- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.03.2017, 15:03)
- Petriana Condrut , Raluca Lazaroi , Andreea Traicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Gregorian BIVOLARU, primul INTERVIU dat presei de când a fost adus în ţară. Detalii despre fuga în Suedia, relaţiile cu persoane publice şi cum a fost prins în Franţa
Gregorian Bivolaru a povestit, în primul interviu exclusiv de la aducerea în ţară, acordat MEDIAFAX, despre modul în care a plecat din România, ascuns într-un tir, cum a fost prins la Paris, la un târg de carte, la care mergea anual, şi vânătoarea de vrăjitoare dusă împotriva membrilor MISA. De asemenea, Bivolaru a mai declarat că după aducerea în ţară, un procuror i-a spus că dosarul său poate fi redeschis în schimbul unor denunţuri la adresa unor persoane cu funcţii, care l-ar fi ajutat să plece din ţară.
Urmărește
25425 afișări
"Pe parcursul acestei anchete stranii, procurorul m-a solicitat de două ori să discute cu mine atunci când avocaţii mei nu erau prezenţi iar cu acea ocazie am vorbit doar între patru ochi şi mi-a spus că dacă voi face denunţuri explicite referitoare la persoanele publice cu funcţii importante care m-au ajutat să fug din România, drept recompensă, se va interveni, evident pe ascuns, pentru a mi se aproba cererea de rejudecare a dosarului în care deja fusesem condamnat la şase ani de închisoare", spune Gregorian Bivolaru, în primul inteviul acordat după aducerea sa în ţară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Prima prelevare de organe la Spitalul Grigore Alexandrescu de la o tânără aflată în moarte cerebrală
Cât priveşte speculaţiile privind unele persoane publice ca fiind adepte MISA, Bivolaru a negat acest lucru. Liderul MISA a răspuns şi informaţiilor din spaţiul public potrivit cărora Dacian Cioloş era adept al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut. "Precizăm că domnul Dacian Cioloş nu a fost şi nu este elevul meu aşa cum s-a afirmat în mod mincinos şi dumnealui nu este cursant în cadrul MISA".
Totodată, liderul MISA spune că în momentul de faţă "din nefericire, actualmente în România este de zeci de ori mai şic să mărturiseşti că eşti homosexual decât să practici yoga la şcoala de yoga MISA. Prejudecăţile prosteşti, paralizante, îi opresc pe mulţi oameni ce cred orbeşte tot ceea ce se spune la televizor să îndrăznească să se convingă în mod direct şi personal cu privire la beneficiile multiple pe care le oferă practica yoga".
Vă prezentăm integral interviul:
MEDIAFAX: Cum aţi fugit din ţară şi dacă aţi primit ajutor?
Gregorian Bivolaru: Am ales să părăsesc într-un anume mod România, după ce m-am confruntat cu o serie de abuzuri şi ilegalităţi flagrante ce au fost dezlănţuite împotriva mea la comanda politică a fostului prim-ministru, Adrian Năstase, care a considerat că i-am sabotat campania prezidenţială din anul 2004 în urma unui interviu pe care l-am oferit unor jurnalişti la Paris. Am părăsit România fiind ascuns într-un tir de marfă, care avea ca destinaţie Suedia şi apoi am solicitat azil politic în Suedia. După ce autorităţile suedeze mi-au acceptat cererea de azil politic, m-au arestat la cererea expresă a autorităţilor din Româna şi m-au ţinut în închisoare pentru a-mi verifica motivele temeinice ce au stat la baza acestei cereri de azil politic pe care a formulat-o. Ţin să precizez că autorităţile suedeze s-au comportat într-un mod ireproşabil faţă de mine şi chiar au ales să verifice într-un mod riguros dosarul ce era plin de nereguli ce a fost fabricat la comanda politică a domnului prim-ministru Adrian Năstase. Autorităţile suedeze au chemat chiar martori din România pentru a verifica temeinicia dosarului ce a fost fabricat la comandă politică împotriva mea şi au audiat-o cu atenţie pe aşa-zisa victimă, domnişoara Mădălina Dumitru, şi în felul acesta s-au convins în final că eram victima uni înscenări de proporţii. În cele din urmă, prin analizarea situaţiei mele reale, trecând în revistă toate dovezile existente, autorităţile suedeze mi-au acordat în anul 2005, statutul de refugiat politic, statut pe care îl am chiar şi în prezent, deoarece acest statut nu mi-a fost niciodată revocat. Este, deasemenea, semnificativ, că două instanţe din România, respectiv, instanţa de la Sibiu, dar şi instanţa superioară din oraşul Alba au costatat apoi că sunt nevinovat, dar în urma apelului făcut de procuratură, dosarul acestui caz a fost înapoiat în final la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar aici, aşa-zisul complet negru, prezidat de domnul judecător Ionuţ Matei, a ales să rejudece de la zero acest dosar şi a săvârşit unele abuzuri evidente, cum ar fi, spre exemplu, faptul că a afirmat că a primit o scrisoare de ameninţare din partea yoghinilor chiar în ziua în care urma să judece acest dosar, iar apoi, cu toate că era necesar şi firesc să se abţină să mai judece respectivul dosar, a intrat totuşi şi l-a judecat, iar apoi mi-a dat o pedeapsă imensă de şase ani de închisoare, chiar dacă era evident că sunt nevinovat. De altfel, aşa-zisa parte vătămată, domnişoara Mădălina Dumitru, a declarat în mai multe rânduri că a fost şantajată, bătută, ameninţată şi terorizată spre a scrie la dictarea procurorului o declaraţie în mod fals acuzatoare, ce este plină de minciuni. Chiar în data de 28 februarie 2017, o plângere a mea la CEDO, veche de 13 ani, în cazul operţiunii ce a fost intitulată “Operaţiunea Christ” şi în cadrul căreia chiar eu eram vizat de autorităţi sub acest nume de cod, pe care mi l-au atribuit în mod aberant, a fost soluţionată favorabil, iar CEDO a obligat statul român la plata a 7.000 de euro, drept despăgubiri ce mi se cuvin. Precizez că mai am alte şase dosare depuse şi deja acceptate la CEDO, referitoare la feluritele abuzuri şi ilegalităţi cu care m-am confruntat în România. În concluzie, atunci când am părăsit România, fiind ascuns într-un tir, spre a ajunge în Suedia, nu am primit ajutor de la nimeni cu excepţia sprijinului pe care mi l-a oferit un bun prieten, domnul Remus Lomoş ce m-a ajutat să-l găsesc pe acel şofer de tir care apoi a acceptat să mă ascund în acel camion de marfă, iar în felul acesta am ajuns în Suedia.
”Vinovat sau neviovat, Bivolaru trebuie să ajungă după gratii”
MEDIAFAX: De ce aţi ales să părăsiţi România şi nu aţi stat aici până la finalizarea procesului? Credeţi că dacă aţi fi rămas în ţară, condamnarea ar fi fost alta?
Gregorian Bivolaru: Am ales să părăsesc România, deoarece era evident că în cazul meu Justiţia din România şi chiar autorităţile statului erau folosite cu îndârjire împotriva mea drept arme ce vizau o reprimare sălbatică şi nedreaptă atât a mea personal cât şi a multor cursanţi ce practică yoga ai acestei şcoli spirituale şi care consideraţi în mod aberant vinovaţi, doar pentru că practică yoga şi au un alt mod eminamente benefic, armonios şi sănătos de viaţă. Atunci când am aflat că domnişoara Mădălina Dumitru a fost şantajată, a fost bătută şi a fost forţată să scrie la dictare procurorului o declaraţie mincinoasă, ce era în mod fals acuzatoare, mi-am dat seama că justiţia din România urma să devină pentru mine un izvor de nedreptate. Eu ştiam că la modul fundamental vorbind, nu există o justiţie ce ar putea fi superioară adevărului. Ceea ce se petrecea însă în cazul meu, era o sinistră parodie. Era, ca să spun aşa, o maimuţăreală a justiţiei, ce viza de fapt condamnarea mea la mulţi ani de închisoare, pe nedrept şi nimic altceva. Nu mă puteam aştepta la o justiţie imparţială şi corectă în România, atâta vreme cât unii oameni politici au cerut, cu insolenţă, în Parlament, arestarea mea grabnică, iar un astfel de om politic a spus în plen, citez <<Vinovat sau neviovat, Bivolaru trebuie să ajungă după gratii>>.
Am fost uimit şi la prima vedere părea de necrezut, ceea ce mi-a spus de la început un faimos avocat al meu: <<Atunci când deja se porneşte tăvălugul Justiţiei, este aproape imposibil ca în România să scapi necondamnat>>. Atunci când în final am fost condamnat pe nedrept la şase ani de închisoare, după ce în prealabil două instanţe m-au declarat nevinovat, mi-am dat seama că acel avocat chiar a avut dreptate. O astfel de condamnare, pe care o consider imensă şi nedreaptă, era cu atât mai stranie şi dubioasă, după ce justiţia suedeză a analizat cu mult spirit de răspundere şi imparţialitate acest dosar şi în final s-a convins de netemeinicia lui, după ce domnişoara Dumitru a fost audiată. În final, toate acestea şi nimic altceva i-a determinat să-mi acorde azil politic în Suedia.
Aceşti judecători corecţi din Suedia au decis, tocmai pe baza faptelor, că nu sunt vinovat, de acuzaţiile ce mi se aduceau. În anul 1989, organele securităţii au decis, prin unele manevre abjecte să mă interneze, în mod abuziv, în sinistrul spital de psihiatrie de la Poiana Mare, aceasta după ce în anul 1984 am evadat în semn de protest din arestul securităţii statului din Bucureşti şi apoi am fost condanat pentru aceasta la un an şi şase luni închisoare şi am fost ţinut în închisoare cu lanţuri la picioare. Prin urmare, în anul 1989, organele securităţii au decis să fiu trimis în faţa unei comisii de medici psihiatri care au decis în mod fals că sunt iresponsabil din punct de vedere psiho-mental şi în final am fost trimis la spitalul de la Poiana Mare, unde erau internaţi toţi disidenţii ce se opuneau dictatorului Ceauşescu. Am rămas internat forţat în acel spital şi apoi am fost eliberat imediat la Revoluţie, aspect ce este semnificativ. Ulterior, am solicitat unei comisii de medici psihiatri să reanalizeze cazul meu, ce fusese o înscenare a unei comisii de medici ce primise ordin de la organele securităţii să mă declare în mod fals bolnav psihic şi iresponsabil, dar aceştia mi-au spus că aşa ceva este imposibil şi au adăugat că în România voi rămâne întotdeauna cu diagnosticul de persoană iresponsabilă pentru că ei nu-şi asumă riscul să modifice acest statut ce era în realitate fals. În anul 1996, la ordinele ce au fost date din culise, de către oameni politici importanţi din partidul Social Democrat, ce erau deranjaţi că practicanţi yoga nu votează cu acest partid, mi s-a cerut să desfiinţez Şcoala de Yoga MISA şi pentru că am refuzat să fac aceasta, s-au făcut eforturi spre a fi din nou internat într-un spital de psihiatrie şi chiar am fost somat, de două ori la rând, să mă prezint în faţa unei comisii de medici psihiatri la Institutul Medico-Legal din Bucureşti. Am refuzat însă să mă prezint şi în felul acesta am evitat o nouă internare abuzivă într-un spital de psihiatrie, deoarece aveam în continuare statutul de persoană iresponsabilă psihic. M-am ales cu acea ocazie doar cu două amenzi. Doar că acel statut făcea imposibilă arestarea mea şi trimiterea la închisoare. Cu toate acestea în anul 2004, am fost din nou arestat cu ocazia fabricării la comandă politică a acestui dosar aberant pe care autorităţile suedeze l-au verificat şi s-au convins că este un fals. Având în vedere toate acestea se poate spune că în cazul meu este vorba despre un record straniu, dar trist, în România în care acelaşi om are o dublă ipostază juridică, în mod vădit paradoxală. Sunt în acelaşi timp şi iresponsabil psihic, dar şi responsabil psihic. Aceste bizarerii incredibile la prima vedere au uimit autorităţile suedeze. Un alt aspect semnificativ a fost acela că acelaşi procuror care m-a anchetat în anul 1984, pe vremea securităţii, pe nume Anton Chaborski, m-a anchetat apoi în 2004 în acest dosar despre care am vorbit aici. Mai multe despre aceste abuzuri care sunt foarte multe, a vorbit pe larg domnul Gabriel Andreescu în cartea scrisă despre cazul meu, “MISA; autobiografia şi radiografia unei represiuni”. Toate aceste aspecte m-au convins, încă de la început, că nu voi avea parte de un proces echitabil în România şi ulterior tot ce s-a petrecut a dovedit că din nefericire a fost chiar aşa cum am intuit, abuzurile şi nedreptăţile ce mi s-au făcut aici în România, s-au revărsat fără încetare asupra mea. Având în vedere toate acestea, înclin să fiu chiar sigur că dacă aş fi rămas în România, aş fi rămas mai mulţi ani în închisoare tot nedrept ca acum.
MEDIAFAX: Aţi primit azil politic în Suedia? De ce aţi părăsit această ţară?
Gregorian Bivolaru: Nu am părăsit Suedia după ce am primit azil politic. Am plecat doar pentru câteva zile din Suedia, de la adresa unde locuiam, şi am venit în Franţa la Paris pentru a-mi cumpăra cărţi de la un mare târg de cărţi vechi. Mai venisem şi în alţi ani la respectivul târg, de unde îmi cumpăram cărţi despre yoga, despre plante medicinale, medicini naturiste, spiritualitate, ce îmi erau de folos ca materiale bibliografice pentru cărţile pe care le scriam în fiecare an, până în prezent şi am publicat peste 10 de cărţi, iar unele dintre ele au fost deja traduse în limbi străine în mai multe ţări. De când mă aflu în închisoare în România, iulie 2016 şi până în prezent, am scris deja 5 cărţi noi.
”Campaniile de linşaj mediatic se succedau aproape fără încetare atât împotriva mea cât şi împotriva MISA”
MEDIAFAX: Sunt persoane publice cu care aţi menţinut legătura după ce aţi plecat din ţară?
Gregorian Bivolaru: În cadrul Şcolii de Yoga MISA nu au existat persoane publice care să fi participat la activităţile specifice ale acestei mişcări, mai ales datorită unei vânători a vrăjitoarelor ce a fost dezlănţuită şi întreţinută aproape fără încetare împotriva cursanţilor, a simpatizanţilor acestei şcoli de yoga, care au fost adeseori puşi, pe nedrept, la stâlpul infamiei. Campaniile de linşaj mediatic se succedau aproape fără încetare atât împotriva mea cât şi împotriva MISA şi de cele mai multe ori astfel de campanii calomioase, veninoase, începeau deloc întâmplător în luna septembrie a fiecărui an, atunci când începeau şi cursurile de yoga în cadrul MISA. Regula de bază aş putea spune, în cazul unor astfel de campanii furibunde, era că niciodată nu se accepta după aceea publicarea unui drept la replică. Pe vremea când mă aflam în ţară, mai demult, am avut relaţii, chiar de amiciţie, cu două persoane publice, şi anume cu talentatul cântăreţ Gheorge Zamfir, care chiar practica yoga, şi cu poetul Adrian Păunescu ce mi-a oferit posibilitatea să public mai multe articole pe teme de spiritualitate şi yoga într-una dintre revistele pe care le edita. Am avut relaţii de prietenie cu clarvăzătoarea Valentina de la Iaşi, care a fost invitată de mai multe ori, atât la unele activităţi ale şcolii de yoga MISA, cât şi la anumite conferinţe axate pe teme de parapsihologi.
MEDIAFAX: Cum aţi fost prins? Ce aţi făcut în cea zi?
Gregorian Bivolaru: Am sosit la Paris, cu o zi înainte de deschiderea unui târg de cărţi vechi la care veneam an de an să cumpăr cărţi ce mă interesau. Venisem la Paris, fiind însoţit de trei prieteni, dintre care unul conducea maşina cu care am călătorit din Suedia în Franţa. Fusesem invitat, împreună cu ei, la o persoană de origine română, care locuia de mai mulţi ani la Paris. Cam la două ore după deschiderea târgului de carte, am intrat, fiind însoţit de cei trei prieteni, în incinta acelui târg şi am început să trec în revistă fiecare stand cu cărţi vechi. Alesesem cam 15 cărţi pe care, rând pe rând, le-am achiziţionat. Cam după trei ore s-au apropiat de mine doi bărbaţi în civil, care m-au întrebat dacă sunt Bivolaru şi apoi, după o scurtă discuţie, pe care am avut-o cu ei în limba franceză, m-au rugat să îi urmez. La început nu am vrut să dau curs cererii lor şi atunci m-au prins în mod ferm şi cu putere de braţe şi m-au dus către ieşire din incinta acelui târg. Câţiva vânzători ce mă cunoşteau de ani de zile au sărit în ajutorul meu şi i-au întrebat pe cei doi ce au cu mine şi le-au cerut să mă lase în pace. Atunci, unul dintre cei doi civili a scos o legitimaţie şi a spus că este de la Poliţia belgiană. Cei trei prieteni cu care eram au vrut să vină atunci cu mine, dar au fost opriţi de alţi cinci civili care se aflau în apropiere şi care făceau parte din echipa ce fusese trimisă să mă reţină. Am fost apoi dus la o maşină şi anunţat că am fost arestat deoarece, pe numele meu există un mandat internaţional de arestare. Au vrut după aceea să îmi pună cătuşe, dar eu m-am opus la început şi am declarat că am azil politic în Suedia şi că nu au dreptul să mă aresteze şi nici să îmi pună cătuşe. Atunci, ei mi-au spus că sunt obligaţi să îmi pună cătuşe şi au adăugat că pot să-mi chem un avocat francez care mă va ajuta dacă am cumva numărul lui de telefon la mine. Le-am spus că nu cunosc niciun avocat francez. Mi-au pus cătuşe şi m-am dus imediat la sediul Europol din Paris. Mi-a fost ulterior adus un avocat francez din oficiu, care s-a comportat formal şi nu m-a ajutat deloc.
”S-a deschis o anchetă, pe baza minciunilor senzaţionale ce au fost vehiculate în mass-media”
MEDIAFAX: În timpul anchetei, înainte de a fugi din România, şi după ce aţi fost adus înapoi, procurorii au încercat să facă o înţelegere cu dumneavoastră? Vi s-au cerut informaţii despre eventuale persoane publice care erau adepte MISA în schimbul înţelegerii? Cum vi s-a propus exact asta?
Gregorian Bivolaru: În timpul anchetei din anul 2004 nu a existat nicio tentativă a procurorilor de a face vreo înţelegere cu mine deoarece aceştia primiseră ordin din culise să-mi fabrice dosare pentru a mă trimite chiar nevinovat la închisoare. În anul 2016, în luna iulie, după ce am fost adus în România, s-a deschis imediat o anchetă, pe baza minciunilor senzaţionale ce au fost vehiculate în mass-media. În conformitate cu aceste calomnii halucinante, care nu aveau nici un sâmbure de adevăr, mi s-a atribuit afirmaţia, pe care eu nu am făcut-o niciodată, cum că aş fi spus că dacă voi fi extrădat în România voi face dezvăluiri despre nişte aşa-zise persoane ce m-au ajutat să fug din România, şi în urma acestor aşa-zise dezvăluiri, în final, vor cădea multe capete ale celor care, zice-se, m-au sprijinit să plec din România. Ţin însă să precizez că atât după arestarea mea în Franţa cât şi după extrădarea mea în România, eu nu am dat nimănui niciodată nici un interviu şi nici nu am făcut niciodată astfel de afirmaţii în faţa judecătorilor din Franţa. Cu toate acestea, o astfel de minciună sfruntată a fost crezută imediat de organele de poliţie care au deschis de îndată o anchetă care a durat cam două luni. Pe parcursul acelei anchete, anchetatorii s-au căznit din răsputeri să mă determine să spun cine m-a ajutat să fug din ţară pentru că ei nu voiau, în ciuda evidenţelor, şi a dovezilor existente să accepte realitatea referitoare la modul în care am ajuns în Suedia pentru a solicita azil politic. Pe parcursul acestei anchete stranii, procurorul m-a solicitat de două ori să discute cu mine atunci când avocaţii mei nu erau prezenţi iar cu acea ocazie am vorbit doar între patru ochi şi mi-a spus că dacă voi face denunţuri explicite referitoare la persoanele publice cu funcţii importante care m-au ajutat să fug din România, drept recompensă, se va interveni, evident pe ascuns, pentru a mi se aproba cererea de rejudecare a dosarului în care deja fusesem condamnat la şase ani de închisoare. Era vorba de cererea de rejudecare care fusese depusă la instanţa de la Sibiu. Şi totodată mi-a sugerat că aş putea fi declarat nevinovat, aşa cum anterior se petrecuse aceasta, când cele două instanţe, atât cea de la Sibiu, cât şi instanţa superioară din oraşul Alba, m-au declarat anterior nevinovat. Cu acea ocazie, procurorul respectiv mi-a spus să mă gândesc bine la această şansă pe care mi-o poate oferi şi care a accentuat chiar dumnealui, n-o să se mai repete. În plus, procurorul mi-a sugerat că dacă o să fac astfel de denunţuri referitoare la persoane publice apoi, până la rejudecarea dosarului meu ce mă va declara cu siguranţă nevinovat, după aceea am să fiu pus în libertate şi nu am să mai fiu trimis deloc în penitenciar şi am să rămân în arestul de la circa de poliţie unde am să am condiţii de detenţie mult mai bune decât în orice alt penitenciar. Am refuzat atunci ferm această ofertă şi avantajele ce îmi erau oferite dar cu toate aceste, în finalul ultimei discuţii cu acel procuror, el mi-a comunicat că speră să mă răzgândesc şi mi-a spus că dacă, totuşi, am să mă decid să fac ulterior denunţuri, va fi necesar doar să solicit o întrevedere cu dumnealui iar după aceea totul se aranjează iar mie o să îmi fie bine. A concluzionat, privindu-mă într-un mod semnificativ, că este sigur că ştiu mult mai multe despre persoanele publice care, în conformitate cu suspiciunile dumnealui, m-au ajutat, dar că deocamdată nu vreau să colaborez. A conchis apoi că este spre binele justiţiei ca toate acestea să se afle. Ceea ce s-a petrecut după aceea, cu cererea de redeschidre şi judecare a dosarului meu a fost uimitor şi totodată semnificativ deoarece la prima instanţă această cerere a fost respinsă totuşi ca nefondată şi deşi totuşi am făcut apel, dat fiind faptul că am respins atunci să fac denunţuri, am toate şansele în ghilimele ca şi apelul pe care l-au formulat la instanţa superioară, în oraşul Alba , să fie de asemenea, respins, chiar dacă motivele pe care mă bazez sunt temeinice.
MEDIAFAX: Sunt persoane în funcţii publice în prezent care sunt adepte MISA?
Gregorian Bivolaru: Datorită campaniilor aproape neîncetate şi furibunde de denigrare ce au culminat de multe ori într-un sui generis linşaj al mass media ce a fost dezlănţuit adeseori atât împotriva şcolii de yoga MISA cât şi contra practicanţilor yoga, persoanele în funcţii publice s-au ferit şi încă se mai feresc, analogic vorbind, ca de ciumă, să participe la manifestările speciale şi la cursurile acestei şcoli de yoga. Din nefericire, actualmente în România este de zeci de ori mai şic să mărturiseşti că eşti homosexual decât să practici yoga la şcoala de yoga MISA. Prejudecăţile prosteşti, paralizante, îi opresc pe mulţi oameni ce cred orbeşte tot ceea ce se spune la televizor să îndrăznească să se convingă în mod direct şi personal cu privire la beneficiile multiple pe care le oferă practica yoga. Referitor la acest aspect, merită să ne amintim că genialul fizician Albert Einstein a spus cândva: Adeseori mai repede reuşeşti să dezintegrezi un atom decât o prejudecată tâmpă. Cu toate acestea, şcoala de yoga MISA este cea mai mare şcoală din Europa şi numără zeci de mii de practicanţi, aspiranţi şi simpatizanţi
”O mentalitate bizară ce a fost propagată prin mass-media în România face să treacă aproape neobservat un terorist”
MEDIAFAX: Printre adepţi se află persoane care au deţinut funcţii publice? Întrebarea vine în contextul chiar de curând erau pe unele site-uri referiri la un interviu pe care l-aţi fi acordat unei publicaţii germane în care vorbiţi despre Dacian Cioloş ca adept MISA. A venit apoi şi o dezminţire din partea unui grup de yoghini. Aveţi acum ocazia să ne spuneţi cum stau lucrurile.
Gregorian Bivolaru: Este evident că actualmente în România yoga este mai mult hulită, mai mult temută şi chiar respinsă decât cunoscută. Adeseori, în această ţară, mai ales prin mass media, se promovează o discriminare furibundă, sălbatică şi stranie, a celor care practică yoga în cadrul şcolii de yoga MISA. O mentalitate bizară ce a fost propagată prin mass-media în România face să treacă aproape neobservat un terorist dar, în schimb, descoperirea unei persoane publice cum că ar practica yoga la MISA sau simpla descoperire că o persoană publică a participat măcar o singură dată la o manifestare colectivă a acestei şcoli de yoga ori constatarea că o persoană publică exprimă o stare de simpatie faţă de şcoala de yoga MISA devine apoi o sui generis crimă de neiertat, devine un păcat de moarte, ca să spunem aşa, pe care după aceea mass-media îl va înfiera prompt plasând apoi respectiva persoană publică pentru totdeauna la stâlpul infamiei. Tocmai de aceea, mass media se căzneşte uneori, cu o vădită disperare, să identifice, analogic vorbind, întocmai aşa cum făceau comuniştii fanatici cu membri de partid ce îndrăzneau să meargă la biserică de Paşte persoanele în funcţii publice ce au păcătuit vreodată, care au făcut păcatul grav participând, fie chiar şi o singură dată la o spirală MISA; la o conferinţă MISA sau chiar pentru o lună la un curs de yoga organizat de MISA. Având în vedere toate acestea, este evident că persoanele publice sunt pur şi simplu terorizate să nu cumva să fie vreodată prinse că au avut fie chiar şi cea mai mică tangenţă cu şcoala de yoga MISA căci dacă apoi sunt descoperite sau numai bănuite de aşa ceva ele intră imediat în malaxorul necruţătoar al mass media care va clama apoi fără încetare : x sau y face yoga la MISA. Puţini sunt însă aceia care îşi dau seama de aceste aspecte ce evidenţiază manipularea insipioasă pe care din nefericire o exercită mass-media în România. Având în vedere toate acestea ţinem să precizăm că domnul Dacian Cioloş nu a fost şi nu este elevul meu aşa cum s-a afirmat în mod mincinos şi dumnealui nu este cursant în cadrul MISA.
MEDIAFAX: Cum ţineţi legătura cu adepţii MISA?
Gregorian Bvolaru: Actualmente, după aducerea mea în România, legătura cu adepţii MISA care aleg să comunice cu mine este realizată numai prin corespondenţă care îmi este adresată personal pe adresa penitenciarului în care mă aflu, săptămânal. Răspund uneori într-o manieră succintă cam la 500 de scrisori ce îmi sunt adresate. Prin intermediul acestor scrisori multe fiinţe umane, uneori chiar şi oameni care nu sunt încă la cursurile de yoga ale şcolii MISA îmi cer sfaturi, îmi solicită ajutor spriritual paranormal ce poate fi oferit de noi la distanţă pe baza unei fotografii recente sau mă roagă să le indic ce plante medicinale pot fi folosite pentru a îşi ameliora sau chiar vindeca prin modalităţi specifice fitoterapiei problemele de sănătate pe care le au. Precizez că toate acestea sunt oferite solicitanţilor în mod gratuit. În plus, pregătesc săptămânal conferinţe ce sunt tot gratuite pe teme de spiritualitate care sunt apoi urmărite cu mult interes de multe mii de oameni şi care sunt difuzate pe postul TV al şcolii, respectiv pe un post ce funcţionează pe internet, şi care este cunoscut sub numele de MISA senzaţional TV. Scriu, de asemenea, articole ce apar pe site-ul intitulat yoga ezoteric.com ce are o audienţă de peste 350.000 vizitatori pe lună. Mai scriu săptămânal o nouă lecţie pentru cursul de yoga avansat pe care o trimit prin poştă. Cam o dată pe lună mă vizitează la locul de detenţie redactorul şef al editurii. În fiecare zi lucrez, înclusiv sâmbăta şi duminica, cam 11-12 ore zilnic, pentru a acoperi în felul acesta toate activităţile pe care mi le asum în mod benevol şi altruist. Mă simt chiar foarte bine procedând în felul acesta căci experimentez starea inefabilă de sui generis releu şi prin aceasta bunul Dumnezeu se manifestă prin fiinţa mea. Procedând în felul acesta am descoperit şi încă mai descopăr că dacă mult bine faci cu ajutorul lui Dumnezeu apoi mult bine simţi în fiinţa ta şi la fel mult mult bine găseşti la fiinţele cu care vii în contact.
”Starea de măiestrie în practica yoga poate fi atinsă numai de cei care o exersează”
MEDIAFAX: Mai credeţi în teroriile care au stat la baza creării mişcării? Aţi face acelaşi lucru dacă aţi lua-o de la început?
Gregoria Bivolaru: În cadrul acestei şcoli de yoga, care este MISA, teoria, ce este însă plină de înţelepciune dumnezeiască, este, pe bună dreptate, considerată ca fiind baza prealabilă, indispensabilă a unei realizări lăuntrice eminamente spirituale, metafizice, la care ne conduce în mod gradat practica yoga atentă, lucidă, entuziastă şi perseverentă. Dincolo de aparenţe, yoga poate fi înţeleasă şi aprofundată numai de către cei care o practică. Starea de măiestrie în practica yoga poate fi atinsă numai de cei care o exersează căci exerciţiul adecvat îl face pe aspirant să devină un yoghin veritabil. Teoriile pline de înţelepciune dumnezeiască ce se află la temelia şcolii se yoga MISA se bazează pe adevărurile esenţiale eterne ce au fost revelate oamenilor de bunul Dumnezeu. Toate acestea reprezintă tezaurul milenar al unei cunoaşteri ezoterice, esenţiale, pe care se bazează yoga. Având în vedere toate acestea, pot să vă spun că în realitate, cred cu aceeaşi credinţă puternică şi de nezdruncinat în teoriile pline de înţelepciune dumnezeiască ce se află la temelia şcolii de yoga MISA. Spre exemplu, cum ar putea cineva, care după ce a participat la o spirală prin care se induce o stare extatică de eliberare spirituală prin miracol dumnezeiesc cu ajutorul ce ne vine de la Dumnezeu şi care a experimentat în felul acesta o stare copleşitoare euforică care a durat trei, patru zile în şir, să nu mai creadă, fie chiar şi după patru, cinci ani în trăirea exemplară pe care a avut-o atunci, cândva? Analogic vorbind, este ca şi cum am întreba pe un conducător auto inteligent, ingenios şi priceput, dacă încă mai crede în maşina lui excelentă, Mercedes, ce se află parcată în faţa casei, ale cărei chei se află în buzunarul său. Pe baza acestor considerente, pe care le-am expus succint aici, vă mărturisesc că aş face cu acelaşi entuziasm, cu aceeaşi abnegaţie, cu acelaşi spirit de dăruire , chiar şi de o mie de ori la rând, tot ceea ce am făcut şi încă mai fac pentru binele, pentru fericirea şi pentru sănătatea oamenilor care aleg să practice yoga. Aceasta şi datorită ajutorului tainic ce se revarsă şi apoi se manifestă în şi prin fiinţa mea expansionată în memărginire de la bunul Dumnezeu.
MEDIAFAX: Ce le răspundeţi celor care v-au acuzat că făceaţi orgii sexuale? Pentru unele situaţii există filmări sau chiar acuzaţii penale.
Gregorian Bivolaru: Unor astfel de oameni, ce sunt chinuiţi de propriile lor frustrări, şi care nu încetacează să facă asupra mea fel şi fel de proiecţii psihomentale, bolnăvicioase, fantasmagorice, răutăcioase, ţin să le atrag mai întâi atenţia că : cei care sunt smintiţi , perverşi şi desfânaţi prezintă o morbidă tendinţă de a îi considera şi de a îi judeca într-un mod prostesc, într-un mod răutăcios pe ceilalţi după propria lor perversitate, după propria lor desfrânare şi după propria lor sminteală ce îi caracterizează. În al doilea rând, ţin să precizez că eu nu am făcut niciodată orgii sexuale. Afirmaţia, în mod vădit, mincinoasă, cum că ar exista filmări cu mine participând la aşa-zise orgii sexuale este o născoceală halucinantă ce s-a vehiculat prin mass-media de sute de ori până acum dar nimeni nu a prezentat până în prezent o astfel de filmare şi nici nu va putea să facă vreodată aceasta pentru motivul banal că o astfel de filmare nu există. La adresa mea nu există nici un fel de acuzaţii penale referitoare la orgii sexuale. Şi aceasta este o minciună sfruntată. Toate aceste afirmaţii sunt doar nişte bârfe abjecte ce au fost lansate de zeci şi zeci de ori la adresa mea fără a fi însă prezentate nici un fel de dovezi concludente. Scorneala bazaconistică despre aşa-zisele orgii sexuale ce se fac în sălile în care se practică hata yoga la MISA au apărut încă din anul 1990 şi au fost neîncetate, repetate după aceea. Există chiar o situaţie strict autentică în care o cursantă yoga, începătoare, dintr-un oraş de provincie, a venit în finalul cursului ca după trei luni de curs şi apoi l-a întrebat pe instructor când va avea loc orgia sexuală despre care ea citise în presă că are loc în sala de curs. Atunci când instructorul i-a spus că aşa ceva nu se petrece niciodată, femeia respectivă s-a arătat foarte dezamăgită şi apoi a spus: Păi dacă este aşa eu n-am să mai vin la acest curs. Şi apoi chiar nu a mai venit niciodată la cursul de yoga.
”Am decis să protestez şi de aceea am evadat în semn de protest din arestul central al Securităţii statului”
MEDIAFAX: Cum aţi reuşit să supravieţuiţi în perioada comunistă în condiţiile în care mişcarea (n.r. MISA) era considerată în afara legii? Aţi colaborat cu Securitatea,vă cereau informaţii despre membri?
Gregorian Bivolaru: Începând cu anul 1984 practica yoga a fost interzisă la ordinul dictatorului Ceauşescu în România. Pentru că am continuat, totuşi, să predau yoga la unele grupuri de aspiranţi, chiar la domiciliul unora dintre ei, am fost arestat de Securitate şi apoi am fost acuzat, în mod aberant, de organele Securităţii, că aş fi urmărit să-l asasinez pe Ceauşescu prin mijloace paranormale, la distanţă, prin intermediul unui grup de practicanţi yoga. Deşi părea o nebunie, organele Securităţii au făcut eforturi imense, ba chiar m-au torturat, atât pe mine cât şi alte persoane, pentru a instrumenta un astfel de dosar bizar. Pe parcursul anchetei, am decis să protestez şi de aceea am evadat în semn de protest din arestul central al Securităţii statului, folosind anumite abilităţi paranormale pe care mi le-am trezit prin practica yoga.(..). Cu toate că organele Securităţii mi-au propus de două ori la rând să devin informator şi mi-au spus că voi fi plătit pentru aceasta şi au specificat apoi că voi avea şi alte avantaje, am refuzat de fiecare dată astfel de solicitări ce erau dezonorante pentru mine.
Gregorian Bivolaru a plecat din România în anul 2004 iar în 2005 a primit azil politic în Suedia. Pe 26 februarie anul trecut a fost prins de autorităţile franceze în timp ce se afla la un târg în Paris. Pe parcursul judecării cererii de extrădare, autorităţile suedeze au informat magistraţii francezi că îl menţin pe Gregorian Bivolaru ca azilant.
Aducerea lui Bivolaru în România, pentru a-şi ispăşi pedeapsa de şase ani primită pentru comiterea de act sexual cu un minor, vine după aproape 12 ani în care liderul MISA a fost căutat de autorităţile române.
Citeşte şi: PREMIERĂ în România. Pe ce dată va fi deschis sezonul estival pe Litoral şi în Delta Dunării
Citeşte şi: Gheorghe Ştefan Pinalti, fostul primar al oraşului Piatra-Neamţ, şi alţi patru inculpaţi, trimişi în judecată în al optulea dosar Poşta Română
Citeşte şi: Criza căreia România nu îi găseşte rezolvare. Un vaccin esenţial în primele ore de viaţă, INEXISTENT în maternităţi
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe