Fostul preşedinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat definitiv la şase ani de închisoare. Bian s-a predat Poliţiei Alba

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, printr-o decizie luată joi de instanţa supremă. Bian s-a predat, joi seară, poliţiştilor din Alba Iulia.

Urmărește
1514 afișări
Imaginea articolului Fostul preşedinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat definitiv la şase ani de închisoare. Bian s-a predat Poliţiei Alba

Fostul preşedinte al ANOFM Silviu Bian (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

UPDATE 20:31 Fostul preşedinte al ANOFM, condamnat la închisoare pentru luare de mită, s-a predat Poliţiei Alba

Fostul preşedinte al ANOFM Silviu Bian condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, s-a predat, joi seară, poliţiştilor din Alba Iulia, fiind dus în arestul IPJ şi urmând să fie transportat la penitenciarul unde îşi va ispăşi pedeapsa.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Iulia Mărginean, a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX că fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian, condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare, s-a predat poliţiştilor din Alba Iulia şi a fost dus în arestul IPJ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iulia Mărginean a spus că pe numele lui Bian exista un mandat pentru executarea pedepsei, fostul şef al ANOFM urmând să fie transportat din Alba Iulia la penitenciarul unde îşi va ispăşi pedeapsa, fără să precizeze însă despre ce unitate de detenţie este vorba.

Înalta Curte de Casaţie Justiţie a menţinut astfel condamnarea dată lui Bian, în iunie 2013, de Curtea de Apel Bucureşti.

La fondul procesului, Bian a fost condamnat de Tribunalul Capitalei, în mai 2012, la nouă ani de închisoare.

În 9 noiembrie 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Silviu Bian, pentru luare de mită, în formă continuată. Alături de el au fost deferiţi justiţiei Cristache Ristea, fost director executiv al Centrului de Formare Profesională a Personalului ANOFM, şi Alexandra Maria Ţichindelean, fost director al Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul ANOFM.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, Silviu Bian, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi al Consiliului de administraţie din cadrul ANOFM, ar fi primit peste 270.000 de euro de la opt angajaţi, în cadrul a două proiecte destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri europene, pentru a vira 25 la sută din costul acestora, reprezentând cofinanţarea din fonduri proprii, alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Pe de altă parte, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, în 10 martie, că a constatat că Silviu Bian a fost în incompatibilitate, întrucât din 2009 până în 2011 a fost atât preşedintele ANOFM, cât şi cenzor la mai multe societăţi comerciale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici