- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.08.2018, 12:18)
- Mihaela Gidei
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gabriela Firea, despre proteste: Primăria nu dă ordine jandarmilor/ Întrebată dacă simte tensiuni în PSD: Cu siguranţă sunt lucruri de spus/ Ce spune despre demiterea prefectului
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat miercuri, despre protestul din 10 august, că Primăria nu dă ordine jandarmilor. Vicepreşedintele PSD a răspuns, atunci când a fost întrebată dacă simte tensiuni în partid, că sunt, cu siguranţă, lucruri de spus, dar că le va spune în partid. Firea a declarat, în legătură cu o eventuală demitere a Speranţei Cliseru în contextul scandalului privind protestelor din 10 august, că premierul decide acest acest aspect, adăugând că prefectul nu ar fi fost interesant pentru nimeni dacă nu avea legătură cu ea.
Urmărește
4198 afișări
Gabriela Firea, despre proteste: Nu pot să spun că am dormit în acea noapte. Primăria nu dă ordine jandarmilor
„Nu pot să spun că am dormit în acea noapte”
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat miercuri, despre protestul din 10 august, că nu este o „fericire” pentru un edil să se întâmple astfel de lucruri în oraşul pe care-l conduce, subliniind că nu a dormit liniştită în acea noapte. Firea a mai precizat că Primăria nu dă ordine jandarmilor.
„Cât priveşte anumite inadvertenţe observate de presă, cu privire la anumite afirmaţii ale doamnei prefect şi a unor reprezenanţi ai MAI, este o anchetă în curs a parchetului şi pe perioada unei cercetări orice declaraţie este super flu, pentru că ar putea să afecteze cursul anchetei. (...) Cunosc anumite lucruri, dar nu pot să le exprim public. Aştept rezultatul anchetei. Pot să vă spun cu notă personală că în general nu mă înconjor de oameni care mint”, a declarat primarul Gabriela Firea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
Primarul a mai subliniat că prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, nu a informat-o cu privire la cele petrecute, pentru că Prefectura nu este subordonată Primăriei Capitalei. Însă Gabriela Firea a mai precizat că, totuşi, s-a informat în privinţa protestelor şi nu a dormit în acea noapte.
„Doamna prefect nu m-a informat cu cele ce se desfăşurau în aceea dată. Nici nu aveam calitatea să mă informeze, Prefectura nu e subordonată Primăriei. Dar am discutat cu domnul viceprimar, pentru că eram într-o deplasare oficială în afara ţării. (...) Mi-a spus că este la dispoziţia celor colegilor de la MAI şi Jandarmerie. (...) Am văzut tot felul de speculaţii. Primăria nu dă ordine jandarmilor, prefectului, nu spune de aici începe intervenţia şi aici se sfârşeşte pentru că nu are calitate. (...) M-am interesat şi eu, la fel ca şi dumneavoastră, nu pot să spun că am dormit în acea noapte, nu pot să spun că eram liniştită în aceea noapte, chiar dacă nu eram în ţară. Nu sunt un om insensibil. Nu este deloc o fericire pentru un primar general să se întâmple astfel de lucruri în oraşul pe care îl coordonează. E o durere, a fost un moment foarte greu, foarte delicat, bine ar fi fost să nu se fi întâmplat aşa ceva. Sper să fi tras învăţăminte”, a mai spus Gabriela Firea.
Firea, întrebată de tensiuni în PSD: Cu siguranţă sunt lucruri de spus, le voi afirma în partid
Gabriela Firea a afirmat, întrebată dacă simte tensiuni în PSD, că sunt „cu siguranţă lucruri de spus" în acest sens dar nu vrea să se alăture celor care „împroaşcă cu noroi” aşa că îşi va spune punctul de vedere în interiorul partidului.
„Din respect pentru dumneavoastră şi pentru bucureşteni şi pentru colegii mei din primărie şi din partid, nu voi face declaraţii politice la o întâlnire pe teme administrative. Şi, aşa cum mă ştiţi, chiar dacă ar fi anumite lucruri de spus, şi cu siguranţă sunt anumite lucruri de spus, le voi afirma într-un cadru organizat, statutar, şi nu mă voi alătura celor care împroaşcă cu noroi munca atâtor oameni", a declarat, miercuri, primarul Capitalei, Gabriela Firea, întrebată dacă simte că există tensiuni în PSD.
Firea a adăugat, în acest context, că partidul are nevoie de „oameni responsabili".
„Este atât de uşor şi de simplu să denigrezi fără să te gandeşti la consecinţe, astfel încât, repet, e nevoie în această ţară şi de oameni responsabili, eu sper să fie din ce în ce mai mulţi şi îmi place să cred că mă consideraţi o persoană responsabilă care nu pune în pericol aşteptările românilor, care sunt foarte mari la întreaga clasă politică, deci şi la partidul din care fac parte, şi la mine personal şi întotdeauna mă gândesc la consecinţele afirmaţiilor mele", a declarat primarul Capitalei care exercită şi funcţia de vicepreşedinte PSD.
Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat pe 22 august, pentru MEDIAFAX, că „probabil” se va face o remaniere după evaluarea miniştrilor PSD în CExN şi că la şedinţa social-democraţilor de la Neptun se poate discuta inclusiv despre activitatea premierului Viorica Dăncilă.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, pe 21 august, că la Comitetul Executiv Naţional al partidului se va discuta despre activitatea miniştrilor, menţionând că este nemulţumit de unii dintre ei. Liviu Dragnea a mai spus că premierul va avea iniţiativa, dacă se pune problema de remaniere. Liderul PSD s-a declarat mulţumit de activitatea premierului Viorica Dăncilă.
„Categoric nu ( vreau să o schimb -n.r.). Doamna Viorica Dăncilă trebuie să rămână până în 2020, să încheie acest mandat. Este un premier foarte bun. Cu toată campania care încearcă să o descurajeze. E un record istoric de încasări la buget pe luna iulie şi cu o inflaţie negativă. Nu a avut experienţă administrativă doamna Dăncilă, dar a învăţat repede cum să conducă un guvern şi o face din ce în ce mai bine", a declarat Dragnea.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, pe 21 august, că nu se va discuta în şedinţa CEx de la finalul lunii despre excluderea Ecaterinei Andronescu, cea care a transmis că Liviu Dragnea trebuie să se retragă din fruntea partidului, altfel PSD va pierde guvernarea. "Eu nu le dau importanţă. Sincer. Haide, dăm prea multă importanţă unor chestiuni. Noi avem lucruri grele de făcut. Vom aproba un set măsuri şi acţiuni cu măsuri guvernamentale şi parlamentare în această toamna", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3, întrebat de scrisoarea lui Niculae Bădălău. Chestionat legat de o posibilă excludere a Ecaterinei Andronescu, Dragnea a declarat: "Nici vorbă (...) Nu ştiu. Înainte de începutul fiecărei sesiuni parlamentari grupurile se reunesc. Asta se face înainte de fiecare sesiune. Simplu".
Senatorul PSD, Ecaterina Andronescu, a cerut, pe 14 august, într-o scrisoare deschisă adresată membrilor PSD, ca liderul social-democrat Liviu Dragnea să se retragă din fruntea partidului, altfel PSD va pierde guvernarea, precum şi pregătirea unui guvern PSD de „super profesionişti”. Andronescu afirmă că PSD trebuie să salveze atât ţara cât şi partidul "de la un dezastru major" spre care se îndreaptă "vertiginos". În scrisoare, aceasta mai afirmă că Guvernul Dăncilă nu reprezintă PSD.
În perioada 30 august - 2 septembrie, social democraţii se reunesc la Neptun, într-un şir de reuniuni ale grupurilor parlamentare, ale organizaţiei de femei a partidului, precum şi într-un Comitet Executiv Naţional din care fac parte conducerea centrală a PSD, împreună cu preşedinţii organizaţiilor judeţene. La Neptun au fost invitaţi şi toţi membrii Guvernului, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă.
Despre demiterea prefectului: Este latitudinea premierului, nu aprecierea mea personală
Primarul Capitalei a declarat, în legătură cu o eventuală demitere a Speranţei Cliseru în contextul scandalului privind protestelor din 10 august, că premierul decide acest acest aspect, adăugând că prefectul nu ar fi fost interesant pentru nimeni dacă nu avea legătură cu ea.
„Orice prefect este propus şi numit de către Guvernul României, nu de către ministrul de Interne sau de către primarul general. Este la latitudinea Guvernului României, a doamnei prim-ministru, dacă va considera legală, corectă, onestă activitatea prefectului, după analiza pe care o face sau o va face şi nu aprecierea mea personală. (...) Nu pot spune decât că (...) doamna Cliseru este unul dintre cei mai buni specialişti din ţară în atragerea de fonduri europene pentru administraţia publică locală şi vă spun sincer că mi-a părut rău că a plecat de la Primăria Capitalei. E adevărat, noi am suplinit activitatea sa, dar era un plus pentru Bucureşti să meargă către Prefectură. Şi uite ce s-a întâmplat. Probabil că dacă nu era un prefect care să aibă o legătură cu Gabriela Firea, nu era interesant pentru nimeni”, a declarat primarul Gabriela Firea.
Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a declarat, luni, că în timpul protestelor din 10 august nu s-a aflat în centrul mobil de comandă, ci ”într-o clădire din clădirile care aparţin de guvern”, spunând că ordinul de evacuare a pieţei a fost dat după miezul nopţii.
”Violenţele care necesitau restabilirea ordinii publice s-au întâmplat mult mai târziu, când s-a dat foc la fel de fel de elemente de mobilier urban Nu are importanţă unde erau. (Ordinul - n.r.) Era de restabilirea ordinii publice. Nu putea să eliberăm un spaţiu şi pe străzi să se întâmple acte de vandalism sau de terorism. Cred că era după 12 noaptea (când am semnat ordinul - n.r.). (...) Nu ştiu ce spune MAI şi eu spun ce spun eu”, a spus Speranţa Cliseru.
Ea a mai spus că a semnat ordinul de restabilire a ordinii publice pe baza informaţiilor de la Jandarmerie.
Declaraţiile prefectului vin în contextul în care jandarmii au susţinut că au primit ordin din partea Speranţei Cliseru la ora 23.11.
De asemenea, prefectul Capitalei a reiterat faptul că nu a fost prezentă în centrul mobil de comandă, dar se afla într-o clădire a Guvernului.
”Eu nu m-am aflat în centru de comandă. Nu existau două centre. Eu nu m-am aflat în centru. Centrul mobil este într-un vehicul mobil. Eu m-am aflat într-o clădire din clădirile care aparţin de guvern, dar nu în clădirea guvernului. Nu aveam niciun monitor”, a declarat Speranţa Cliseru.
Ea a venit luni la Senat, pentru a participa la şedinţa Comisiei de apărare, tema urmând a fi protestul de pe 10 august, dar şedinţa nu s-a putut desfăşura din lipsa cvorumului, fiind prezenţi doar şase din cei 13 membri ai comisiei.
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Primăria Capitalei nu are încă un termen de finalizare pentru proiectul drumul expres până la A1/ Firea: Am un sentiment că vom prelua Centura Capitalei de la Ministerul Transporturilor
Citește și: Patru cutremure în 9 ore, azi în România. Cât de puternice au fost şi adâncimile la care s-au produs
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe