Prima pagină » Social » Fostul boxer Rudel Obreja, eliberat din închisoare pentru a se trata de cancer

Fostul boxer Rudel Obreja, eliberat din închisoare pentru a se trata de cancer

Fostul mare boxer Rudel Obreja, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, va fi eliberat din Penitenciarul Jilava, unde executa pedeapsa, pentru a se trata de cancer, au decis, vineri, judecătorii Tribunalului Ilfov. Termenul de întrerupere a pedepsei este de 3 luni.
Fostul boxer Rudel Obreja, eliberat din închisoare pentru a se trata de cancer
Laura Buciu
22 iul. 2022, 14:06, Social

Rudel Obreja suferă de cancer în formă avansată şi a cerut eliberarea din închisoare pentru a se putea trata.

Magistraţii Tribunalului Ilfov au admis cererea.

„Admite cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii în cuantum de 5 ani, aplicată prin sentinţa penală (…) pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, formulată de petentul Obreja Rudel, (…)deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava. Dispune întreruperea executării pedepsei închisorii în cuantum de 5 ani, aplicată petentului Obreja Rudel prin sentinţa penală (…) pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii (…) pentru o perioadă de 3 luni”, este decizia Tribunalului Ilfov.

Rudel Obreja trebuie să respecte mai multe obligaţii după întreruperea pedepsei: să nu iasă din ţară decât în condiţiile stabilite de instanţă; să ia legătura, în termen de 24 de ore, de la punerea în libertate, cu Inspectoratul General al Poliţiei Bucureşti pentru a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum şi să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa situată în Bucureşti, fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus întreruperea; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; să se prezinte, de îndată, după punerea în libertate; la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul.

Încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite duce la revocarea întreruperii pedepsei.

Decizia de vineri a Tribunalului Ilfov poate fi contestată în termen de 3 zile.