Gabriel Oprea a înfiinţat o asociaţie profesională a militarilor şi poliţiştilor

Gabriel Oprea, fost ministru al Apărării, a lansat, duminică, Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, eveniment care a avut loc la Cercul Militar Naţional. Potrivit lui Oprea, Uniunea va acorda sprijin moral şi material militarilor care vor face parte din această structură.

Urmărește
4412 afișări
Imaginea articolului Gabriel Oprea a înfiinţat o asociaţie profesională a militarilor şi poliţiştilor

Gabriel Oprea a lansat Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”

„Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul” este o asociaţie profesională, deci nu are caracter politic, formată din militari, poliţişti, poliţişti de frontieră, pompieri, jandarmi, atât în rezervă cât şi în activitate şi este prima asociaţie de acest fel. Principiile fundamentale după care funcţionează Uniunea sunt: democraţie, interes naţional, respectarea drepturilor omului, respect faţă de lege, unitate de acţiune, loialitate şi disciplină, onoare şi demnitate”, a declarat, duminică, Gabriel Oprea.

Potrivit acestuia, Uniunea va fi o voce puternică pentru cei care vor face parte din această structură.

„Am format Uniunea Militarilor şi Poliţiştilor Mihai Viteazul pentru ca fiecare militar, poliţist, poliţist de frontieră, jandarm, pompier să aibă o voce puternică şi să se poată reprezenta în mod direct.
De asemenea, Uniunea va acorda sprijin moral şi material, precum şi consiliere psihologică şi juridică, prin persoane atestate legal, membrilor săi aflaţi în situaţii deosebite. Vom iniţia demersuri pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale şi a condiţiilor de viaţă membrilor şi familiilor acestora”
, a mai declarat Gabriel Oprea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici