Potrivit Poliţiei, cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 44 de ani au fost prinşi în timp de vindeau cannabis.
În timpul flagrantului, unul dintre cei cinci bărbaţi s-a blocat în maşină şi a încercat să forţeze barajul format de poliţişti. Astfel, poliţiştii au folosit forţa, bărbatul fiind ulterior imobilizat.
La percheziţiile ulterioare, anchetatorii au găsit 1,75 kilograme de cannabis, 15.000 de lei, 3.100 de euro, 380 de lire sterline – bani susceptibili a fi obţinuţi din traficul de droguri, precum şi 2 cântare electronice de mare precizie, un laptop, 8 telefoane mobile şi 20 de cartele SIM.
Şase persoane au fost audiate, apoi cinci reţinute, iar faţă de cei cinci Tribunalul Iaşi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.