Video Gardul liniei de TRAMVAI, montat în timpul verii, TĂIAT pentru că bloca accesul ambulanţelor în Spitalul pentru copii - FOTO, VIDEO

Societatea de Transport Bucureşti (fostă RATB) a decis, zilele trecute, să facă o breşă în gardul care separă linia de tramvai de pe bulevardul Iancu de Hunedoara, în faţa Spitalului „Grigore Alexandrescu”, pentru că accesul ambulanţelor era îngreunat.

Urmărește
4902 afișări

Montat la începutul verii, gardul care separă linia de tramvai 1-10 de arterele „Iancu de Hunedoara” şi „Ştefan cel Mare” îi obliga pe ambulanţierii care veneau din direcţia „Obor” să meargă până aproape de Piaţa Victoriei, pentru a putea a intra în curtea Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Practic, din cauza gardului, care era neîntrerupt, ambulanţele nu puteau vira la stânga, fiind obligate să piardă timp preţios prin acest ocol.

La solicitarea conducerii Spitalului, Societatea de Transport Bucureşti a decis să facă o breşă în acest gard, chiar în faţa Spitalului pentru copii „Grigore Alexandrescu”.

„Gardul a fost montat cu avizul Comisiei tehnice de circulaţie din cadrul Primăriei Capitalei, însă, la solicitarea conducereii Spitalului Grigore Alexandrescu, gardul a fost demontat, tot cu avizul acestei comisii”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Societăţii de Transport Bucureşti.

De asemenea, reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au precizat, pentru MEDIAFAX, că acest gard „nu era deloc pe placul ambulanţierilor, încurcând accesul în unitatea spitalicească”.

Gardul pentru delimitarea liniei de tramvai 1-10 a fost montat în vara acestui an, după o decizie din luna mai a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Proiectul a fost aprobat în unanimitate, iar investiţia se ridică la peste 6 milioane de lei.

„Circulaţia tramvaielor de pe traseul liniei 1/10 este îngreunată de cea a autovehiculelor care pătrund pe ampriza liniei de tramvai, neputându-se asigura o frecvenţă de circulaţie constantă, conform graficelor stabilite”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Potrivit raportului de specialitate al proiectului, aplicarea acestui tip de reglementare a circulaţiei rutiere contribuie la creşterea vitezei de exploatare a tramvaielor şi o frecvenţă mai bună de circulaţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici