Fostul senator Gheorghe Mirică a murit după ce a fost rănit într-un accident în judeţul Buzău

Fostul senator Gheorghe Mirică a murit, vineri dimineaţă, după ce a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a izbit de un TIR, pe DN 1B, în Istriţa de Jos, judeţul Buzău. Fostul senator s-ar fi aplecat în maşină să ridice ceva şi ar fi pierdut controlul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
2647 afișări
Imaginea articolului Fostul senator Gheorghe Mirică a murit după ce a fost rănit într-un accident în judeţul Buzău

Fost senator în comă, după ce a intrat cu maşina pe contrasens în Buzău

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Claudiu Damian, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că fostul senator Gheorghe Mirică a murit pe patul de spital, în ciuda eforturilor medicilor.

”A murit ( Gheorghe Mirică n.r.). A suferit leziuni grave. Impactul a fost violent, a venit în comă, a fost intubat, dar a decedat”, a declarat Damian.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Buzău, Mihail Drăghiciu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul a avut loc pe DN 1B, unde un TIR s-a ciocnit de un autoturism, o persoană fiind încarcerată.

“Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că un bărbat, de 71 de ani, din Bucureşti, care circula cu un autoturism pe DN 1B, pe direcţia Buzău către Ploieşti, pe raza localităţii Istriţa de Jos a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autotren care circula regulamentar, din sens opus”, a declarat Drăghiciu.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul de 71 de ani este fostul senator Gheorghe Mirică. Acesta se află în stare gravă, fiind în comă.

Fostul parlamentar era singur în maşină şi, spun sursele citate, cel mai probabil s-ar fi aplecat să ia ceva de pe jos şi atunci a intrat cu maşina pe contrasens.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici