Fostul ofiţer SRI care cerea bani ca să intervină la ANAF, trimis în judecată de DNA

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, acuzat că a luat mită peste 2 milioane de lei de la administratorul unor firme, pentru a interveni la funcţionari din Ministerul Finanţelor, ANAF şi Garda Financiară în vederea opririi unor controale sau pentru rambursări de TVA, a fost trimis în judecată de DNA.

Urmărește
2701 afișări
Imaginea articolului Fostul ofiţer SRI care cerea bani ca să intervină la ANAF, trimis în judecată de DNA

Fostul ofiţer SRI care cerea bani ca să intervină la ANAF, trimis în judecată de DNA (Imagine: Shutterstock)

Procurorii militari de la DNA l-au deferit justiţiei, în stare de arest preventiv, pe colonelul în rezervă Daniel Dragomir, fost ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii, pe care îl acuză de trafic de influenţă, spălare a banilor, folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, două fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii şi uz de fals.

Alături de colonel, va fi judecată, sub control judiciar, şi soţia sa, Marinela Zoica Dragomir, plutonier major în rezervă, fost subofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii, pentru complicitate la trafic de influenţă şi celelalte fapte.

În rechizitoriul transmis instanţei de judecată procurorii notează că, în perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, colonelul Dragomir, care îndeplinea funcţia de şef grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere Terorism din SRI, beneficiind de ajutorul complicei sale, a pretins şi, ulterior, a primit de la un martor denunţător, administrator al unor societăţi comerciale, suma totală de 2.030.353 de lei, echivalent a 462.567 de euro.

Suma, arată anchetatorii era compusă din 1.648.400 de lei, echivalent a 374.078 de euro (deşi iniţial a pretins suma de 400.000 de euro), sumă primită în numerar într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane, 309.952 de lei (echivalent a 70.575 de euro), reprezentând finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, dotării şi asigurării funcţionării unei societăţi comerciale, incluzând şi un autoturism de lux, marca Porsche Cayenne, 72.000 de lei (echivalent a 18.000 de euro), reprezentând salariul lunar de 8.000 de lei, primit de soţia sa, Marinela Zoica Dragomir, în calitate de administrator al acestei firme nou înfiinţate.

Sumele de bani menţionate au fost pretinse şi primite de către colonelul SRI, pentru a-şi folosi influenţa, prin prisma funcţiei deţinute, asupra unor funcţionari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară, mai arată DNA.

Totodată, ofiţerul i-a promis denunţătorului că-i va determina pe acei funcţionari publici să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în sfera atribuţiilor de serviciu sau erau contrare acestora, în legătură cu rambursarea la timp, către firmele martorului denunţător, a unor sume de bani, solicitate cu titlu de TVA de la bugetul de stat, sau stoparea unor controale fiscale.

În aceeaşi perioadă, cei doi au transferat, succesiv, sumele de bani menţionate mai sus în conturi care le aparţineau lor sau unor membri ai familiei, iar, ulterior, au constituit depozite şi au cheltuit o parte din bani în interes personal, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 1.648.400 de lei, reprezentând contravaloarea a 374.078 de euro, produs al infracţiunii de corupţie.

Pe de altă parte, arată procurorii militari, în sarcina lui Daniel Dragomir s-a mai reţinut că, în perioada octombrie 2012 - 15 februarie 2013, cât şi ulterior, a folosit datele şi informaţiile având caracter clasificat obţinute în virtutea calităţii de ofiţer al Serviciului Român de Informaţii, prin prisma atribuţiilor de serviciu, în mod direct şi în interes personal, în scopul ilicit - propus şi realizat - al obţinerii unor sume de bani şi alte foloase necuvenite şi a permis martorului denunţător accesul la date care se refereau la activitatea infracţională derulată de acesta şi grupul de firme aparţinând acestuia.

În sarcina celor doi anchetatorii au mai reţinut că, în cursul lunii noiembrie 2013, au determinat cu intenţie doi martori să semneze două înscrisuri sub semnătură privată, în cunoştinţă de cauză, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Înscrisurile, întocmite pentru a justifica banii primiţi în schimbul traficării influenţei, au fost depuse la 13 şi 14 ianuarie în faţa organelor judiciare, în scopul producerii unor consecinţe juridice.

Înscrisurile erau un contract de împrumut şi o chitanţă prin care, în mod nereal, se menţiona împrumutarea, respectiv, restituirea sumei pretinse şi primite, în numerar, de către Daniel Dragomir, în contul unei persoane din familia sa.

În vederea confiscării prin echivalent, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor doi inculpaţi, precum şi asupra unui bun mobil deţinut de o persoană juridică, până la concurenţa sumei de 2.030.353,32 de lei, echivalent a 462.567,61 de euro - obiect al infracţiunii de corupţie.

La data faptelor, arată DNA, Marinela Zoica Dragomir nu mai era angajat al SRI.

Dosarul a fost trimis pentru judecare Tribunalului Bucureşti cu propunerea de menţinere a măsurilor preventive şi asiguratorii luate până în prezent.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Tribunalul Bucureşti a emis, în 13 ianuarie, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele fostului ofiţer SRI. Decizia a fost menţinută de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

În acelaşi dosar, soţia fostului ofiţer SRI, Marinela Zoica Dragomir, a fost pusă sub control judiciar, pe o perioadă de 60 zile, începând din 12 ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici