„În urma întâlnirii, managerul actual al Spitalului de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala, dr. Tania Rădulescu, a decis să-şi dea demisia de onoare, aceasta urmând să aibă alte responsabilităţi în cadrul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Edilul Capitalei susţine că cea mai stringentă problemă cu care se confruntă unitatea medicală este lipsa unui spaţiu adecvat, clădirea în care funcţionează acum având nevoie de lucrări de consolidare şi reabilitare.
Facebook: Gabriela Firea
„Am dispus constituirea unui grup de lucru care are misiunea de a identifica cât mai rapid un spaţiu nou, modern, unde să fie mutat atât spitalul, cât şi ambulatoriul şi spatiile destinate Facultăţii de Medicină Dentară. Anul acesta, am alocat Spitalul Clinic de Chirurgie oro-maxilo-faciala ‘Dan Theodorescu’ un buget de aproximativ 1,1 milioane euro, suma care poate creşte la rectificarea bugetară, dacă este necesar. Astfel, o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai Primăriei Capitalei, ASSMB şi UMF va demara acţiuni de identificare a unor imobile unde spitalul să fie relocat, fie că vorbim de clădiri aflate în proprietatea Municipalităţii, fie de clădiri private care pot fi cumpărate sau închiriate”, a declarat Firea.
Primarul a cerut o atenţie sportită normelor de igienizare.
Facebook: Gabriela Firea