Fostul prim-procuror Tomiţă Neagu, reţinut de DNA pentru că a pretins un teren drept mită

Fostul prim-procuror de la Parchetul Cornetu, Tomiţă Neagu, a fost reţinut de DNA pentru că a pretins un teren drept mită, în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare unui primar, edil care i-a plătit magistratului şi soţiei acestuia un sejur în Las Vegas şi Beverly Hills (SUA).

Urmărește
935 afișări
Imaginea articolului Fostul prim-procuror Tomiţă Neagu, reţinut de DNA pentru că a pretins un teren drept mită

Fostul prim-procuror Tomiţă Neagu, reţinut de DNA pentru că a pretins un teren drept mită (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpatul Tomiţă Ionuţ Neagu, fost prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru luare de mită în formă continuată (trei acte materiale). În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de învinuiţii Olimpia Neagu, soţia procurorului, Ovidiu Szasz şi Adrian Richartt Zamfirachi, avocat suspendat la Baroul Bucureşti, pentru complicitate la luare de mită", informează, vineri seara, DNA.

Potrivit DNA, în perioada 2009-2010, inculpatul Neagu Tomiţă Ionuţ, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu complicitatea lui Zamfirachi Adrian Richartt şi Szasz Ovidiu, a pretins, acceptat şi primit de la un denunţător, cu titlu de mită, bani şi bunuri, pentru ca, în schimb, să fie soluţionate favorabil denunţătorului, dosarele aflate în lucru la unitatea de parchet condusă de procuror. În aceste dosare, denunţătorul era fie cercetat în calitatea sa de primar, fie erau formate ca urmare a unor plângeri penale ale acestuia împotriva altor persoane.

Concret, în aprilie 2009, inculpatul Tomiţă Ionuţ Neagu a pretins şi primit, de la un denunţător, prin intermediul lui Zamfirachi Adrian Richartt şi Szasz Ovidiu, un teren situat în comuna Jilava din judeţul Ilfov, teren care a fost achitat cu suma de 170.000 euro de denunţător.

În schimb, la Parchetul condus de prim procurorul Neagu Tomiţă Ionuţ urma să fie soluţionat favorabil un dosar format în urma unei plângeri depuse de denunţător. Formalităţile de achiziţionare a terenului care a revenit soţilor Neagu s-au realizat cu sprijinul lui Szasz Ovidiu, în calitate de împuternicit al vânzătorului.

În perioada ianuarie-februarie 2010, inculpatul Neagu Tomiţă Ionuţ a acceptat şi primit, de la acelaşi denunţător, prin aceeaşi intermediari, cu titlu de mită, contravaloarea cheltuielilor (transport, cazare, cheltuieli personale) de aproximativ 10.000 de dolari, ocazionate de un sejur petrecut de inculpat şi de soţia acestuia Neagu Olimpia în localităţile Las Vegas şi Beverly Hills din SUA. În cursul lunii februarie 2010, inculpatul Neagu Tomiţă Ionuţ a primit de la denunţător şi un televizor în valoare de 8.300 lei. Remiterea acestor foloase condiţionau soluţionarea dosarelor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în care era cercetat denunţătorul, într-un mod favorabil acestuia.

Inculpatului Neagu Tomiţă Ionuţ i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 18 ianuarie 2013, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat percheziţia domiciliară, reţinerea şi arestarea preventivă a procurorului Tomiţă Ionuţ Neagu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

"În şedinţa din data de 17 ianuarie 2013, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat - în temeiul art. 42 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată, raportat la art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată - percheziţia domiciliară, reţinerea şi arestarea preventivă a învinuitului Neagu Tomiţă Ionuţ - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti", se arată într-un comunicat de presă al CSM remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

Solicitarea de încuviinţare a percheziţiei domiciliare, reţinerii şi arestării preventive a fost prezentată Secţiei pentru procurori a CSM de Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, pentru infracţiuni aflate în competenţa acesteia, a precizat sursa citată.

Această cauză ar avea legătură cu dosarul primarilor din Jilava şi Snagov, Adrian Mladin şi Apostol Muşat.

Mladin şi Muşat au fost eliberaţi miercuri din arest, în urma unei hotărâri a instanţei supreme, edilii fiind cercetaţi timp de mai bine de un an în stare de arest preventiv pentru fapte de corupţie.

Anul trecut, în 14 februarie, primarii comunelor Jilava şi Snagov, Adrian Mladin şi Apostol Muşat, au fost deferiţi justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru o mită de milioane de euro cerută în cazul parcelării unor terenuri. Sumele au fost consemnate la notariate ca fiind diferite împrumuturi, astfel că în acest dosar au fost trimişi în instanţă şi doi notari.

Procurorii l-au acuzat pe Adrian Mladin de luare de mită, fals intelectual în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, iar Apostol Muşat a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Alături de aceştia sunt judecaţi, în stare de libertate, Gheorghe Roman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, pentru trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, Ovidiu Szasz, finul primarului comunei Jilava, pentru complicitate la luare de mită, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi Ion Scaeţeanu, persoană din anturajul primarului comunei Snagov, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, tentativă la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Totodată, procurorii au trimis în judecată în acest dosar doi notari publici şi trei administratori de firme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici