, pentru că avem rate la bancă şi nu ne putem descura fără bani” a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ioan Bălan, unul dintre protestatari.

Fermierul crede că greva foamei este singura modalitate prin care se pot face auziţi, ca să-şi primească banii de la APIA.

„Ni s-a spus că dosarele nu sunt bune, pentru că ar exista o dată de referinţă. După un an şi patru luni, ţi se aduce la cunoştinţă că dosarul nu e bun, fără să ţi se trimită o notificare, nimic. Noi am depus dosarul în termenul dat de ei, cu prelungire. Ni s-a promis subvenţia, am fost încurajaţi să cumprăm vaci de carne, să facem asociaţii. Dacă ştiam că nu o să primim subvenţii, nu mai făcem nimic. În timpul jocului, nu schimbi regulile”, a adăugat fermierul.

Cei trei fermieri au accesat un împrumut bancar, pentru a putea să îşi cumpere animale, şi au sperat că vor restitui creditul, după ce vor primi banii din subvenţii.

„Am luat 25.000 de euro, credit din bancă. Nu ştiu ce putem face. Nu avem de unde să dăm banii înapoi la bancă, pentru că avem cheltuieli lună de lună. Cred că o se vindem animalele. Nu plecăm nicăieri de aici, rămânem peste noapte şi cât e nevoie, până când se va soluţiona problema”, a declarat Grigore Mititean, un alt protestatar.

Protestatarii spun că şi alţi fermieri din judeţ au aceleaşi probleme şi că, de marţi dimineaţa, se vor ralia acţiunilor de protest şi alte persoane.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii APIA Bistriţa nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere.

La nivel naţional, mai mulţi fermieri au intrat, joi, în greva foamei şi au cerut demisia ministrului Agriculturii, Achim Irimescu şi a directorului general al APIA, Nicolae Horumbă, nemulţumiţi de faptul că nu au primit subvenţiile, în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro, bani care vin din fonduri europene. Este vorba despre subvenţia pe cap de animal, sprijinul cuplat la ovine şi bovine, şi de un sprijin care se acordă pe tona de lapte vândut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici