Prima pagină » Social » Fonduri europene ilegale. Percheziţii în Bucureşti şi 13 judeţe

Fonduri europene ilegale. Percheziţii în Bucureşti şi 13 judeţe

Poliţiştii şi procurorii fac, marţi, 46 de percheiţii în 13 judeţe şi în Bucureşti, la persoane suspectate că au obţinut fonduri europene ilegale, prejudiciul depăşind 4 milioane de lei.
Fonduri europene ilegale. Percheziţii în Bucureşti şi 13 judeţe
Andreea Tobias
24 oct. 2023, 07:12, Social

Cele 46 de percheziţii au loc în judeţele Bistriţa-Năsăud, Bihor, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Mureş, Giurgiu, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat şi obţinerea ilegală de fonduri.

Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu luna ianuarie 2020, prin intermediul a 23 de societăţi comerciale, bănuiţii ar fi solicitat fonduri publice printr-un program, prezentând date şi documente false.

Prejudiciul cauzat este de 4.086.000 de lei.