Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost arestat

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat, miercuri, printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti.

Urmărește
637 afișări
Imaginea articolului Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost arestat

Ovidiu Putura (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Decizia CAB poate fi contestată la instanţa supremă.

Ovidiu Puţura, judecător la Tribunalul Bistriţa, fost secretar de stat şi director la Direcţia contencios din Ministerul Justiţiei, a fost reţinut, miercuri, fiind acuzat că a primit mită foloase de 30.000 de euro pentru intervenţii într-un dosar şi că i-a cerut unei judecătoare să dea o decizie favorabilă într-o cauză în care soţia sa era reclamant.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, miercuri, încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a lui Ovidiu Puţura, în urma solicitării făcute de MJ

În acelaşi dosar, trei judecătoare din Bistriţa-Năsăud au fost audiate de procurori, care au început urmărirea penală pe numele judecătoarei Corina Iacob, de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Potrivit procurorilor DNA, în luna noiembrie 2014, Ovidiu Puţura i-ar fi promis judecătoarei Corina Iacob, de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât fiul magistratului să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.

În schimbul intervenţiei promise, Puţura i-a solicitat judecătoarei să pronunţe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soţia suspectului era reclamant recurent, au scris procurorii în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Ovidiu Puţura mai este acuzat că, în perioada 2013 - 2014, a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, unor sejururi la mare, un costum de vânătoare, precum şi aproximativ 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat.

Potrivit unor documente ale procurorilor DNA, obţinute de MEDIAFAX, în 2012, Alina Ofelia Puţura, soţia fostului secretar de stat în MJ Ovidiu Puţura, a revendicat în instanţă un teren de 916 metri pătraţi, în Bistriţa. În 29 aprilie 2014, Judecătoria Bistriţa a respins acţiunea formulată de Alina Puţura, iar aceasta a atacat hotărârea cu recurs, în 5 august 2014. Tribunalul Bistriţa a stabilit termene de judecată în 16 octombrie, 27 noiembrie şi 4 decembrie 2014, iar din complet a făcut parte şi judecătoarea Corina Iacob.

În acest context, în 4 noiembrie 2014, Ovidiu Puţura s-ar fi întâlnit cu judecătoarea Corina Iacob, în restaurantul unui hotel din Bucureşti, şi ar fi discutat despre faptul că fiul magistratului, Titus Gheorghe Iacob, nu a promovat concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, la care a participat în 22 septembrie.

În timpul discuţiilor, fostul secretar de stat în Ministerul de Justiţie ar fi lăsat să se înţeleagă că în urma unor intervenţii, prin intermediul unui funcţionar cu influenţă la nivelul comisiei de examinare a Camerei Notarilor Publici Cluj, îl va sprijini pe fiul judecătoarei să promoveze examenul în 2015, susţin anchetatorii.

În schimbul acestor promisiuni, judecătoarea Corina Iacob s-ar fi angajat să dea o soluţie favorabilă în dosarul soţiei lui Ovidiu Puţura, aflat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în stadiul de recurs, şi totodată să convingă cel puţin una dintre colegele de complet să pronunţe aceeaşi decizie.

Ovidiu Puţura a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei în 24 februarie 2014, funcţie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Puţura (PNL) a fost judecător şi director la Direcţia de contencios administrativ din Ministerul Justiţiei.

În 17 ianuarie 2014, Ovidiu Puţura a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei CFR. În aceeaşi zi, Ministerul Justiţiei preciza că Ovidiu Puţura poate fi, în paralel, şi secretar de stat în MJ şi membru în consiliul de administraţie al unei regii autonome, respectiv al CFR, după ce Guvernul a aprobat un memorandum în acest sens. Ministerul Justiţiei a transmis aceste precizări după ce presa a vehiculat, imediat după învestirea lui Ovidiu Puţura, că acesta nu poate fi membru în CA al CFR, deoarece are calitatea de judecător pe durata detaşării la MJ. În 10 martie 2014 a încetat mandatul său în Consiliul de Administraţie al CFR.

În iunie 2014, Ovidiu Puţura a fost sancţionat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că a deţinut, în paralel, funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CFR şi pe cea judecător.

Ovidiu Puţura are, potrivit declaraţiei de avere din 4 aprilie 2014, şase terenuri intravilane, forestiere şi extravilane. Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei a moştenit patru din cele şase terenuri, cu suprafeţe de 2.333 metri pătraţi, un hectar, 3,7 hectare şi 1.100 de metri pătraţi, în localităţile Bistriţa şi Cuşma Bistriţa.

Ovidiu Puţura a luat în concesiune 378 de metri pătraţi, în anul 2002, în localitatea Cuşma Bistriţa şi a cumpărat, în 2010, un teren de 2.704 metri pătraţi în Bistriţa Bârgăului.

Fostul secretar de stat mai deţine în Bistriţa o casă aflată în construcţie, cu o suprafaţă de 149 de metri pătraţi, şi un apartament de 49,5 metri pătraţi, pe care l-a cumpărat în 2006. Ovidiu Puţura are un autoturism Nissan, din 2000.

Acesta are mai multe conturi, depozite bancare şi carduri de credite în lei, care însumează aproximativ 278.000 de lei.

Ovidiu Puţura are un credit în valoare de 80.000 de lei, pe care l-a contractat în 2005 de la Banca Transilvania şi este scadent în 2020.

Puţura a avut, în anul fiscal anterior declaraţiei de avere, venituri de 109.804 lei, obţinute ca secretar de stat la MJ, dar şi cu titlu de restanţe salariale de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, precum şi 6.500 de lei, pe care i-a obţinut ca membru în comisii de concurs la Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

ŞTIRILE ZILEI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici