Prima pagină » Social » Gigi Becali se prezintă vineri în faţa instanţei, care va dezbate cererea de liberare condiţionată

Gigi Becali se prezintă vineri în faţa instanţei, care va dezbate cererea de liberare condiţionată

George Becali se va prezenta, vineri, în faţa unei instanţe a Judecătoriei Medgidia, care va lua în discuţie solicitarea acestuia de liberare condiţionată din penitenciar, după ce a executat aproximativ doi ani de închisoare.
Gigi Becali se prezintă vineri în faţa instanţei, care va dezbate cererea de liberare condiţionată
Catalin Leganel
05 mart. 2015, 15:52, Social

Omul de afaceri Gigi Becali a fost prezentat în faţa unei comisii pentru liberarea condiţionată, iar după analizarea dosarului membrii acesteia au decis că acesta întruneşte condiţiile pentru a putea fi pus în libertate.

Astfel, dosarul său a fost deja înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia, urmând să intre în şedinţă în cursul zilei de vineri.

George Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

El a depus, în timpul detenţiei, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum şi o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse. Instanţa a respins şi cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană.

De asemenea, Gigi Becali a cerut, în 4 iulie 2014, să îi fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de executat, în condiţiile în care condamnarea dată în dosarul „Valiza” nu mai este incriminată de noul Cod Penal, dar şi această solicitare i-a fost respinsă de către instanţă.

În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărţi, „Muntele Athos, patria Ortodoxiei” şi „Becali şi Steaua”, iar în februarie 2015 a anunţat că se apucă de o a treia carte, „Becali, Parlamentul Europei şi Parlamentul României”. Pentru fiecare dintre cărţile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.