Prima pagină » Social » Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă

Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă

Germania a înlocuit vineri, în centrul de presă al Cupei Mondiale, logo-ul unui lanţ de supermarketuri, care şi-a retras sponsorizarea din cauza controversei legate de banderola de diversitate "OneLove", cu însăşi banderola în cauză.
Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă
Rafael Hekman
25 nov. 2022, 22:03, Social

Peretele de fundal al sălii de conferinţe de presă a Germaniei care afişează toţi sponsorii echipei de la baza lor de antrenament din nordul Qatarului a inclus vineri logo-ul ‘OneLove’ şi curcubeul în locul lanţului de supermarketuri REWE care s-a retras.

Spaţiul nu este deschis publicului şi este destinat doar presei acreditate.

Banderolele, menite să transmită un mesaj de toleranţă, de conectare şi de opoziţie faţă de toate formele de discriminare, au fost în centrul atenţiei la nivel mondial de când FIFA a ameninţat mai mulţi căpitani de echipe europene cu sancţiuni dacă le poartă pentru a susţine persoanele LGBTQ în Qatar, unde homosexualitatea este ilegală.

Iniţial, Germania a anunţat că Manuel Neuer, căpitanul echipei, va purta banderola, dar nemţii s-au răzgândit, după ameninţarea FIFA cu penalizări, cu o zi înainte de primul lor meci de la Cupa Mondială, de miercuri.

Ca urmare a faptului că Germania a dat înapoi, marele lanţ alimentar Rewe a renunţat la campania publicitară, alături de Federaţia Germană de Fotbal (DFB).