- Home
- Social
- BRAŞOV, (03.06.2013, 14:25)
- Mihaela Gradinaru
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul lider al PNG Braşov, dat în urmărire naţională, prins şi încarcerat la Penitenciarul Codlea
Fostul preşedinte al organizaţiei municipale PNG Braşov Adrian Mureşan, dat în urmărire naţională în 24 mai, după ce fusese condamnat definitiv de instanţa supremă la opt ani de închisoare cu executare pentru lipsire de libertate, a fost prins de poliţişti şi încarcerat la Penitenciarul Codlea.
Urmărește
1687 afișări
Fostul lider al PNG Braşov, dat în urmărire naţională, prins şi încarcerat la Penitenciarul Codlea (Imagine: Claudiu Irimie/ Arhiva Mediafax Foto)
Adrian Muresan a fost găsit de poliţişti într-o locuinţă din municipiul Braşov, în 31 mai, a anunţat, luni, într-o conferinţăde presă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisar şef Liviu Naghi.
Fostul preşedinte al organizaţiei municipale PNG Braşov a fost încarcerat la Penitenciarul Codlea, unde va ispăşi pedeapsa de şapte ani de închisoare pentru şantaj şi lipsire de libertate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău - suprema ta investiţie - după 12 ani de şcoală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu ştii şi te enervezi. Sau ştii şi te enervezi
Adrian Mureşan şi alţi şase complici ai acestuia, între care fostul preşedinte al organizaţiei judeţene PNG Braşov Marian Aurel Arişanu şi un notar braşovean, au fost condamnaţi definitiv la şapte, respectiv opt ani de închisoare cu executare, în 21 mai, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar de şantaj şi lipsire de libertate.
Mureşan a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare, pentru lipsire de libertate în forma instigării, fiind acuzat că a sechestrat în anul 2008 un om de afaceri, pe care l-a obligat să-i vândă un teren la un preţ mult sub valoarea pieţei.
De asemenea, fostul preşedinte al organizaţiei judeţene PNG Braşov Marian Aurel Arişanu a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru şantaj, iar Radu Dârjan, Gheorghe Marius Dârjan, Gabriel-Darie Aculov şi Adrian Frandeş au fost condamnaţi la câte opt ani de închisoare pentru lipsire de libertate.
Notarul Viorel Tudorache a primit şapte ani de închisoare pentru şantaj sub forma complicităţii, iar avocata Anamaria Burcă (fosta soţie a lui Adrian Mureşan) a primt o sentinţă de un an de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.
Cei şapte, cu excepţia avocatei, au fost condamnaţi, iniţial, de Curtea de Apel Braşov, în 19 aprilie 2012, dar au făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După mai bine de un an de la decizia judecătorilor braşoveni, instanţa supremă a respins recursurile inculpaţilor şi a menţinut sentinţele date de Curtea de Apel Braşov.
Până la decizia definitivă a instanţei supreme, cei şapte au fost judecaţi în libertate.
Adrian Mureşan şi complicii lui au fost trimişi în judecată în vara anului 2008.
Potrivit rechizitoriul procurorilor DNA, în perioada 1997-2007, bucureşteanul Iulian Horaţiu Balcăş a făcut demersurile legale pentru emiterea titlurilor de proprietate asupra unui teren amplasat în zona Institutului Cartofului, o zonă ce anunţa un puternic potenţial imobiliar.
"Înainte de emiterea titlurilor de proprietate pe suprafaţa de 40.270 metri pătraţi de teren, în 21 februarie 2007, deşi nu se cunoşteau, Adrian Mureşan l-a contactat telefonic pe bucureştean şi au convenit ca acesta să-i vândă terenul cu suma de 50.000 de euro", se arată într-un comunicat al DNA, din iunie 2008.
Potrivit procurorilor, în februarie 2007, la biroul lui Viorel Tudorache, notar public în Braşov, s-au întocmit şi semnat înscrisurile denumite "contract de vânzare-cumpărare de drepturi" şi "procura specială" prin care Adrian Mureşan era împuternicit de către bucureştean să se ocupe de formalităţile legale pentru emiterea titlurilor de proprietate şi pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în baza căruia acesta devenea proprietarul terenului.
Bucureşteanul a încasat 45.000 de euro, diferenţa urmând să fie primită la momentul emiterii titlurilor de proprietate. Când a constatat că suma stabilită cu Adrian Mureşan era prea mică, comparativ cu valoarea reală a terenului respectiv, în martie 2007, bucureşteanul a mers la un alt notariat public din Braşov, unde a declarat că revocă mandatul dat lui Mureşan.
Tot în martie 2007, mai precizau procurorii, fosta soţie a lui Mureşan, Anamaria Burcă, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, i-a furnizat acestuia date confidenţiale despre clienţii pentru care cabinetul de avocatură la care lucra acorda asistenţă juridică. Femeia i-a spus că bucureşteanul cu care încheiase contractul pe teren se afla în acel moment la sediul unui notariat din Braşov, pentru semnarea unor contracte cu alţi clienţi. Cu informaţia primită de la fosta soţie, Mureşan împreună cu cinci complicii - Radu Dârjan, Adrian Frandeş, Marian Arişanu, Marius Dârjan, Darie Aculov - au mers la sediul notarului şi l-au agresat pe bucureştean, după care l-au sechestrat timp de aproximativ două ore, pentru a-l determina să renunţe la revocarea mandatului dat lui Adrian Mureşan.
După două zile de la incident, bucureşteanul a declarat în faţa unui notar public din Bucureşti că renunţă la toate interesele sale legale asupra terenului respectiv.
Procurorul DNA care s-a ocupat de acest caz mai preciza că în 21 martie 2007, notarul Tudorache Viorel a făcut unele demersuri ce intrau în atribuţiile sale de notar public "pentru a crea aparenţa că partea vătămată nu a revenit asupra împuternicirii date iniţial, în 23 februarie 2007, creându-i, astfel, posibilitatea inculpatului Adrian Mureşan, de a folosi în continuare această procură".
Astfel, în 19 iunie 2007, Adrian Mureşan a folosit această procură (despre care cunoştea că este revocată) când a fost prezent la punerea în posesie a terenului respectiv, cât şi după 3 iulie 2007, când a dorit să ridice originalul titlului de proprietate.
"După declanşarea urmăririi penale, în 24 ianuarie 2008, când a fost audiată în calitate de martor, inculpata Burcă Anamaria a făcut afirmaţii mincinoase, deşi cunoştea toate detaliile activităţii infracţionale desfăşurate asupra părţii vătămate“, se mai arăta în comunicatul DNA.
În 5 februarie 2008, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpaţilor Adrian Mureşan, Radu Dârjan, Adrian Frandeş, Marian-Aurel Arişanu, Ghiorghe Marius Dârjan, Gabriel Darie Aculov, iar ulterior Curtea de Apel Braşov a dispus faţă de aceştia măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Citește pe alephnews.ro: Israelul a efectuat atacuri aeriene asupra aeroportului internațional din Yemen. A fost vizată infrastructura militară a rebelilor Houthi
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cinci jurnaliști din Gaza au fost uciși într-un atac israelian care a vizat o grupare armată. Ce declară IDF
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe