- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.04.2014, 18:19)
- Aurelia Alexa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FONPC: Sălile pentru audierea minorilor, o normalitate. Ministerul Justiţiei a renunţat să creeze instanţe specializate
Sălile pentru audierea minorilor ar trebui să fie o normalitate, chiar dacă Ministerul Justiţiei (MJ) a renunţat la înfiinţarea de instanţe specializate, prevăzute în lege, a spus preşedintele onorific al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC), Bogdan Simion.
Urmărește
576 afișări
Bogdan Simion, preşedintele onorific al FONPC (Imagine: Bogdan Danescu/ Mediafax Foto)
Simion a vorbit despre necesitatea sălilor pentru audierea minorilor, marţi, la Craiova, unde a fost dată în funcţiune prima sală specializată în audierea minorilor abuzaţi, martori sau delincvenţi, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj.
Preşedintele onorific al FONPC a declarat că astfel de săli pentru audierea minorilor reprezintă o normalitate şi că ar trebui să putem vorbi de existenţa lor la nivelul întregii ţări având în vedere că anual zeci de mii de copii trec prin astfel de situaţii, fie că vorbim de separarea părinţilor, de faptul că ei au fost abuzaţi, că au fost martori ai unor evenimente sau că au comis fapte penale, fără ca ei să răspundă penal.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk pune CCR la zid: „Cum poate un judecător să anuleze alegerile și să nu fie dictator?”
-
Parchetul de pe lângă ÎCCJ s-a sesizat din oficiu în urma scandalului din Parlament
-
Atacul din Germania. Ce ştim până acum despre atacul de la piaţa de Crăciun din Germania. Detalii despre atacator
-
Războiul din Ucraina. Dronele ucrainene lovesc adânc în inima Rusia. Trupele Moscovei avansează în regiunea Doneţk
Bogdan Simion a arătat că, în 2013, numai în judeţul Dolj, au avut de-a face cu legea într-un fel sau altul 577 de copii, apreciind că cifra este extrem de mare.
Reprezentantul FONPC a amintit că încă din 2004 s-a vorbit în România despre dezvoltarea instanţelor pentru copii, însă, la opt ani de la intrarea în vigoare a Legii 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, România încă nu are instanţe specializate pentru copii.
"Ministerul Justiţiei a decis din 2005 că nu erau destui judecători şi nici fondurile necesare şi că aceste cauze vor fi judecate de instanţe simple. Interesantă această decizie a Ministerului de Justiţie, având în vedere că a atins de atunci zeci sau poate chiar sute de mii de copii. (...) Mi-aş dori o justiţie mai delicată pentru copil şi mi-aş dori să se dea hotărâri cu celeritate, aşa cum prevede legea, şi mai adaptate profilului psihologic al copilului", a spus Bogdan Simion.
El a mai arătat că noul Cod civil a instituit instanţa de tutelă şi familie, însă a dispus ca aceasta va fi reglementată printr-o altă lege specială.
"Problematica copilului a reprezentat a doua cerinţă politică când România a început negocierile pentru aderare, însă decizia politică în acest domeniu s-a oprit atunci când România a aderat la UE. Autorităţile au uitat brusc că problematica copilului este una naţională nu a UE", a mai spus Simion.
Reprezentanţii Ambasadei Franţei în România au precizat că în Franţa există 72 de camere pentru audiere minori, care au început să apară la finalul anului 1990, iniţial la nivel local, ulterior acestea fiind multiplicate.
Reprezentanţii ambasadei au precizat însă că în Franţa există judecătorul pentru copil care se ocupă de cazurile cu minori victime sau infractori, judecătorul de tutelă care se ocupă de copiii abandonaţi sau cei care au un singur părinte şi judecătorul de familie care decide soarta copiilor atunci când părinţii sunt în divorţ.
Prima sală specializată în audierea minorilor a fost înfiinţată în cadrul DGASPC Dolj printr-un proiect pilot finanţat de Ambasada Franţei şi Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil.
În prezent în Codul român de procedură penală şi Codul penal nu există o reglementare specifică pentru tratarea procedural a victimelor minore, a diverselor acte antisociale şi nu există reglementată o modalitate procedurală distinctă de audiere a minorilor victimă.
Totuşi, studiile psihologice plasează copilul în categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimală crescută din cauza particularitaţilor psiho-comportamentale şi de vârstă specifice. Psihologii spun că minorii sunt lipsiţi aproape complet de posibilităţile fizice şi psihice de apărare, au capacitate redusă de înţelegere a efectelor şi consecinţelor unor acţiuni proprii sau ale altor persoane, sunt creduli şi sinceri, ceea ce face ca ei să devină victime într-un mod facil.
Proiectul pilot de la Dolj îşi propune să creeze un spaţiu securizant pentru copiii victimă, copiii martori sau cei care sunt în conflict cu legea având în vedere că în prezent România nu există instanţe specializate pentru minori şi nici proceduri standard şi comune de audiere pentru judecători, procurori, poliţişti.
Sala de audiere din cadrul DGASPC Dolj este creată conform standardelor internaţionale fiind compusă din două încăperi separate printr-o oglindă unidirecţională şi fiind dotată cu aparatură audio-video discret amplasată pentru a elimina contactul copilului cu alte persoane care populează în mod obişnuit secţiile de poliţie sau unităţile de Parchet.
Potrivit noului Cod de procedură penală, în cursul urmăririi penale, toate audierile se înregistrează audio-video, iar în cazul audierii unui copil organul judiciar poate cere ca un psiholog să-l asiste. De asemenea inculpatul minor poate fi audiat o singură dată, putând fi reaudiat numai dacă acest lucru este justificat temeinic.
Directorul executiv de la FONPC, psihologul Daniela Gheorghe, a declarat că sălile de audiere pentru copii sunt extrem de importante, indiferent dacă aceştia trebuie să ia contact cu procurorii sau poliţiştii, în calitate de victimă sau de martor sau de persoană care a săvârşit o faptă penală, întrucât, pentru fiecare copil, repovestirea a ceea ce el a trăit deja înseamnă retraumatizarea lui.
Proiectul pilot implementat de FONPC cu sprijinul Ambasadei Franţei, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Ministerului Afacerilor Interne şi a Asociaţiei Lavox de L'enfant are un buget de aproximativ 80.000 de euro, din care au fost înfiinţate două săli de audiere a minorilor, cea de la Craiova şi una la Cluj, ce va fi deschisă joi.
Judecătorul Cristiana Crăciunescu, şeful catedrei Dreptul familiei din Institutul Naţional al Magistraturii, a declarat, vineri, la dezbaterea cu tema "Necesitatea expertizei psihologice a copilului şi familiei în procesul de stabilire a condiţiilor exercitǎrii autoritǎţii pǎrinteşti", organizată în Capitală, că instanţele specializate pentru minori ar fi extrem de utile, însă prin noul Cod de procedură civilă nu s-a reglementat organizarea şi funcţionarea unei instanţe specializate.
"Eu sper din tot sufletul ca până la urmă această instituţie să fie reglementată aşa cum trebuie, pentru că ar fi de un foarte mare ajutor. Aceste cauze care au copilul în centrul atenţiei trebuie să se bucure de o procedură specială, trebuie să fie creat un cadru potrivit pentru audierea minorilor, pentru soluţionarea acestor cauze, trebuie să fie create nişte proceduri care să permită o foarte strânsă legătură cu alţi specialişti. Copilul trebuie să poată fi urmărit. În momentul în care s-a luat o măsură de protecţie specială, el trebuie să fie urmărit pe o perioadă mai lungă, pentru a se vedea eficienţa măsurii, pentru a se vedea dacă trebuie înlocuită cu alta. Mie mi se pare că este foarte importantă crearea unor astfel de instanţe specializate, care să funcţioneze aşa cum ar impune-o reglementarea în această materie", a explicat Crăciunescu.
Problema înfiinţării tribunalelor pentru minori datează de mai mulţi ani. Potrivit cerinţelor europene, până la 1 ianuarie 2008, România avea obligaţia să înfiinţeze tribunale pentru minori şi familie, comerciale, precum şi instanţe pentru soluţionarea litigiilor de muncă. Astfel, au fost deschise tribunalele comerciale de la Târgu Mureş şi Piteşti, precum şi Tribunalul pentru Minori de la Braşov.
În octombrie 2009, secretarul general de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), Maria Bogdan, declara că instituţia pe care o reprezintă solicită în continuare şi face demersurile necesare pentru înfiinţarea tribunalelor pentru minori, acest lucru fiind recomandat şi de către Comitetul ONU pentru drepturile copilului.
Ministerul Justiţiei a renunţat din 2005 la ideea înfiinţării, până în 2008, a tribunalelor pentru minori în toată ţara, aşa cum era prevăzut iniţial, motivând prin costurile foarte ridicate şi numărul insuficient de judecători. Atunci s-a decis înfiinţarea de secţii şi complete specializate în fiecare instanţă.
Citește pe alephnews.ro: Un incendiu puternic a izbucnit în Sectorul 1 din București. Oamenii au primit mesaje RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Vă mai amintiți de Ligia Hoka de la Frumusețe pe muchie de cuțit? I se spunea că seamănă cu Sharon Stone, după transformare, iar acum…
CANCAN.RO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe