- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.11.2016, 11:14)
- Claudiu Surmei
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Fostul europarlamentar Adrian Severin, la Curtea Supremă: Le pot acorda iertare călăilor în robe. Sunt pregătit pentru absolut orice. Pronunţarea, amânată - VIDEO
Adrian Severin, fost europarlamentar, a ajuns luni dimineaţa la sediul instanţei supreme unde se judecă un nou termen, cel mai probabil ultimul, din dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, acesta precizând că este pregătit pentru orice, inclusiv pentru închisoare.
Urmărește
3369 afișări
"Este posibil să fie ultimul termen, este posibil să se pronunţe o pedeapsă cu închisoare cu executare. Sunt pregătit pentru absolut orice. Problema nu este a mea personală. Aici avem, în primul rând, o problemă de sistem judiciar. În sistemul judiciar comunist apelul nu exista ca treaptă de jurisdicţie, pentru că acolo libertatea era mai puţin importantă decât celeritatea. Am introdus, cei care am făcut o revoluţie acum 25 de ani, această treaptă de jurisdicţie pentru că libertatea este, într-o democraţie, mai importantă decât celeritatea. Prin urmare, apelul înseamnă, de fapt, reluarea procesului în fond", a declarat Adrian Severin la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
În urmă cu câteva zile, fostul europarlamentar a postat pe pagina de Facebook un mesaj legat de cauza în care este judecat.
"Curând, se va consuma farsa judiciară românească declanşată pe baza unei farse jurnalistice străine fără a mi se fi îngăduit o singură probă în apărare. Nu îmi este frică de cruce. Suferinţa purifică şi înalţă. Atât cât această suferinţă mă priveşte doar pe mine, le pot acorda iertare călăilor în robe. Fără voia loc, fac parte deja din istoria României iar părticica aceasta de istorie, ei vor să o întineze", a spus Adrian Severin într-o înregistrare postată pe Facebook.
Luni, la sediul instanţei supreme, a completat precizările făcute în pe reţeaua de socializare.
"Călăii sunt cei care execută fără să judece. Daca e vorba de o justiţie corectă, nu este vorba de călăi. Cei care execută inculpaţii înainte ca ei să fie judecaţi, sunt călăi. V-aş aduce aminte faza finală dintr-un film celebru "Procesul de la Nurenberg", în care judecătorul american îi spune fostului ministru nazist al justiţiei, care încearca să se scuze şi să spună că el nu a dorit o asemenea tragedie umană şi spune " tragedia a început cu primul om pe care l-ai condamnat înainte de a intra în sala de judecată". Eu nu ştiu ce se va întâmpla astăzi, dar ceea ce s-a întâmplat până acum este o farsă judiciară", a mai spus Adrian Severin.
La termenul anterior, fostul europarlamentar a cerut instanţei supreme audierea lui Traian Băsescu şi a lui George Maior, precizând că după izbucnirea scandalului a avut o discuţie cu fostul şef de stat în care Băsescu i-ar fi spus că este nevinovat. Cererea i-a fost respinsă.
Magistraţii instanţei supreme au amânat pentru 16 noiembrie pronunţarea în procesul în care fostul europarlamentar Adrian Severin este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, acesta precizând, în ultimul cuvânt în faţa instanţei, că este cel mai sărac om politic din România.
"Nu pot accepta să recunosc o faptă pe care nu am comis-o, în dovedirea căreia nu s-a produs nicio probă, în sprijinul acuzaţiilor fiind invocate fără a se cita în mod concret nişte înregistrări care sunt în mod evident trucate şi nu pot să nu spun, ceea ce am, spus instanţei, că acesta este un proces politic în sensul cel mai larg al cuvântului, adică el a pornit din străinătate, într-un context politic, cu interese politice, aşa a fost perpetuat timp de şase ani, iar eu nu pot să recunosc o faptă care ar putea să întineze tot ceea ce eu am făcut pentru România. Sau mai exact să întineze imaginea României. Dânşii (procurorii DNA-n.r.) vor să demonstreze că eu am făcut ceva care a dăunat României. Mă întreb de ce procurorii DNA vor să demonstreze fără să aibă nicio probă, mistificând adevărul, prelucrând martorii, refuzând expertizele, producând un film care este trucat, de ce vor ei neapărat să demonstreze că liderii României fac rău României. Nu ştiu dacă i-am convins pe judecători, ştiu doar că mi-am făcut datoria, că am luptat pentru a arăta cum stau lucrurile şi sper ca ei să îşi asume răspunderea pentru ceea ce fac. Nu pot coopera cu instanţa pentru a întina imaginea României", a declarat Adrian Severin, la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În ultimul cuvânt din faţa instanţei, fostul europarlamentar a precizat că procesul în care este judecat este unul politic.
"Înregistrarea este prezentată de Parchet fără niciun fel de autenticitate, jurnaliştii au recunoscut că a fost modificată «accidental». Puteam să fac înţelegerea judiciară şi nu ar fi fost o problemă să iau o pedeapsă cu suspendare. Eu nu pot să cooperez după 25 de ani în care am făcut atât de multe în această ţară. Sunt cel mai sărac om politic din România. Mi-am sacrificat familia, prietenii. Nu pot să cooperez la ideea că România a trimis un hoţ în una din cele mai importante funcţii. Sunt oameni cărora le-am apărat drepturile, cum pot să le spun că un bandit le-a apărat drepturile? Vă rog să vă asumaţi dumneavoastră această răspundere, eu nu pot să mi-o asum. Acest proces este un proces istoric şi un proces politic. Vă rog să aveţi în vedere acest lucru", a declarat Adrian Severin în faţa judecătorilor, în ultimul cuvânt.
Procurorii DNA au cerut luni instanţei supreme o pedeapsă mai mare pentru Adrian Severin, respectiv 6 ani şi 6 luni închisoare pentru luare de mită şi 5 ani pentru trafic de influenţă, la care să se adauge şi un spor de pedeapsă, în condiţiile în care fostul europarlamentar a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani şi trei luni de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pronunţarea pentru data de 16 noiembrie.
Adrian Severin este acuzat că în perioada decembrie 2010 - martie 2011 a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la "Sunday Times".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în luna februarie condamnarea, în primă instanţă, la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare.
Adrian Severin este acuzat că în perioada decembrie 2010 - martie 2011 a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la "Sunday Times".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în luna februarie condamnarea, în primă instanţă, la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare în cazul fostului europarlamentar, Adrian Severin, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Citeşte şi: Adrian Severin, susţinut la Primăria Capitalei de Vanghelie, care va candida la Sectorul 5
Citeşte şi: Adrian Severin este urmărit penal pentru complicitate la spălare de bani şi are sechestru pe conturi
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe