GALERIE FOTO, VIDEO Proteste de amploare în marile oraşe din ţară/ 30.000 de persoane în Iaşi, 40.000 în Sibiu/ Peste 50.000 de oameni au cântat Imnul Naţional la Cluj

Aproximativ 30.000 de ieşeni s-au strâns, duminică seara, în Piaţa Unirii, cerând demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache. Ei au pancarte cu mesaje precum: "Mama e plecată din cauza voastră" sau "Trandafir din PSD, te-aş iubi da' n-am de ce". Proteste au loc şi la Constanţa, Sibiu, Braşov, Cluj, Timişoara şi în alte oraşe ale ţării.

Urmărește
3154 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO, VIDEO Proteste de amploare în marile oraşe din ţară/ 30.000 de persoane în Iaşi, 40.000 în Sibiu/ Peste 50.000 de oameni au cântat Imnul Naţional la Cluj

700 de persoane protestează la Alba Iulia/ Protestatar: Domnitorii se răscolesc în mormânt când văd ce fac politicienii astăzi

UPDATE 22:43 O singură persoană la un "miting" de susţinere a Guvernului, la Târgu-Jiu

O singură persoană a participat, duminică seara, la un "miting" de susţinere a Guvernului, la Târgu-Jiu. Aceasta a scris pe o cutie "Respect pentru vot!"

Aproximativ 150 de persoane au protestat, duminică seara, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu.

Oamenii au strigat "Târgu-Jiul pesedist, renunţaţi la comunism!" şi “Dragnea, nu uita, strada nu te va ierta!”.

“Continuăm protestul, pentru că nu mai avem încredere în ei. Nu am încredere că vor anula ordonanţa. Cerem demisia lor, pentru că sunt mincinoşi”, a spus un tânăr de 35 de ani.

“Hotărârea luată de Guvern este praf în ochi. Ordonanţa dată astăzi poate oricând să fie anulată şi rămâne cea veche valabilă”, a declarat Aurelian Iliescu, un bărbat de 70 de ani, care a protestat faţă de Guvernului Grindeanu.

În paralel, un "miting" de susţinere a Executivului, a participat o singură femeie.

Aceasta a scris pe o cutie "Respect pentru vot!".

"Am venit singură să protestez. Mi-am cumpărat o plăcintă şi am scris pe cutie. Nu îmi e teamă de ceilalţi, doar că au o altă părere. Mesajul pe care vreau să-l transmit este exact cel de pe cutia de plăcintă: Respect pentru vot. Peste patru ani vor putea alege ce vor ei, dacă vor fi fi mai mulţi. În democraţie regula este să se respecte dorinţa majorităţii. Nu a fost o chestie organizată. Sunt doar eu, persoană fizică. Nu sunt membru a PSD. Nici măcar nu am votat cu ei", a declarat Irina Priescu, femeia de 37 de ani.

UPDATE 22:26 Cluj: Concert susţinut de o trupă din SUA şi Imnul Naţional intonat de peste 50.000 de oameni

 Peste 50.000 de persoane au asistat, duminică seara, în cadrul protestului de la Cluj-Napoca la un concert susţinut de o trupă din SUA pe o scenă amplasată în Piaţa Unirii, au aprins luminiţe cu telefoanele mobile şi au intonat în cor Imnul Naţional.

Participanţii la protest s-au întors, duminică seara, din marşul prin centrul oraşului, trecând pe la Prefectură şi Primărie şi au revenit în Piaţa Unirii unde au asistat la concert susţinut de o formaţie din SUA şi au aprins luminiţe cu ajutorul telefoanelor mobile.

"Am reuşit să amenajăm o scenă unde am dat posibilitatea oamenilor să vină să-şi exprime gândurile şi opiniile. Este important să rămânem concentraţi pe punctul care ne interesează acum, acesta fiind anticorupţia. Vrem o ţară ca afară, o ţară care să funcţioneze normal. Pe scenă a susţinut un concert o trupă din SUA care are programat un concert într-o cafenea, iar membrii ei au acceptat să vină să cânte pentru noi în piaţă”, a spus unul dintre protestatarii care s-a ocupat de organizare.

După concertul trupei americane, cei prezenţi au intonat în cor Imnul Naţional şi au scandat “Demisia” şi "Jos Guvernul”.

UPDATE 22:15 Sibienii au scandat numele preşedintelui Klaus Iohannis în faţa casei acestuia

Cei peste 40.000 de sibieni care au ieşit, duminică, în stradă, s-au oprit în timpul marşului în faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis şi i-au scandat numele. "Iohannis nu uita, Sibiul e de partea ta", au strigat aceştia.

La Sibiu au ieşit în stradă, duminică seara, peste 40.000 de oameni.

Aceştia au plecat într-un marş pe principalele artere ale oraşului, ajungând şi în faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis. Aici, oamenii au scandat "Iohannis nu uita, Sibiul e de partea ta".

De asemenea, protestatarii au strigat "Cine nu sare nu vrea schimbare", apoi au plecat către Piaţa Mare, locul de unde au plecat la ora 19.00.

Sibienii au parcurs mai mulţi kilometri pe mai multe străzi şi bulevarde din oraş, în cel mai mare protest care a avut loc vreodată prin Sibiu, de la Revoluţie.

UPDATE 22:07 Zece mii de braşoveni au huiduit Guvernul şi au aplaudat jandarmii, în Piaţa Sfatului

Aproape 10.000 de braşoveni s-au strâns, pentru a şasea zi consecutiv, în Piaţa Sfatului din Braşov, după ce au mărşăluit pe principalele străzi din oraş, cerând demisia Guvernului. Oamenii au huiduit Guvernul şi au aplaudat jandarmii.

Faţă de zilele trecute, când protestatarii strigau slogane din mulţime, duminică în Piaţa Sfatului au fost amplasate două boxe, iar liderul de opinie al braşovenilor, Radu Hosu, a ţinut un discurs prin care a îndemnat oamenii să nu se lase păcăliţi de "un guvern corupt".

"Cerem demisia Laurei Corina Georgescu de la CNA, dar şi a lui Victor Ciorbea pentru că şi-a bătut joc de noi“, a spus Hosu în discursul său.

Oamenii au huiduit Guvernul.

Lângă tribuna improvizată, unul dintre restaurantele din Piaţa Sfatului a amenajat un stand de unde a oferit gratuit ceai fierbinte protestatarilor, mai ales că după ora 18.00 a început să plouă, însă protestararii au rezistat.

Braşovenii nu doar au acuzat, ci şi-au arătat şi susţinerea atât pentru Laura Codruţa Kovesi, strigând "Codruţa, Braşovul te susţine“, cât şi pentru jandarmi, pe care i-au aplaudat minute în şir, strigând "Jandarmeria, jos pălăria“.

De asemenea, protestatarii au făcut şi puţină mişcare, antrenaţi de galeriile sportivilor care au scandat "Cine nu sare, nu vrea schimbare“.

Pe clădirile din Piaţa Sfatului au fost transmise mesaje scrise cu laser "#rezist“, "#exist“, "demisia“, dar şi un mesaj către cei care au ieşit în stradă: "vă iubim“.

UPDATE 21:56 Iaşi: 30.000 de oameni au mărşăluit prin centrul oraşului: "Tânăr educat caut post în Guvern"

Aproximativ 30.000 de oameni au mărşăluit, duminică seara, timp de o oră, prin centrul Iaşiului, oamenii venind şi din Bacău, Neamţ, Botoşani şi Vaslui. "Tânăr educat caut post în Guvern", scrie pe o pancartă. La un moment dat, toţi şi-au aprins telefoanele.

Aproximativ 30.000 de persoane sunt în stradă la Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

După un marş de aproape o oră pe străzile din centrul oraşului, oamenii s-au întors în Piaţa Unirii, la cea mai mare manifestaţie de după decembrie 89.

La protestul din Iaşi au venit şii oameni din Bacău, Neamţ, Botoşani şi Vaslui.

Ieşenii au cerut la miting respect din partea Guvernului şi să îşi poată trăi viaţa într-o "ţară în care minciuna nu este la ordinea zilei".

"Din cauza voastră plec departe de casă, hoţilor de viitor!", "Tânăr educat caut post în Guvern" sau "vreau o Ţară ca Afară", scrie pe pancartele ieşenilor.

La un moment dat, toată Piaţa Unirii s-a luminat, după ce fiecare dintre cei prezenţi şi-a aprins telefonul mobil.

La ora 22.00, oamenii prezenţi la Iaşi vor cânta Imnul Naţional, după care vor merge către case.

UPDATE 21:34 Trei mii de hunedoreni au ieşit în stradă să ceară demisia Guvernului

Aproximativ trei mii de persoane au ieşit pe străzile din mai multe localităţi hunedorene să protesteze şi să ceară demisia Guvernului care "a demonstrat că lucrează hoţeşte", 

Deva, Haţeg, Hunedoara, Petroşani şi Vulcan sunt localităţile în care duminică seara hunedorenii au ieşit în stradă şi au continuat protestele începute în urmă cu aproape o săptămână.

”Nu renunţăm. Guvernul a abrogat ordonanţa, dar noi suntem în continuare în stradă”, a spus unul dintre protestatarii hunedoreni.

Un altul a completat că este necesar ca Guvernul să demisioneze, pentru că ”a demonstrat că lucrează hoţeşte”.

La Deva au fost din nou cei mai mulţi protestatari, circa 2000 de persoane. Oamenii spun că s-au învăţat să se întâlnească la statuia lui Decebal şi apoi să se plimbe prin oraş.

Un alt oraş în care s-a protestat a fost Haţeg, localitate în care, surprinzător, pe străzi au fost circa 600 de persoane.

Protestele au continuat şi în municipiul Hunedoara, însă aici duminică seara numărul protestatarilor a fost mai mic, circa 150.

În două localităţi din Valea Jiului, Vulcan şi Petroşani, au ieşit în stradă alte 100 de persoane.

UPDATE 21:02 Protestatarii de la Ploieşti au îngenunchiat în faţa sediului PSD

Mii de persoane participă, duminică seară, la Ploieşti, la protestul organizat pentru a şasea seară consecutiv. Oamenii au plecat într-un marş prin oraş şi au îngenunchiat în faţa sediului PSD, strigând “România e ţara mea. Acolo vreau eu să trăiesc”.

Protestatarii s-au strâns în centrul municipiului, iar apoi peste trei mii de oameni au plecat spre sediul PSD Prahova.

Aici, manifestanţii au îngenunchiat timp de câteva minute şi au strigat: “România e ţara mea. Acolo vreau eu să trăiesc”.

Marşul de protest a continuat prin centrul oraşului, traficul fiind blocat în totalitate.

Protestatarii poartă pancarte cu mesaje precum "Nu suntem manipulaţi, suntem mulţi şi supăraţi” sau "Nu ne lăsăm păcăliţi”.

Oamenii se manifestă zgomotos cu vuvuzele şi fluierele pe care le au asupra lor.

UPDATE 20:49 Numărul protestatarilor din mai multe oraşe ale ţării s-a dublat

Numărul protestatarilor din mai multe oraşe ale ţării s-a dublat, pe parcursul serii, la Sibiu şi la Timişoara fiind în stradă 35.000 de oameni. La Craiova numărul protestatarilor a depăşit trei mii, în condiţiile în care la începutul manifestaţiilor era de doar o mie.

Coloana de protestatari ocupă două dintre cele mai lungi bulevarde din Sibiu, circulaţia fiind blocată.

Organizatorii spun că în oraş sunt 35.000 de oameni, dar se aşteaptă la peste 40.000.

Acesta este cel mai mare protest din Sibiu de după Revoluţia din 1989.

Coloana de protestatari merge pe un traseu care trece şi prin faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis.

Timişoara

La Timişoara, numărul manifestanţilor a ajuns la 35.000.

Primarul Nicolae Robu, prezent printre protestatari, a scris un "Apel către guvernanţi", în care întreabă reprezentanţii puterii "până unde merge detaşarea dv. de popor, incapacitatea de înţelegere a ceea ce vor cetăţenii acestei ţări, inclusiv unii din simpatizanţii dv.?!".

"Ei n-au fost revoltaţi numai de maniera în care aţi încercat să modificaţi legislaţia într-un domeniu atât de sensibil, ci şi de modificările înseşi pe care aţi vrut să le faceţi! Chiar nu vă e clar?! Da, se impun corecţii ale cadrului legal din ţara noastră, dar cu totul şi cu totul altele decât cele pe care vreţi voi să le faceţi şi într-o cu totul şi cu totul altă logică, în logica grijii pt. oamenii de bună credinţă şi nu în aceea a grijii pt. cei care comit fărădelegi! Deci, retrageţi şi proiectul de lege în care aţi transformat ordonanţa! Românii de astăzi au repulsie la ideea de furt -da, am ajuns s-o vedem şi pe asta şi, Doamne, ce tonic este!-, nu acceptă trecerea cu vederea a niciunui furt, nici de peste 200 000 lei, nici de sub 200 000 lei! Nici nici măcar de 1 leu! Nu vă e clar?!", a scris Robu.

Craiova

La Craiova, numărul protestatarilor a depăşit trei mii, în în condiţiile în care la începutul manifestaţiilor era de doar o mie. Oamenii au plecat într-un marş prin centrul oraşului.

Iaşi

La Iaşi, în centrul oraşului se află 20.000 de protestatari, care au blocat circulaţia. Protestatarii cer demisia Guvernului.

Constanţa

La Constanţa, peste 6.000 de oameni sunt în stradă, ei îndreptându-se către sediul PSD Constanţa.

UPDATE 20:17 Peste 20.000 de timişoreni protestează în Piaţa Victoriei; între ei, primarul Robu

Peste 20.000 de timişoreni s-au adunat, duminică seara, în Piaţa Victoriei, cerând demisia Guvernului. Printre cei prezenţi în centrul oraşului se află şi Nicolae Robu, primarul Timişoarei, care s-a plimbat prin mulţime.

Oamenii cer demisia Guvernului şi strigă "Nu plecăm", "Ruşine, ruşine să vă fie", "Nu vă mai vrem" sau "Bucureşti, luptă Bucureşti", transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, manifestanţii au pancarte cu mesaje adresate premierului Sorin Grindeanu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş: "Grindeanu, eşti o ruşine, abrogă şi pleacă", "Marş de la guvernare", "Decembrie 1989, flacăra democraţiei a plecat de la Timişoara. Februarie 2017, un timişorean semnează stingerea EU".

Numărul protestatarilor de la Timişoara depăşeşte 20.000. Printre cei prezenţi în centrul oraşului este şi Nicolae Robu, primarul Timişoarei, care se plimbă în mulţime.

UPDATE 20:09 Peste o mie de persoane cer la Craiova demisia Guvernului,strigând "Olguţa nu uita, puşcăria e a ta"

Peste o mie de persoane s-au adunat, duminică seara, la Craiova, cerând demisia Guvernului. Oamenii scandează "Olguţa nu uita, puşcăria e a ta", iar o femeie a adus la protest ceai şi cafea, pe care le împarte oamenilor.

"PSD si ALDE aceeaşi mizerie", " Dragnea nu uita, puşcăria e a ta", "Olguţa, nu uita, puşcăria e a ta" şi "Demisia" sunt câteva dintre scandările craiovenilor care protestează în Piaţa Mihai Viteazu din Craiova.

Protestatarii spun că "nu ajunge abrogarea" OUG 13 şi că nu mai au încredere în PSD.

O craioveancă a venit cu ceai şi cafea în termosuri pe care le împarte gratuit manifestanţilor.

"Sunt făcute de mine. Le-am adus ca să se mai încălzească cei de aici", spune femeia.

UPDATE 19:54 13.000 de protestatari la Sibiu: "The Day we give in is the day we die”

Peste 13.000 de protestatari s-au adunat, duminică, să protesteze în Sibiu, deşi ordonanţa de urgenţă 13 a fost abrogată, oamenii spunând că nu pot avea încredere până când nu vor vedea decizia publicată în Monitorul Oficial, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sibienii s-au adunat în Piaţa Mare din oraş, unde au venit cu pancarte cu mesaje anti-PSD şi împotriva Guvernului, iar la ora 19 au plecat în marş.

În drumul lor, protestatarii s-au oprit în faţa sediului organizaţiei municipale a PSD, unde au strigat "Hoţii, Hoţii”, iar la ora transmiterii acestei ştiri coloana de protestatari blochează carosabilul, circulaţia fiind oprită.

Actorii unei companii de teatru au aşteptat coloana de protestatari fiecare cu o pancartă pe care era scris un singur cuvânt, iar înşiruirea de cuvinte era "The Day we give in is the day we die”.

Protestatarii de la Sibiu spun că vor ieşi în stradă chiar dacă ordonanţa 13 a afost abrogată, pentru că nu au încredere că decizia va fi publicată în Monitorul Oficial.

UPDATE 19:50 Peste 2000 de bistriţeni protestează, chiar dacă plouă, cerând demisia Guvernului

Peste 2.000 de bistriţeni protestează, duminică seara, în centrul oraşului, chiar dacă plouă. Oamenii cer demisia Guvernului şi afişează pancarte cu mesajele "Eu aş sta în casă, Dragnea nu mă lasă” sau “Dragea, eu aş pleca acasă. Tu mai stai?”.

Peste 2.000 de bistriţeni au ieşit în stradă, în a şasea zi de proteste, în faţa Prefecturii din Bistriţa-Năsăud şi cer demisia Guvernului, chiar dacă afară plouă.

Deşi OUG 13 a fost abrogată, bistriţenii se declară nemulţumiţi şi neîncrezători, solicitând demisia Guvernului.

Protestatarii scandează lozinci împotriva Guvernului Grindeanu şi împotriva politicienilor în general.

La protestul de sâmbătă seara protestatarii au adus pancarte noi, cu mesaje precum: “Dragea, eu aş pleca acasă. Tu mai stai?”, "Eu aş sta în casă, Dragnea nu mă lasă” sau "Timpul vostru s-a scurs în umbra marelui urs, dar ghearele v-au rămas în orice îmbrăţişare... Altă întrebare”.

Protestatarii se pregătesc să pornească în marş pe străzile oraşului.

Bistriţenii sunt pregătiţi ca la 21:00 să aprindă, în semn de solidaritate cu protestatarii din întreaga ţară, lumini pentru a “arăta că şi ei sunt aici”.

Protestatarii sunt escortaţi de 70 de jandarmi, până acum nefiind înregistrate niciun fel de incidente.

Acţiuni de protest de o mai mică aploare au loc şi în oraşele Beclean şi Sîngeorz-Băi.

UPDATE 19:27 Pancartă la Suceava unde protestatarii cer demisia Guvernului: "We don`t BE LIVIU”

Câteva sute de suceveni s-au adunat, din nou, duminică seara în faţa Palatului Administrativ din Suceava, continuând protestele, de data aceasta faţă de Guvern. "We don`t BE LIVIU”, scrie pe o pancartă.

Manifestanţii au pancarte cu mesaje împotriva PSD, a Guvernului sau a liderului PSD, Liviu Dragnea, una din ele având textul "We don`t BE LIVIU”.

Protestatarii au scandat "Demisia” sau ”Vă dăm suta înapoi, numai să scăpăm de voi”.

Organizatorul acestui protest, Alexandru Istrate, a spus că prin abrogarea OUG 13 s-a câştigat bătălia, dar nu războiul.

"Trebuie să ne facem auziţi în continuare. Această lege poate fi introdusă sub o altă formă. Uniţi vom putea să sancţionăm de fiecare dată când Guvernul are noi derapaje. De aia suntem aici ca să arătăm că vocea societăţii contează”, a spus Istrate.

El a spus că doreşte ca cei care au greşit să plătească, iar ministrul Justiţiei să aibă o atitudine fermă şi să explice de ce a spus că toate avizele erau conforme când s-a adoptat ordonanţa.

Istrate a spus că el nu consideră că trebuie să cadă Guvernul sau că ar trebui alegeri anticipate, dar că dacă vor exista pe viitor derapaje ale Guvernului acesta să ştie că vor fi sancţionate.

El a spus că nu s-au mai adunat foarte mulţi suceveni pentru că unii consideră că s-a atins ţinta şi că nu mai este nevoie să iasă la proteste.

Manifestanţii au plecat şi duminică seara în marş pe străzile municipiului.

Protestele sunt autorizate de Primăria Suceava până în 13 februarie.

Student în bundă din blană de oaie, la Cluj: ”Astăzi au venit şi dacii, să scoată din PSD dracii”

Un student care este şi cioban a venit duminică la Cluj-Napoca la protest din comuna Căpuşu Mare îmbrăcat într-o bundă din blană de oaie, având un afiş cu mesajul "Astăzi au venit şi dacii, să scoată din PSD dracii” şi cu steagul de luptă al dacilor.

"Am venit la protest din comuna Căpuşul Mare să protestez împotriva Guvernului şi a OUG pe care au dat-o noaptea ca mişeii. Ar trebui să iasă toţi cei care sunt nemulţumiţi de acest Guvern şi OUG pe care azi ne păcălesc că au retras-o. Sunt îmbrăcat cu bundă din blană de oaie şi rezist, nu îmi va fi frig”, a spus Gelu Iancu.

Protestatarii din Cluj-Napoca, al căror număr depăşeşte 35.000, au pornit din Piaţa Unirii într-un marş spre cartierul Mărăşti, blocând complet centrul oraşului.

Oamenii scandează "Demisia”, "Cine nu sare, nu vrea schimbare” sau "Nu cedăm, nu capitulăm”.

Ei au pancarte cu mesaje precum "O ţară unită reuşeşte orice îşi propune”, "PSD – ALDE, grup infracţional organizat” sau "Demisia Guvernului ruşinii”.

UDPATE 19:19 Caracatiţă a corupţiei, unde oamenii îşi pot scrie doleanţele, la protestul de la Cluj

Câţiva tineri au montat, duminică, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, o "caracatiţă a corupţiei”, confecţionată din pânză albă şi din baloane, pe braţele căreia clujenii îşi pot scrie doleanţele. În centrul municipiului Cluj-Napoca protestează cinci mii de persoane.

Cătălin, unul dintre cei care au confecţionat "caratcatiţa”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX că doreşte schimbarea lucrurilor care merg rău în ţară.

"Am creat această <caracatiţă> care are şi mesajul <Vreau ca România să nu mai fie ţara…>, pentru că vrem ca oamenii să completeze cu lucrurile rele pe care le văd în ţară, pe care vor să le schimbe, din conducerea ţării dar nu numai. În primul rând e vorba de corupţie”, a spus acesta.

Clujenii au scris diverse mesaje, printre care “Jos Guvernul”, “Nu mai vrem corupţi” sau “Nu mai vrem legi pentru parlamentari penali”.

De asemenea, pe o clădire din Piaţa Unirii au fost proiectate mesaje luminoase printre care “Nu ne păcăliţi”, “Rezist”, “Continuăm până plecaţi”, “Fapte nu vorbe” sau “Deşteaptă-te române”.

La protestul din Piaţa Unirii sunt prezente peste 5.000 de persoane care vor pleca şi într-un marş prin centrul oraşului, oamenii susţinând că nu mai au încredere în ce spun guvernanţii, chiar dacă a fost abrogată OUG 13.

UDATE 19:15 Aproximativ 5000 de ieşeni s-au strâns în Piaţa Unirii, cerând demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache

Aproximativ 5.000 de ieşeni s-au strâns, duminică seara, în Piaţa Unirii, cerând demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache. Ei au pancarte cu mesaje precum: "Mama e plecată din cauza voastră" sau "Trandafir din PSD, te-aş iubi da' n-am de ce".

Aproximativ 5.000 de persoane s-au adunat şi duminică seara în centrul Iaşului, în Piaţa Unirii.

Ieşenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi au ieşit în stradă în jurul orei 14.00, însă cei mai mulţi au început să vină abia la ora 18.00.

Cei mai mulţi sosiţi duminică seară în centrul Iaşului sunt tineri. Printre ei şi o elevă de liceu care are o pancartă cu mesajul: "do - ieşeni în stradă++, while(nu schimbăm ceva)".

Un alt elev de liceu a adus o coroană mortuară la protest, cu o panglică pe care scrie "Guvernul PSD - altă întrebare".

"Vrem baroni de Jilava, Rahova, Gherla şi Doftana", "Mama e plecată din cauza voastră" sau "România este un popor educat, nu un popor de oi! Nu hoţiei legalizate" şi "Trandafir din PSD, te-aş iubi da' n-am de ce" sunt câteva dintre mesajele de pe pancarte.

Ieşenii spun că deşi s-a anunţat că ordonanţa a fost abrogată vor ieşi în continuare în stradă până când ministrul Justiţiei, Florin Iordache, îşi va da demisia sau până când întreg Guvernul Grindeanu îşi va depune mandatul.

Ieşenii sunt nemulţumiţi de deciziile social - democraţilor din ultima vreme şi spun că ordonanţa 13 a fost picătura care a umplut paharul.

UPDATE 19:12 Sute de constănţeni au ieşit din nou în stradă, în pofida ploii, să ceară demisia Guvernului

Sute de constănţeni au ieşit din nou, duminică seara, în stradă, strângându-se în faţa Prefecturii Constanţa pentru a cere demisia Guvernului. "Fără mine nu puteţi face nimic. Semnat Isus Hristos”, scrie pe o pancartă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deşi la Constanţa plouă de câteva ore, peste 500 de protestatari s-au adunat în jurul orei 19.00 pe platoul din faţa Prefecturii, iar numărul acestora continuă să crească constant.

Ei flutură drapele şi poartă pancarte cu mesaje împotriva guvernanţilor.

Oamenii spun că nu se mulţumesc numai cu abrogarea ordonanţei, ci vor demisia Guvernului şi chiar ca Liviu Dragnea să părăsească PSD.

Ei scandează "Ruşine, ruşine să vă fie!” şi "Hoţii, hoţii!" şi au pancarte cu mesajele: "Fără mine nu puteţi face nimic. Semnat Isus Hristos”, "O dorinţă sinceră: România liberă!”.

De asemenea, unii dintre manifestanţi au venit cu o cruce de lemn pe care scrie "PSD", dar şi cu coroană de flori, pe care au scris "Din tot sufletul. Poporul român”.

În ciuda vremii, protestatarii intenţionează să plece din nou într-un marş prin oraş, cu punct final sediul PSD Constanţa.

În serile trecute s-au înregistrat cele mai mari mitinguri de protest organizate la Constanţa după revoluţia din 1989, sâmbătă seară peste 12.500 de protestatari strigând împotriva Guvernului şi PSD-ului.

UPDATE 19:04 Protestul de la Alba Iulia s-a încheiat după ce 1.000 de persoane au mărşăluit pe străzi

Circa 1.000 de persoane au protestat, duminică, la Alba Iulia, scandând ”Legea-i lege pentru toţi, nu-i făcută pentru hoţi” şi ”Vrem o Românie fără hoţie, dacă vreţi şi voi, haideţi cu noi”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestul de duminică de la Alba Iulia a ţinut circa patru ore, timp în care oamenii au mărşăluit peste cinci kilometri pe cele mai aglomerate străzi din municipiu, scandând ”Demisia”, ”Altă întrebare, la închisoare!”, ”Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”, ”Bucureşti, nu uita, Alba e de partea ta”, ”PSD, ciuma roşie”, ”Jos cu hoţii din Guvern” şi ”România, trezeşte-te! Alba Iulia, trezeşte-te!”.

Protestatarii s-au adunat la ora 14.00 în faţa Prefecturii Alba, iar două ore mai târziu au plecat în marş, numărul acestora crescând treptat.

Ei au venit cu pancarte cu mesaje precum: ”Mai am un singur dor, tinerii în ţara lor”, ”PSD cu ALDE, trădători de patrie” sau ”Ne-am ars cu voi, vrem alţii noi”.

Oamenii susţin că au ieşit în stradă pentru a se asigura că ordonanţa privind modificarea codurilor nu va produce efecte.

Protestatarii s-au manifestat zgomotos, având vuvuzele şi fluiere, iar cei din faţa coloanei ţineau în mâini un imens steag tricolor.

La finalul mitingului, când oamenii s-au oprit din mărşăluit, o voce de copil s-a auzit scandând ”Dragnea, nu uita, te aşteaptă Laura”, spre amuzamentul celorlalţi, care l-au acompaniat.

Protestul a fost lipsit de incidente.

La Braşov, duminică seara, peste 2.000 de persoane se află în Piaţa Sfatului din Braşov, iar numărul lor este în continuă creştere.

Oamenii se pregătesc să mărşăluiască pe principalele străzi din oraş, urmând să se întoarcă apoi în Piaţa Sfatului.

 

Circa 700 de persoane protestează, duminică, şi susţin că vor să se asigure că ordonanţa de urgenţă privind modificarea codurilor nu va produce efecte, chiar dacă a fost abrogată.

Rareş, unul dintre protestatari, a scris pe o pancartă: ”Hai, Mihai, să-ţi vezi poporul cum se zbate cu ale lui că a ajuns din nou cuţitul la osul românului”.

Acesta a declarat că afişul său se referă la Mihai Viteazul, pentru că numele acestuia este strâns legat de Alba Iulia. ”Toţi domnitorii se răscolesc în mormânt când văd ce fac politicienii în ziua de astăzi”, a afirmat acesta.

”Domnitorii au încercat din răsputeri să ne aducă pe toţi împreună, iar acum politicienii ne dezbină”, a adăugat Rareş.

Oamenii s-au strâns în faţa Prefecturii Alba, iar apoi au plecat în marş pe străzile municipiului Alba Iulia, scandând: ”PSD, ciuma roşie”, ”Jos hoţii din Guvern”, ”Dragnea eşti un hoţ, ne-ai minţit pe toţi” sau ”Veniţi cu noi”.

Numărul protestatarilor este în creştere.

Manifestările continuă la Alba Iulia cât timp vor exista la Bucureşti, a declarat unul dintre liderii protestatarilor.

”Oricum s-ar numi, ideea era ca ordonanţa să nu producă efecte. Miza protestului e demisia Guvernului şi numirea altuia. După cum am mai spus, acceptăm şi nu negăm votul din 11 decembrie, suntem de acord ca PSD să pună alt Executiv, nu unul de mincinoşi. Atâta timp cât lumea va fi în stradă la Bucureşti, vom fi şi noi aici”, a spus Cristian.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici