Prima pagină » Social » Fostul parlamentar Cristian Boureanu, dus la poliţie după ce fiica lui l-a acuzat de agresiune

Fostul parlamentar Cristian Boureanu, dus la poliţie după ce fiica lui l-a acuzat de agresiune

Cristian Boureanu a ajuns, luni după amiaza, la Secţia 2 de Poliţie din Capitală, după ce fiica sa l-a acuzat de agresiune, poliţiştii fiind sesizaţi de un trecător. Fata, în vârstă de 16 ani, a fost filmată în timp ce plângea, acuzându-şi tatăl că a agresat-o.
Fostul parlamentar Cristian Boureanu, dus la poliţie după ce fiica lui l-a acuzat de agresiune

„În jurul orei 13.00 a fost formulat un apel 112 în care se sesiza faptul că un bărbat încerca să urce, fără acordul ei, o tânară într-un autoturism aflat pe raza sectorului 1. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie care au constatat faptul că cele două persoane sunt tată şi fiică şi conflictul ar fi fost declanşat de plecarea minorei de la domiciliu. Persoanele au fost conduse la secţia de poliţie pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept”, a anunţat Poliţia Capitalei.

Poliţiştii anunţă că au fost sesizaţi şi cei de la Protecţia Copilului.

Fostul parlamentar a fost dus la secţia de poliţie pentru a se stabili situaţia de fapt, neexistând o sesizare privind părăsirea de domiciliu a fetei. Poliţia a deschis un dosar de rele tratamente aplicate minorului.