Fostul preşedinte al CA CFR: Managementul nu a fost defectuos, compania are profit operaţional

Consiliul de Administraţie al CFR SA a respectat în cele nouă luni de mandat angajamentele asumate în faţa instituţiilor financiare internaţionale şi a adoptat măsuri care au avut ca efect înregistrarea de profit şi eliminarea datoriilor faţă de buget, potrivit fostului şef al CA, Florin Kubinschi.

Urmărește
528 afișări
Imaginea articolului Fostul preşedinte al CA CFR: Managementul nu a fost defectuos, compania are profit operaţional

Fostul preşedinte al CA CFR: Managementul nu a fost defectuos, compania are profit operaţional (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, numit în conformitate cu prevederile OUG 109/2011, şi-a respectat în aceste aproximativ 9 luni de mandat angajamentele asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale şi a adoptat o serie de măsuri operaţionale pe termen scurt, astfel încât CFR SA nu mai are, la ora actuală, nicio datorie la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale (şomaj, sănătate şi CAS), comparativ cu data preluării mandatului, când compania înregistra datorii de 321 milioane lei la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale", se arată într-un comunicat transmis de Kubinschi după ce Ministerul Transporturilor a comunicat că întregul Consiliu de Administraţie a fost revocat pe motiv că a exercitat un management defectuos, care a afectat situaţia financiară a companiei.

Kubinschi spune că CFR SA, care administrează infrastructura feroviară, înregistrează un profit brut în valoare de 51,6 milioane lei, faţă de o pierdere de 169,8 milioane lei prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pentru anul 2013, aprobat de AGA companiei.

De asemenea, rezultatul operational (EBITDA) realizat la 30 noiembrie 2013 (166,1 milioane lei) este cu 98,8% mai mare faţă de cel prevăzut în bugetul rectificat pentru anul 2013 (83,6 milioane lei), aprobat de AGA CFR SA.

Arieratele companiei la 30 noiembrie 2013 (1,1 miliarde lei) sunt cu 26,6% mai mici decât cele înregistrate la 31 martie 2013 (1,5 miliarde lei). Creanţele restante la 30 noiembrie (1,5 miliarde lei) sunt cu 26,9% mai mici faţă de cele înregistrate la 31 martie 2013 (2,1 miliarde lei), potrivit fostului preşedinte al CA.

"Prin iniţiativele de eficientizare economică adoptate de echipa managerială în perioada de mandat, consider că managementul CFR SA nu a fost nicidecum unul defectuos, în condiţiile în care măsurile adoptate până în prezent au condus la respectarea de către CFR SA a obiectivelor şi ţintelor asumate de Guvernul României în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială", mai spune Kubinschi.

Adunarea Generală a Acţionarilor CFR SA, companie controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, a hotărât vineri revocarea din funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie, pe motiv că aceştia au exercitat un management defectuos, care a afectat situaţia financiară a companiei.

"În acest sens, au fost constatate o serie de nereguli grave în actul de management al administratorilor, printre care menţionăm: neîndeplinirea obligaţiei de supraveghere şi control a executivului companiei, ceea ce a permis perpetuarea unor acte prejudiciabile pentru companie săvârşite de executiv şi constatate de organele de control, precum şi încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor şi a altor prevederi legale", se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.

Consiliul de Administraţie era format din Florin Kubinschi (preşedinte, CFO Volksbank România), George Micu (membru, director general CFR SA), Enache Jiru (membru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor) şi Sebastian Tcaciuc (membru).

AGA a numit un nou CA, din care fac parte Ovidiu Petrişor Artopolescu, membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, Ovidiu Puţura, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Victor Cionga, managing partner la AZ Capital Advisors, Florin Luca, consultant financiar, George Ciobănaşu, auditor financiar.

În perioada următoare, Consiliul de Administraţie se va întruni pentru a alege noul preşedinte al CA. Adunarea Generală a Acţionarilor a pus în vedere noului Consiliu de Administraţie să analizeze de urgenţă modul de îndeplinire de către George Micu a îndatoririlor sale de director general interimar al societăţii.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici