Prima pagină » Social » Frăţia româno-bulgară. Vieţile a trei conaţionali, salvate de organele unui donator de la sud de Dunăre

Frăţia româno-bulgară. Vieţile a trei conaţionali, salvate de organele unui donator de la sud de Dunăre

Vieţile a trei români au fost salvate în uma unor transplanturi realizate cu organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria.
Frăţia româno-bulgară. Vieţile a trei conaţionali, salvate de organele unui donator de la sud de Dunăre
Cosmin Pirv
07 ian. 2022, 18:24, Social

Potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), o echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni s-a deplasat în 3 ianuarie, cu sprijinul SMURD, la UniHospital Panagyurishte, în Bulgaria, pentru prelevarea ficatului şi rinichilor de la un donator bulgar aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe.

Intervenţiile de prelevare s-au realizat cu succes, iar misiunea a fost preluată de echipele medicale de transplant ale Institutului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic „Dr. C.I.Parhon” Iaşi.

Astfel, un pacient aflat în stare critică a beneficiat de un transplant hepatic salvator, realizat de echipa chirurgicală a Centrului de Transplant Hepatic al Institului Clinic Fundeni.

Alţi doi pacienţi au primit rinchii în urma unor intervenţii realizate în cadrul Centrelor de Transplant Renal ale Institului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.

Transplanturile au fost posibile datorită acordului de colaborare dintre Agenţia Naţională de Transplant şi Agenţia Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria.