Fostul adjunct al sucursalei Hidroelectrica din Argeş şi asociaţii firmei Asnet Telecom, reţinuţi

Octavian Oprea, fostul adjunct al sucursalei Hidroelectrica Argeş, şi cei doi asociaţi ai firmei Asnet Telecom au fost reţinuţi, în dosarul privind contracte pentru lucrări de mentenanţă atribuite firmei de către Oprea, care a primit în schimb 164.000 de lei, cu care şi-a cumpărat o maşină de lux.

Urmărește
633 afișări
Imaginea articolului Fostul adjunct al sucursalei Hidroelectrica din Argeş şi asociaţii firmei Asnet Telecom, reţinuţi

Fostul adjunct al sucursalei Hidroelectrica din Argeş şi asociaţii firmei Asnet Telecom, reţinuţi (Imagine: Shutterstock)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Piteşti l-au reţinut pe Octavian Oprea, fostul adjunct al sucursalei Hidroelectrica de la Curtea de Argeş, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

În acelaşi caz, anchetatorii i-au reţinut şi pe Ştefan Vulparu, inginer în cadrul Serviciului Tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş la data faptelor şi asociat în cadrul SC Asnet Telecom SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu, dare de mită şi spălare de bani, în formă continuată şi pe Florin Nicolae Stoian, asociat în cadul firmei Asnet Telecom, pentru complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.

Cei trei vor fi prezentaţi, joi, Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Conform ordonanţei procurorilor, în perioada martie- iulie 2011, Octavian Oprea, în calitate de director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş din cadrul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica Bucureşti SA, a încheiat cu firma Asnet Telecom, administrată de Ştefan Vulparu şi Florin Stoian, două contracte privind implementarea unui “sistem centralizat de baze de date şi vizualizare parametrii offline pentru sistem online, monitorizare şi diagnosticare mărimi mecanice HA CHE Noapteş” şi a unui „sistem online de monitorizare şi diagnosticare mărimi mecanice HA - CHE Noapteş”.

Anchetatorii susţin că, din probele existente a rezultat faptul "că întreaga procedură privind comandarea, stabilirea criteriului de atribuire a achiziţiilor, negocierea, încheierea celor două contracte precum şi executarea acestora, s-a derulat cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a procedurilor interne, în condiţiile în care lucrările nu au fost realizate de firma beneficiară a celor două contracte, nu există situaţii de lucrări, mai mult sistemele respective sunt nefuncţionale şi nu au fost livrate componentele software necesare".

"Acest lucru a determinat producerea unei pagube de 637.088,13 lei în patrimoniul Societăţii comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA Bucureşti, care constituie totodată şi folos necuvenit pentru societatea comercială respectivă", se arată în documentul citat.

Pentru atribuirea contrctelor, Oprea ar fi primit de la Ştefan Vulparu suma de 164.505,99 lei.

"Provenienţă reală a acestei sume de bani a fost disimulată prin achiziţionarea unui autoturism pe numele unei rude a inculpatului Oprea Octavian Florian, operaţiune realizată în urma unor acţiuni de ascundere şi disimulare a originii ilicite prin transferuri bancare repetate, realizate fără vreun titlu legal sau sub false motivaţii şi prin punerea la dispoziţie a unor sume de bani fără vreun titlu legal, de către inculpaţii Vulparu Ştefan şi Stoian Florin Nicolae", se arată în ordonanţa DNA.

Procurorii susţin că, în perioada 3 iunie 2011- 9 septembrie 2011, Florin Stoian, reprezentant al întreprinderii individuale cu acelaşi nume, a emis şi înregistrat în evidenţa contabilă a firmei sale, 8 facturi fiscale privind contravaloarea unor pretinse lucrări executate pentru Asnet Telecom, la care era asociat împreună cu Vulparu, în condiţiile în care acele lucrări nu au fost realizate.

"Mai mult, facturile nu exprimau operaţiuni economice reale, fiind realizate doar scriptic în scopul de a constitui suport pentru decontarea unor lucrări de către firma respectivă şi pentru pretinsa justificare a unor transferuri bancare", se arată în documentul citat.

Conform unor surse judiciare, Anchetatorii au făcut, miercuri, percheziţii la Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş din cadrul Societăţii de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA, la SC Filiala pentru Reparaţii şi Servicii Hidroserv Curtea de Argeş SA, precum şi la Centrala Hidroenergetică CHE Noapteş, situată în Curtea de Argeş.

Ulterior, la sediul DNA Piteşti au fost aduşi la audieri Octavian Oprea, fostul adjunct al sucursalei Hidroelectrica, mama acestuia, Filoftia, şi cei doi asociaţi ai firmei Asnet Telecom. Mama fostului director tehnic a pleca de la sediul Direcţiei după aproximativ două ore.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici