Prima pagină » Social » Grav accident în Braşov: Trei răniţi după ce un TIR şi trei maşini s-au ciocnit

Grav accident în Braşov: Trei răniţi după ce un TIR şi trei maşini s-au ciocnit

Trei persoane au fost rănite, miercuri, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un TIR şi trei maşini, produs pe DN 1, în judeţul Braşov.
Grav accident în Braşov: Trei răniţi după ce un TIR şi trei maşini s-au ciocnit

Potrivit IPJ Braşov, un şofer care conducea o maşină pe DN 1, dinspre Braşov, spre Sibiu, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un TIR şi o altă maşină, care circulau din sens opus.

„În urma impactului, prima maşină a rămas pe drum, lovind un al treilea autoturism, cel din urmă fiind uşor avariat. Primele două autovehicule au ieşit în afara drumului, TIR-ul răsturnându-se”, a declarat Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

În urma impactului au fost rănite trei persoane, care au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

La testarea şoferilor pentru consum de alcool rezultatul a fost 0.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.