Foşti directori ai Petromservice, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare

Curtea de Apel i-a condamnat definitiv, marţi, pe Gheorghe Şupeală, fost director general Petromservice, la 6 ani de închisoare, iar pe Zizi Anagnastopol, fostul director financiar al Petromservice, la 3 ani închisoare, în acealşi caz alte trei persoane primind pedepse cu executare.

Urmărește
3813 afișări
Imaginea articolului Foşti directori ai Petromservice, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare

Foşti directori ai Petromservice, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare (Imagine: Shutterstock)

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, să admită apelurile declarate de procurori şi de cei cinci inculpaţi din dosar.

Astfel, magistraţii l-au condamnat pe Gheorghe Şupeală, fostul director general al Petromservice, la 6 ani de închisoare pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

Omul de afaceri Kiss Laszlo Gyorgy şi Adrian Ionuţ Eftime au primit câte 6 ani şi 4 luni de închisoare pentru complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost condamnate Zizi Anagnastopol, fostul director financiar al Petromservice, la 3 ani de închisoare cu executare pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi Mariana Iordăchescu la 3 ani şi 2 luni de închisoare cu executare pentru complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.

Decizia dată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.

Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, pe 16 decembrie 2013, pe Şupeală, Kiss, Anagnastopol la câte 5 ani de închisoare. Iordăchescu a primit iniţial 3 ani de închisoare cu suspendare, iar Eftimie 4 ani. Instanţa i-a obligat pe cei cinci, alături de SC Boaz Active SRL, la plata sumei de 30.981.025 de lei către PSV Company (fostă Petromservice).

Atât inculpaţii, cât şi procurorii au declarat apel împotriva sentinţei Tribunalului.

Potrivit procurorilor Parchetului General, 8,5 milioane de euro ar fi fost scoase din conturile companiei Petromservice sub forma unor plăţi pentru studii de piaţă, sigle şi spoturi care trebuiau folosite pentru crearea unei noi imagini societăţii. Banii ar fi intrat în conturile firmelor Boaz Active SRL şi Laveco SRL, care ar fi fost controlate de Kiss Laszlo şi de reprezentata sa, Mariana Iordăchescu.

Anchetatorii mai susţin că, peste 6,8 milioane de euro din cei 8 milioane au ajuns în contul societăţii IT&Media, cu sediul în Delaware (SUA), un offshore creat de Kiss pe conturile căruia a fost împuternicit Eftime.

Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, pe 14 iulie 2014, în dosarul Petromservice, pe Sorin Ovidiu Vîntu la 6 ani şi 2 luni de închisoare, pe Octavian Ţurcan la 9 ani, iar pe Liviu Luca, la 6 ani, toate pedepsele fiind cu executare. Decizia instanţei a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, iar următorul termen al procesului este pe 16 septembrie.

În septembrie 2012, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan şi foştii directori ai Petromservice Gheorghe Şupeală şi Zizi Anagnastopol au fost trimişi în judecată pentru spălare de bani şi delapidarea companiei, prejudiciul produs fiind de peste 83,5 milioane de euro.

Liviu Luca, Sorin Mihai, Gheorghe Şupeală, Bogdan Negrutzi, Ioan Bolhâlţeanu, Zizi Anagnastopol, Graziano Rino Raichovich au fost trimişi în judecată pentru delapidare, iar Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, pentru complicitate la delapidare şi spălare a banilor.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acţionarul majoritar al SC Petromservice SA, prin achiziţia a 49,35% din acţiunile societăţii realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care avea calitatea de beneficiar real în sensul prevăzut de Legea 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi de Directiva 2005/60/CE.

"În acest mod, inculpatul Luca Liviu a controlat activitatea ulterioară desfăşurată de SC Petromservice SA, prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie, director general şi director financiar", a arătat Parchetul instanţei supreme.

Anchetatorii au stabilit că Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanţat preluarea pachetului de acţiuni.

Un rol important în administrarea SC Petromservice SA avea şi Octavian Ţurcan, persoană apropiată de Vîntu, care intermedia relaţia inculpaţilor cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau şi cu băncile din această ţară, au precizat procurorii

În cursul anului 2007, SC Petromservice SA a vândut activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro.

"Întrucât, în aceeaşi perioadă, împotriva societăţii erau în curs de desfăşurare numeroase proceduri de executare silită pentru drepturile salariale restante obţinute de către angajaţi prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti, inculpatul Luca Liviu a hotărât ca lichidităţile societăţii să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Vîntu Sorin Ovidiu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaţilor sau să fie distribuite ca dividende acţionarilor minoritari", au precizat procurorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici