Fost senator UDMR, dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, după condamnare

Fostul senator UDMR, Olosz Gergely, condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, este căutat de poliţişti pentru punerea în executare a mandatului, fiind dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
1469 afișări
Imaginea articolului Fost senator UDMR, dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, după condamnare

Fostul senator Olosz Gergely, dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, după condamnare

Purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că Olosz Gergely are domiciliul pe raza judeţului Covasna.

”La această oră poliţiştii fac demersuri pentru depistarea persoanei respective în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei. A fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. Persoana respectivă avea domiciliul pe raza judeţului Covasna”, a spus Tolvaj Marin.

Întrebată dacă există informaţii că Olosz ar fi părăsit, deja, teritoriul României, aceasta a spus că nu ştie nimic în acest sens.

Fostul senator UDMR şi fost preşedinte ANRE Olosz Gergely a fost condamnat, joi, de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Decizia este definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au menţinut hotărârea din 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, când Olosz Gergely a primit tot o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.

Instanţa a mai decis confiscarea de la fostul preşedinte ANRE a sumelor de 384.000 euro şi de 400.000 lei.

Alături de Gergely a fost condamnat, la un an şi patru luni de închisoare, finul fostului judecător al Curţii Constituţionale, Ion Bîrcină, pentru cumpărare de influenţă.

Procurorii DNA i-au trimis pe cei cinci inculpaţi în judecată în octombrie 2012.

În rechizitoriul întocmit s-a precizat că, în perioada mai 2010 - februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa inculpatului Olosz Gergely, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere. În schimbul banilor, Olosz Gergely ar fi lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ România SA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici