Bărbatul de 57 de ani fusese internat în urmă cu trei zile, iar luni a fost operat şi i-a fost amputat un picior din coapsă.
La o oră după intervenţia chirurgicală, bărbatul s-a aruncat de la etajul al doilea al spitalului.
„Ceea ce ştiu este că fusese scos din sala de operaţie în urmă cu o oră, era în ATI, monitorizat. Asistenta a ieşit două minute din salon şi când s-a întors nu l-a mai găsit. Geamul micuţ din salon era deschis. Din nefericire a căzut de la etajul 2, cumva de înălţimea etajului 3, pentru că avem un demisol înalt. Avea un picior amputat din coapsă, era internat de trei zile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Lucia Rotaru, managerul Spitalului Huşi.
O echipă medicală a declarat decesul bărbatului şi a fost deschisă o anchetă internă.
„Pentru noi nu are nicio explicaţie ce s-a întâmplat. Era cooperant, treaz, era sub analgezice, nu sedative, era liniştit”, a precizat Rotaru.
Şi Poliţia face cercetări, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„Se fac cercetări pentru a se stabili cum s-a produs nefericitul eveniment, în acest caz fiind deschis şi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Bogdan Gheorghiţă, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.