- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.04.2015, 15:36)
- Catalina Mihai
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
George Maior: Nu s-au aprobat centre speciale CIA în România
Fostul director al SRI George Maior a declarat, vineri, că nu s-au aprobat centre speciale ale CIA în România, el susţinând că fie fostul preşedinte Ion Iliescu a fost interpretat greşit, fie s-a decontextualizat afirmaţia sa în cadrul interviului acordat Spiegel Online.
Urmărește
348 afișări
George Maior: Nu s-au aprobat centre speciale CIA în România (Imagine: Alexandru SOlomon/Mediafax Foto)
"Nu ştiu contextul în care domnul fost preşedinte al României Ion Iliescu a dat acest interviu şi dacă nu cumva există o decontextualizare a afirmaţiilor sale. E de analizat. Ceea ce pot să vă spun e faptul că nu s-au aprobat asemenea - vă daţi seama, ar fi ridicol - centre speciale despre care se discută în plan internaţional în România. S-au aprobat, într-adevăr, de către CSAT, elemente importante de cooperare, platforme de cooperare pe diverse domenii de importanţă pentru securitatea noastră naţională şi securitatea naţională a SUA, în colaborarea dintre servicii, în ceea ce priveşte contraterorismul sau contraproliferarea. Este cu totul altceva acest lucru. A aproba, şi este normal şi legal în stat deschiderea unei cooperări pe elementul contraterorist în acei ani, care s-a adâncit pe parcurs, devenind una dintre cele mai semnificative din lume, cooperarea în domeniul combaterii teorismului cu SUA sau în domeniul contraproliferării, sunt subiecte de interes pentru securitatea naţională a ambelor state. Nu s-au aprobat asemenea centre şi probabil că, fie domnul preşedinte Ion Iliescu a fost interpretat greşit, fie s-a decontextualizat această afirmaţie a sa în cadrul interviului", a spus Maior, la Adevărul Live, răspunzând unei întrebări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
-
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul reţinut pentru atacul de la Magdeburg
Maior a reamintit de comisia de anchetă a Parlamentului privind presupusele închisori CIA din România, care a desfăşurat "o activitate serioasă".
"Au fost depistate zboruri, sunt inserate în acel raport aprobat de Parlament toate aceste chestiuni. Pe de altă parte, având în vedere o anumită dezvoltare în mass-media, nu într-un raport oficial internaţional în legătură cu aceste centre - ştiu că există şi o investigaţie la nivelul Parchetului General în legătură cu această chestiune - deci lucrurile pot fi lămurite. Dar ar trebui să privim mult mai calm această chestiune, să nu o supradezvoltăm, mai ales într-un context destul de sensibil pentru securitatea naţională a statului român", a menţionat George Maior.
Fostul director SRI a arătat că asemenea afimaţii, fără evaluare factuală serioasă, pot creşte gradul de risc în ceea ce priveşte ameninţarea teroristă. "Vă daţi seama că lumea citeşte şi vede asemenea declaraţii şi chiar mi-aş îngădui, din postura aceasta de cetăţean, de data aceasta, să atrag atenţia celor care discută despre aceste lucruri sau au fost în funcţii să fie foarte ponderaţi şi măsuraţi în afirmaţiile lor, pentru că ele sunt, vedeţi, interpretate în acest fel. Mai mult, e şi contextul geopolitic sensibil în care ne manifestăm acum, cu ceea ce se întâmplă în Ucraina, Rusia, asemenea lucruri până la urmă pun o umbră în ceea ce priveşte credibilitatea statului român (...)", a mai spus el.
Citeşte şi:
Ion Iliescu, pentru Der Spiegel: Am aprobat o cerere privind "o locaţie" a CIA în România. Ioan Talpeş confirmă afirmaţiile fostului preşedinte
Ion Iliescu a afirmat, într-un interviu acordat Spiegel Online, că el a aprobat "în principiu" o solicitare a SUA din perioada 2002-2003 privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale, scrie Spiegel Online.
În perioada 2002-2003, Statele Unite au formulat o cerere privind găzduirea de către România a unui centru al Agenţiei Centrale de Informaţii.
"Aliaţii americani ne-au cerut să oferim o locaţie", afirmă Ion Iliescu într-un interviu acordat Spiegel Online, explicând că a aprobat solicitarea "în principiu", detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeş, care fusese director al Serviciului de Informaţii Externe, iar atunci era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională.
Ion Iliescu a precizat că el a aprobat doar "o locaţie" destinată CIA, fără a avea cunoştinţă că era vorba de vreun centru special, pentru detenţie.
"Am considerat că era un gest de acomodare înaintea aderării noastre la NATO", a explicat fostul preşedinte Ion Iliescu.
"Noi nu am avut nicio interferenţă asupra activităţilor desfăşurate de Statele Unite în acea locaţie", a explicat fostul preşedinte. "În acel moment, mie, ca preşedinte, acea solicitare nu mi s-a părut mare lucru. Eram aliaţi (...), nu am intrat în detalii. Dacă aş fi ştiut ce se putea face acolo, răspunsul nu ar fi fost pozitiv", a subliniat Iliescu.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a negat, săptămâna trecută, afirmaţiile unui jurnalist care a susţinut că pe teritoriul României au existat închisori CIA unde au fost torturaţi oameni, subliniind că nu există "o probă" că au funcţionat pe teritoriul ţării noastre astfel de centre de detenţie. Întrebat vineri seară la Realitatea Tv dacă au fost închisori CIA în România unde s-au torturat oameni, fostul şef al statului a spus că nu ştie. Întrebat dacă a citit raportul Congresului SUA privind închisorile CIA din întreaga lume, Băsescu a confimat, dar a precizat că "nu există o probă că pe teritoriul României au existat astfel de închisori".
Senatul american a prezentat, pe 9 decembrie 2014, versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA. Conform documentului, Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode "brutale", de multe ori "ineficiente", pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute. Versiunea publică a raportului elaborat de Comisia senatorială de Informaţii a secretizat o serie de date, inclusiv numele ţărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Potrivit unor surse citate de Washington Post, numele de cod al centrului de detenţie construit de CIA în România este "BLACK" ("NEGRU"). Polonia are culoarea "albastru", Lituania, "violet", iar Thailanda, "verde". Pornind de la această informaţie, din document ar rezulta că Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a semnat, în anul 2002, un acord cu o instituţie decizională de rang înalt din România (neidentificată în versiunea publică a documentului) pentru găzduirea unei închisori secrete a CIA. Fondurile oferite pentru construcţia centrului de detenţie au fost de ordinul milioanelor de dolari. "În anul 2002, CIA a ajuns la un acord cu ... din ţara ... pentru a găzdui un centru de detenţie. Sediul central al CIA a invitat biroul CIA din ţara ... să identifice modalităţi de susţinere a ... în ţara ... (...) Primii deţinuţi CIA au început să fie transferaţi la Centrul de detenţie NEGRU în toamna anului 2003", se arăta în raportul Senatului SUA privind tehnicile de interogare utilizate de Agenţia Centrală de Informaţii.
Conform raportului, CIA nu informase Departamentul de Stat despre închisoarea secretă din România, iar ambasadorul american în România, Michael Guest, a calificat ca "inacceptabilă" această situaţie, cerând clarificări şi asigurări că nu vor fi utilizate tehnici brutale de interogare. "În august 2003, ambasadorul american în ţara ... a încercat să ia legătura cu oficiali de la Departamentul de Stat pentru a se asigura că instituţia are cunoştinţă de existenţa centrului de detenţie şi de potenţialul impact asupra politicilor în relaţia cu Administraţia ţării-gazdă (România - n.red). Ambasadorului american i s-a răspuns de către biroul local CIA că acest lucru nu este posibil şi că nimeni de la Departamentul de Stat, nici măcar secretarul de Stat (Colin Powell - n.red), nu fusese informat despre existenţa închisorii CIA în această ţară. Catalogând drept «inacceptabilă» atitudinea CIA, ambasadorul a cerut un document semnat cel puţin de către consilierul prezidenţial american pentru Securitatea naţională prin care să fie descrise atribuţiile programului, inclusiv o poziţie din care să reiasă că tehnicile de interogare utilizate de CIA respectau standardele legale şi drepturile omului (...)", menţionează raportul.
În această situaţie, sediul central al CIA a cerut intervenţia adjunctului secretarului de Stat, Richard Armitage, care l-a sunat pe ambasadorul din România. "Richard Armitage a cerut CIA să îi ţină pe el şi pe secretarul de Stat informaţi, pentru a nu fi luaţi pe nepregătite când ambasadorul va exprima îngrijorare", subliniază raportul. În mai 2004, pe fondul dezvăluirilor despre abuzurile comise în închisoarea americană de la Abu Ghraib (Irak), ambasadorul din România a cerut din nou explicaţii privind metodele de interogare utilizate de CIA, reiese din raport. "Richard Armitage a făcut din nou afirmaţii vehemente, reproşând CIA că el şi secretarul de Stat au fost ţinuţi în afara procesului de coordonare al Consiliului american pentru Securitatea Naţională privind programul CIA. (...) Armitage a emis dubii privind eficienţa şi valoarea informaţiilor obţinute prin programul CIA", preciza raportul. Din document rezultă că în închisoarea CIA din România au fost deţinuţi suspecţi importanţi, printre care s-au numărat Khaled Sheikh Mohammed, considerat principalul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Janat Gul, un lider operativ al reţelei Al-Qaida, Hassan Ghul, combatant al organizaţiei teroriste, Abu Faraj al-Libi, numărul trei în ierarhia grupării, şi Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit implicat în atacul asupra navei militare USS Cole.
După publicarea raportului Senatului SUA, MAE preciza, pe 16 decembrie 2014, că autorităţile române nu deţin probe referitoare la centre de detenţie ale CIA sau acţiuni de privare de libertate întreprinse de Agenţie pe teritoriul naţional, dar nu pot ignora acuzaţiile aduse, astfel că manifestă disponibilitate pentru elucidarea acestora.
Un raport al Consiliului Europei prezentat în 2006 confirma existenţa unui centru secret de detenţie al CIA în România, în cadrul programului Agenţiei Centrale de Informaţii de "extrădări extraordinare" vizând suspecţi de terorism. În decembrie 2011, organizaţia Amnesty International a cerut României să redeschidă investigaţia privind centrul de detenţie al CIA, după ce presa internaţională a dezvăluit că închisoarea ar fi fost în Bucureşti. În octombrie 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cerea autorităţilor române declanşarea rapidă a unei anchete "independente, imparţiale, detaliate şi eficiente" privind implicarea României în programul închisorilor CIA. În replică, premierul Victor Ponta a declarat că autorităţile române vor studia rezoluţia PE şi vor face tot ce e normal pe plan european sau internaţional. "Sincer, nu ştiu despre ce închisori este vorba şi, în mod sigur, cred că s-au întâmplat cu mult înainte de a mă apropia eu de funcţia de prim-ministru. O să studiem ce s-a decis şi vom face tot ceea ce e normal pe plan european sau internaţional", spunea Victor Ponta în octombrie 2013.
În luna februarie a acestui an, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie potrivit căreia comisiile pentru Libertăţi civile, Afaceri externe şi Drepturile omului din PE vor reîncepe ancheta privind presupusele transferuri şi detenţii ilegale de prizonieri desfăşurate de CIA în statele membre UE, ca urmare a noilor dezvăluiri ale Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA. Raportul Senatului SUA publicat în decembrie 2014 "dezvăluie fapte noi care confirmă acuzaţiile conform cărora mai multe state membre ale UE, autorităţile acestora, funcţionari şi agenţi ai serviciilor de securitate şi de informaţii au fost complici la programul CIA de detenţie secretă şi de extrădări extraordinare, uneori prin mijloace corupte bazate pe sume substanţiale de bani oferite de CIA în schimbul cooperării lor", susţineau europarlamentarii. PE anunţa că această anchetă va presupune, printre altele, trimiterea unei misiuni parlamentare pentru colectarea de informaţii în statele membre unde există acuzaţii că au fost centre secrete CIA de detenţie.
Totodată, PE a invitat SUA "să ancheteze şi să urmărească penal multiplele încălcări ale drepturilor omului din cadrul programului CIA de predare şi de detenţie secretă şi să coopereze în ceea ce priveşte toate cererile din partea statelor membre ale UE referitoare la informare, extrădare sau căile de atac eficiente pentru victimele programului CIA". Pe de altă parte, europarlamentarii îşi exprimau "preocuparea privind obstacolele întâmpinate de anchetele parlamentare şi judiciare naţionale referitoare la implicarea anumitor state membre în programul CIA, abuzul privind secretul de stat şi clasificarea nejustificată a documentelor care au condus la încetarea urmăririi penale". Ei reiterau solicitările adresate statelor membre de a investiga acuzaţiile potrivit cărora, pe teritoriul lor, au existat închisori secrete în care erau deţinute persoane în cadrul programului CIA, precum şi să îi urmărească penal pe cei implicaţi în aceste operaţiuni.
Acuzaţiile privind utilizarea de către CIA a statelor membre UE, printre care România, Polonia şi Lituania, pentru transportarea şi detenţia ilegală a prizonierilor au fost anchetate de comisia temporară a Parlamentului European creată în 2006. De atunci, europarlamentarii au cerut în mod repetat investigaţii aprofundate privind colaborarea statelor membre UE cu programul CIA de detenţie secretă şi extrădare extraordinară.
În România a existat o anchetă parlamentară asupra acestei chestiuni, constituită în luna decembrie a anului 2005, după primele informaţii potrivit cărora spaţiul aerian românesc ar fi fost survolat de avioane CIA care transportau deţinuţi şi că aceştia erau torturaţi în centre special constituite în România. În urma acelei anchete s-a stabilit că nu au existat închisori CIA pe teritoriul României.
Preşedintele Comisiei parlamentare privind închisorile CIA, Norica Nicolai, declara, pe 16 iunie 2006, că există date clare care atestă faptul că avioanele militare americane au aterizat pe aeroporturile româneşti exclusiv din motive tehnice şi că, în România, nu există închisori pentru deţinuţi suspecţi de terorism.
Citeşte şi:
DOSAR: Închisorile secrete ale CIA, un mister la aproape zece ani de la dezvăluirea existenţei lor
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Citește pe www.zf.ro: Cum poate Bucureştiul să decoleze în topul capitalelor europene. Adevărul din spatele cifrelor, care ar putea răsturna situaţia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe