Firma care i-a dat 7 milioane euro lui Mazăre ca să câştige o licitaţie este a deputatului Eduard Martin

Firma care a câştigat licitaţia pentru salubrizarea municipiului Constanţa, oferindu-i primarului Radu Mazăre şapte milioane de euro pentru a facilita acest lucru, este Polaris M Holding, care aparţine deputatului PSD Eduard Martin, acesta fiind acţionar la alte cinci societăţi.

Urmărește
37145 afișări
Imaginea articolului Firma care i-a dat 7 milioane euro lui Mazăre ca să câştige o licitaţie este a deputatului Eduard Martin

Radu Mazăre (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

Societatea care asigură serviciul de salubrizare în municipiul Constanţa este Polaris M Holding, care a câştigat prima licitaţie, din 1998, semnând atunci un contract valabil pe zece ani.

În 2008, contractul pentru serviciul de salubrizare cu Primăria Constanţa a fost reînnoit, în urma unei noi licitaţii.

Polaris M Holding are contracte de salubrizare şi în alte oraşe din ţară, între care Arad, Târgu Jiu, Eforie, Năvodari, Mangalia, Alexandria, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle, Zimnicea, Alba Iulia, Bumbeşti-Jiu, Slobozia, dar şi cu Consiliul Judeţean Timiş, se precizează pe site-ul docietăţii.

Acţionarul societăţii Polaris M Holding este deputatul PSD de Constanţa Eduard Martin, conform ultimei sale declaraţii de interese, din iunie 2014.

Eduard Martin este acţionar şi la alte cinci firme.

În ultima sa declaraţie de avere, Eduard Martin menţionează mai multe terenuri şi clădiri în Constanţa şi Mamaia, două autoturisme, două motociclete, bijuterii din aur în valoare de 54.000 de lei, dobândite între anii 2001-2005. De asemenea, el are mai multe conturi şi depozite bancare în lei, euro şi dolari, dar a acordat şi două împrumuturi, unul de 21.500 de lei către Edmon Company şi unul de 241 de lei către City Entreprise International. În declaraţia de avere se menţionează că acesta a contractat, în 2004, un credit de 180.000 de lei, de la o persoană fizică, scadent în 2014.

Conform documentului citat, Eduard Martin a înregistrat, în ultimul an fiscal, venituri de 60.372 de lei din indemnizaţia de parlamentar, 48.630 de lei de la societatea Polaris M Holding, unde este şi consilier, şi 2.820 de lei de la GMG Management, tot în calitate de consilier.

El a mai primit dividende de peste două milioane de lei de la Polaris M Holding, City Entreprise International şi GMG Management şi a încasat peste 10.000 de euro din chirii.

În declaraţia de interese, Eduard Martin mai precizează şi calitatea de preşedinte al Asociaţiei Române de Salubritate şi al Asociaţiei Judeţene de Volei, el fiind şi vicepreşedinte la Clubul Municipal de Volei Tomis şi la Clubul de Tenis Constanţa.

Eduard Martin - fiul fostului prefect al judeţului Constanţa din perioada 2002-2005 Gheorghe Martin - este deputat din 2004, fiind unul dintre cei mai bogaţi parlamentari constănţeni.

Eduard Martin, în vârstă de 42 de ani, absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, în anul 1996, a lucrat ca preparator universitar, respectiv asistent la "Universitatea Maritimă Constanţa", iar în perioada 1997 - 2012 a avut ”diverse contracte de colaborare cu mai multe firme private, deţinând funcţia de consilier”, potrivit CV-ului său.

În iunie 2004, el a fost ales consilier judeţean în CJ Constanţa, iar în luna decembrie a aceluiaşi an a fost ales deputat din partea PSD. De altfel, Martin este vicepreşedinte al PSD Constanţa, din anul 2004, iar din 2007 este preşedinte al PSD Techirghiol.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, reţinut luni seară de procurorii anticorupţie, este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, de la societăţi comerciale pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi câştigarea de licitaţii.

Procurorii DNA au dispus începerea acţiunii penale în cazul primarului Radu Mazăre pentru luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu şi conflict de interese (două infracţiuni), în timp ce omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv în altă cauză, este urmărit penal pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat şi primit circa două milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa. Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 - 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi primărie, a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

Şi în acest caz, arătau procurorii, mita a fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă şi aceeaşi firmă controlată de cei doi inculpaţi.

Din analiza procedurii de achiziţie care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de încălcări ale legislaţiei aplicabile, imputabile lui Mazăre, referitoare la: impunerea condiţiei ca ofertanţii să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje şi echipamente în orice locaţie de pe teritoriul municipiului Constanţa, în perioada desfăşurării procedurii, utilajele şi echipamentele urmând a fi prezentate, staţionate, pe toată perioada menţionată, sub sancţiunea descalificării ofertanţilor, modul de estimare a valorii contractului, alegerea modalităţii de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanţa prin gestiune delegată, inexistenţa numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de două oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim trei participanţi, şi tariful de salubritate.

Ca urmare a acestor acţiuni a fost produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288 de lei (circa 26 de milioane de euro), sumă care constituie în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de societatea comercială beneficiară a contractului, mai spun procurorii.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada noiembrie 2006 – 2013, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a participat la încheierea a 12 contracte între primărie şi societatea controlată de el şi Strutinsky, în valoare totală de peste 6 milioane de lei. În perioada noiembrie 2008 - 2012, în aceeaşi calitate, Mazăre a mai semnat 13 contracte, acorduri cadru şi contracte subsecvente încheiate între Primăria Municipiului Constanţa şi o societate comercială la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei.

Aceste contracte au vizat achiziţia unor servicii artistice desfăşurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanta, serviciul de protecţie a funcţionarilor Primăriei Municipiului Constanţa aflaţi în exerciţiul funcţiunii în perioada 15 februarie 2009 - 15 februarie 2012, etc.

În ambele cazuri, au fost obţinute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla şi cu care Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii cinci ani înainte de comiterea faptei, cât şi pentru Sorin Strutinsky, arată anchetatorii.

Mazăre şi Strutinsky urmează să fie duşi, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Primarul Radu Mazăre este cercetat de DNA în mai multe dosare.

Astfel, Mazăre este cercetat de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul "Henri Coandă" din Constanţa.

Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg. În această cauză, Radu Mazăre este sub control judiciar şi are interdicţie de a părăsi ţara.

De asemenea, DNA l-a trimis în judecată pe primarul Radu Mazăre în 28 octombrie 2008, într-un dosar privind atribuirea nelegală a unor terenuri, în care este acuzat alături de 36 de persoane, între care Nicușor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi din Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici.

Cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate. Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanţa, potrivit DNA.

Primarul Radu Mazăre spunea, în octombrie 2014, că pentru vânzarea terenului de sub Cazinoul din Mamaia a fost trimis în judecată în 2008 de DNA Bucureşti, dar că în prezent este urmărit penal de DNA Constanţa pentru vânzarea unei jumătăţi din terenul respectiv, precizând că acuzaţiile sunt diferite.

Mazăre preciza că DNA le-ar fi cerut evaluatorilor din Constanţa toate rapoartele de evaluare din perioada 2004-2008 pentru terenuri ale Primăriei Constanţa, iar notarilor, actele legate de vânzarea terenurilor Primăriei Constanţa către diverse persoane în perioada 2006-2008, în acest fel fiind cău tate probe care să-l incrimineze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici