GREVĂ DE AVERTISMENT în Sănătate. Protestatarii cer demisia ministrului Sănătăţii. Preşedintele Sanitas: Dacă greva va fi declarată ilegală, angajaţii vor cere să primească liberele restante

Angajaţii din sistemul sanitar au intrat luni în grevă de avertisment, reprezentanţii Federaţiei Sanitas spunând că în unităţile sanitare este oprită activitatea timp de două ore, fiind asigurate o treime din activitate şi urgenţele. Aproape 100.000 de angajaţi din sistemul sanitar sunt în grevă de avertisment, a declarat pentru MEDIAFAX prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, precizând că ministrul Sănătăţii "nu a jucat corect" şi le-a cerut managerilor să verifice câţi doctori sunt în grevă.

Urmărește
1263 afișări
Imaginea articolului GREVĂ DE AVERTISMENT în Sănătate. Protestatarii cer demisia ministrului Sănătăţii. Preşedintele Sanitas: Dacă greva va fi declarată ilegală, angajaţii vor cere să primească liberele restante

Angajaţii din sistemul sanitar, în grevă de avertisment. Protestatarii reclamă că au salarii mici şi cer demisia ministrului Sănătăţii (Imagine: Raul Stef/ Arhiva Mediafax Foto)

"Din păcate, ministrul Sănătăţii nu a jucat corect, a cerut managerilor să verifice câţi doctori sunt în grevă. Protestul nostru este susţinut până acum de aproape 100.000 de oameni din toate unităţile sanitare, cu excepţia Spitalului Judeţean Braşov, unde managerul i-a ameninţat pe protestatari", a spus liderul Federaţiei Sanitas.

Marius Sepi a precizat că greva de avertisment nu a afectat internările de urgenţă şi că a cerut liderilor din unităţile sanitare să transmită managerilor lista nominală a persoanelor care sunt în grevă.

Spitalul de Urgenţă Floresca din Capitală asigură toate urgenţele medicale, în schimb a temporizat internările programate, a declarat pentru MEDIAFAX profesorul Mircea Beuran, şeful Clinicii de chirurgie II.

"Avem foarte multe activităţi, nu ne putem plânge, avem programe cu studenţii, internări de urgenţă şi operaţii. Singurele temporizate, adică reprogramate, sunt internările pentru suferinţele cronice. Acestea se internează fie după ora 10.00, când se încheie greva, fie au fost reprogramate din timp", a precizat profesorul Beuran.

Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", profesor dr. Adrian Streinu-Cercel, a spus că a cerut încă de vineri o listă nominală a angajaţilor care participă luni la greva de avertisment, aceasta pentru a şti cu cine lucrează luni, pentru că şi în această unitate sunt foarte multe cazuri de urgenţă care vin din toată ţara.

"Am cerut o situaţie nominală, cum era şi firesc, a persoanelor care lucrează luni, pentru a şti cu cine putem asigura asistenţa medicală de urgenţă pe parcursul celor două ore", a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Streinu-Cercel.

Managerul Institutului Clinic Fundeni, dr. Carmen Orban, a spus că încă de vineri angajaţii i-au vorbit despre greva de luni, dar au promis că nu vor afecta actul medical.

"Institutul Clinic Fundeni este o unitate sanitară de mare complexitate. Multe tratamente nu pot fi întrerupte şi amânate nici măcar o oră. De aceea angajaţii mi-au spus încă de vineri că vor fi în grevă, dar că nu vor afecta activitatea medicală", a precizat pentru MEDIAFAX managerul unităţii sanitare.

Carmen Orban a adăugat că, de exemplu, în tratamentul leucemiei nu se poate face nicio pauză, de aceea personalul este lângă bolnavi. "Este doar un exemplu, dar sunt şi alte multe secţii unde activitatea se desfăşoară în sprijinul pacientului, a mai spus Orban.

Ea a precizat că luni dimineaţă activitatea s-a desfăşurat normal în spital, niciun pacient neavând de suferit din cauza grevei de avertisment.

La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, câteva zeci de protestatari s-au adunat în faţa unităţii sanitare.

Preşedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, a declarat luni că dacă greva va fi declarată ilegală, angajaţii din sistemul sanitar vor depune, la unităţile la care lucrează, cereri să primească toate liberele restante din acest an, pentru zilele suplimentare lucrate.

Viorel Huşanu a spus că, potrivit prevederilor din Contractul colectiv de muncă, lipsa solicitării scrise a angajatorilor pentru muncă suplimentară este ilegală.

Liderul sindical a  precizat că angajaţii care lucreză în sistemul sanitar au foarte multe zile libere de primit pentru munca suplimentară din acest an, iar aceştia sunt hotărâţi să le ceară, dacă greva din sistemul sanitar va fi declarată ilegală.

El a mai spus că în mai multe spitale din Capitală nu se operează şi nu se fac internări până la ora 10.00, iar la greva de avertisment participă atât asistenţi medicali, cât şi medici.

Huşanu, care protestează alături de angajaţii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, a spus că la această unitate sanitară nu se operează, nu se fac internări şi sunt consultaţi pacienţii aduşi la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Asistenţii medicali şi medicii au oprit activitatea în secţiile spitalului, iar pe holul de la intrarea în unitatea sanitară s-au adunat mai mulţi angajaţi care scandează "Demisia". Protestatarii au adus şi o coroană, cu o plăcuţă pe care scrie "Sănătate" şi mesajul "Sincere condoleanţe, Eugen Nicolăescu", au baloane pe care scrie Federaţia Sanitas, iar unii poartă pe braţe banderole tricolore.

Aceştia reclamă că au salarii mici şi că nu mai pot trăi cu banii pe care îi primesc în prezent, dar şi că sunt puşi să facă muncă suplimentară, pentru care nu sunt plătiţi suplimentar.

Angajaţii din sistemul sanitar sunt luni, între orele 8.00 şi 10.00., în grevă de avertisment, reprezentanţii Federaţiei Sanitas spunând că în unităţile sanitare este oprită activitatea în cele două ore, fiind asigurate o treime din activitate şi urgenţele.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că luni după-amiază vor fi reluate negocierile cu Ministerul Sănătăţii, în vederea semnării contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Federaţia mai urmăreşte să obţină şi creşterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar şi deblocarea a peste 1.200 de posturi în sistem.

În Mureş şi Bistriţa cadrele medicale nu au oprit activitatea în timpul grevei de avertisment

Activitatea în spitalele din Mureş şi Bistriţa-Năsăud se desfăşoară normal, în Mureş cadrele medicale spunând că participă la greva de avertisment "în semn de solidaritate" cu colegii din ţară, dar fără încetarea activităţii, în timp ce la Bistriţa liderii sindicali se plâng de refuzul medicilor.

Purtătorul de cuvânt al Sanitas Mureş, Miruna Epure, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că la nivelul Consiliului Judeţean al Federaţiei Sanitas din Mureş s-a luat decizia de a se face grevă de avertisment fără încetarea activităţii, hotărârea fiind comunicată tuturor spitalelor din teritoriu. Aceasta a precizat că personalul medical din Mureş ar fi "în ilegalitate" dacă ar întrerupe lucrul întrucât are contracte colective de muncă în derulare.

"Facem grevă de avertisment, fără încetarea activităţii, în semn de solidaritate cu colegii din ţară, prin purtarea de banderole pe braţ. La spitalele din Mureş sunt în derulare contracte colective de muncă (încheiate la nivel de unitate, n.r.) şi, conform Legii dialogului social, nu se poate face grevă generală cât timp CCM e în vigoare. Nu ne putem expune membrii la ilegalităţi, angajatorul poate să le taie ziua de muncă, iar salariile sunt oricum mici", a arătat Epure.

Aceasta a spus că la nivel de ţară există unităţi sanitare fără contracte colective de muncă, unde angajaţii pot declanşa greva de avertisment prin încetarea activităţii, iar cei din Mureş sunt solidari cu aceştia.

În Mureş, aproximativ 5.000 de cadre medicale fac parte din Sanitas.

Nici în Bistriţa-Năsăud greva de avertisment în sănătate nu are loc, liderul judeţean al Sanitas, Viorel Viţelariu, afirmând că în judeţ nu funcţionează Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, medicii şi Ordinul Asistenţilor Medicali refuzând să participe la grevă.

Viorel Viţelariu, lider sindical al Sanitas, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că a prezentatm, vineri, în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă, ideea ca luni medicii să nu consulte bolnavii cronici între orele 8.00 şi 10.00, dar dr. Mircea Gelu Buta, managerul spitalului, a refuzat.

"Noi ne-am gândit că nu am perturba foarte tare activitatea spitalului dacă medicii nu ar consulta bolnavii cronici timp de două ore. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta, nu a fost însă de acord. Am întrebat reprezentantul Ordinului Asistenţilor Medicali dacă se solidarizează cu Sanitas şi a spus că nu, aşa că nu putem vorbi de nicio grevă din moment ce, la Bistriţa, nu funcţionează Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate", a declarat Viţelariu.

El a spus că a încercat să ia legătura şi cu preşedintele Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud, dr. Dan Cocoi, dar acesta nu i-a răspuns la telefon în ultima săptămână. "Dacă nici măcar nu-mi răspunde la telefon preşedintele Colegiului Medicilor, ce grevă să facem?", a spus Viţelariu.

Sanitas are în judeţ peste o mie de membri, dar nici în alte spitale nu are loc greva de avertisment.

"Cei de la Spitalul Beclean nu fac nici ei grevă. Colegii de la Spitalul Năsăud ar avea sprijinul medicilor, dar dacă Bistriţa, reşedinţa de judeţ, nu intră în grevă, ei de ce să intre?”, a spus Viţelariu.

Huşanu (Sanitas): Dacă greva va fi declarată ilegală, angajaţii vor cere să primească liberele restante

Preşedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, a declarat luni că dacă greva va fi declarată ilegală, angajaţii din sistemul sanitar vor depune, la unităţile la care lucrează, cereri să primească toate liberele restante din acest an, pentru zilele suplimentare lucrate.

Viorel Huşanu a spus că, potrivit prevederilor din Contractul colectiv de muncă, lipsa solicitării scrise a angajatorilor pentru muncă suplimentară este ilegală.

Liderul sindical a precizat că angajaţii care lucreză în sistemul sanitar au foarte multe zile libere de primit pentru munca suplimentară din acest an, iar aceştia sunt hotărâţi să le ceară, dacă greva din sistemul sanitar va fi declarată ilegală.

El a mai spus că în mai multe spitale din Capitală nu se operează şi nu se fac internări până la ora 10.00, iar la greva de avertisment participă atât asistenţi medicali, cât şi medici.

Huşanu, care protestează alături de angajaţii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, a spus că la această unitate sanitară nu se operează, nu se fac internări şi sunt consultaţi pacienţii aduşi la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Negocieri se mai vor desfăşura marţi şi miercuri, începând de joi pe termen nelimitat fiind programată greva generală.

Activitatea la SJU Cluj e oprită, peste 100 de medici şi asistenţi s-au adunat în holurile unităţii

Peste o sută de asistente medicale, personal auxiliar, dar şi medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj, cea mai mare unitate sanitară din judeţ, s-au adunat, luni dimineaţă, la ora 8.00, în holul Clinicii de Chirugie nr. 1 Cluj-Napoca, unii având în piept insigne ale Sindicatului Sanitas pe care scrie "Grevă".

Pe lângă asistente medicale, infirmiere, ambulanţieri şi personal auxiliar, la protest participă şi medici, care spun că până la ora 10.00 sunt oprite inclusiv operaţiile şi se va interveni doar în cazul urgenţelor.

"De la ora 8.00 până la ora 10.00 nu se fac consultanţii la ambulatoriu şi nu se va face nicio operaţie, doar dacă va fi vreo urgenţă. Şi noi avem nemulţumiri legate de lipsa de personal, de medicamente", a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, un medic de la spital participant la greva de avertisment.

Directorul de îngrijiri a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Monica Costin, a spus că în secţii a fost întreruptă activitatea curentă.

"Greva va dura două ore, s-a organizat în holul de la Chirurgie I şi participă medici, asistente, infirmiere, brancardieri din clinicile spitalului. Unitatea de Primiri Urgenţe funcţionează, acolo nu se face grevă, sunt grevişti dar în afara orelor de program. În secţii s-a întrerupt activitatea curentă, de recoltări, vizite de dimineaţă”, a spus Costin.

Liderul Sindicatului "Sanitas" Cluj, Ştefan Roman, a declarat şi el că la greva de avertisment participă personalul medical din toate spitalele şi clinicile din Cluj-Napoca, care s-a adunat în holurile instituţiilor medicale, dar şi din unităţile medicale din alte localităşi din judeţ.

La intrarea în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, dar şi pe uşile clinicilor, au fost lipite afişe care anunţă greva de avertisment între orele 8.00 şi 10.00.

La SJU Gorj medicii au participat la grevă; în Mehedinţi nu a fost oprită activitatea în spitale

În toate unităţile sanitare din Gorj a fost grevă de avartisment de două ore, luni dimineaţă, în spitale fiind asigurată prezenţa unei treimi din angajaţii care au asigurat asistenţa medicală.

Liderul sindical Valentin Popa a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că la greva de avertisment au participat medici şi asistente din ambulatoriul spitalelor, nefiind afectată activitatea din secţiile medicale, acolo unde sunt internaţi pacienţii.

"Legea ne obligă să asigurăm o treime din activitate şi suntem atât de puţini încât nu am avut pe cine să scoatem din secţii ca să şi respectăm prevederea respectivă. Deficitul de personal este atât de mare nu doar la noi, ci şi în restul ţării, iar acesta este un motiv pentru a face grevă, o grevă pe care actualul ministrul al sănătăţii şi-a dorit-o cu tot dinadinsul şi la care probabil se va ajunge de joi încolo”, a precizat Popa.

La Târgu Jiu, medicii şi cadrele medicale s-au strâns luni dimineaţă în holul de la intrarea în Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă, în locul respectiv aşteptând şi pacienţii care aveau probleme medicale de rezolvat.

Printre cei veniţi la spital cu probleme medicale s-a numărat şi un bătrân aflat într-un scaun cu rotile, soţia acestuia declarându-se extrem de supărată că a trebuit să aştepte finalizarea grevei pentru a ajunge la medicul la care avea programare.

"Soţul meu este netransportabil, dar cu toate astea cei de la Comisia de Expertiză pentru gradele de handicap tot vor să-l vadă şi ne-au programat pentru azi. Am plătit maşină ca să-l aduc la spital şi aici văd că este grevă. Nu mi se pare deloc normal, dar nu am ce să fac, o să aştept să-şi termine doctorii greva şi sper ca măcar atunci să rezolv problema”, a precizat Ana Stângaciu, soţia bărbatului imobilizat.

Greva de avertisment a afectat inclusiv casieria Policlinicii, unde mai multe persoane au aşteptat sau au plecat, şi urmând să revină după ora 10.00 pentru a putea plăti anumite taxe sau consultaţii.

În Mehedinţi, cadrele medicale nu s-au aflat în grevă de avertisment luni dimineaţă.

Sute de cadre medicale din Argeş, Prahova şi Constanţa au participat la greva de avertisment

Sute de medici, asistenţi, infirmiere din spitalele  judeţene din Argeş, Prahova, Constanţa au participat, luni dimineaţă, la greva de avertisment, în perioada grevei pacienţii continuând să meargă la spitale, însă doar urgenţele beneficiind de asistenţă medicală.

Majoritatea angajaţilor SJU Braşov nu au făcut grevă. Liderii sindicali reclamă ameninţări

Majoritatea angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov au renunţat, luni dimineaţa, la grevă, deşi anunţaseră că vor recurge la această formă de protest, iar liderii sindicali susţin că managerul i-a ameninţat cu tăierea salariilor sau pierderea locului de muncă, însă acesta neagă.

La Spitalul Judeţean Timişoara pacienţii nu sunt lăsaţi să intre în unitate până la finalul grevei

Luni dimineaţă, la ora 8.00, uşile Spitalului Judeţean din Timişoara au fost blocate de personalul medical, iar pacienţii nu au fost lăsaţi să intre în unitatea medicală. Pe una dintre intrări a fost pus un banner pe care scrie cu litere roşii "Grevă".

Unii dintre pacienţi au înţeles situaţia şi au spus că medicii au dreptate să îşi ceară drepturile, deoarece sunt prost plătiţi, în timp ce alţii au încercat să forţeze uşa de la intrare.

Pe holul Spitalului Judeţean se află aproximativ 15 cadre medicale care poartă pancarde pe care scrie "V-am votat şi ne-aţi furat!!!” sau ”Menţinerea medicilor tineri în sistemul de sănătate românesc”.

Liderul Sanitas Timiş, Livius Cârstea, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că începând cu ora 10.00 activitatea personalului medical va reintra în normal.

Angajaţii din sănătate cer minimum 6 la sută din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demniţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Mai multe asociaţii profesionale ale medicilor şi farmaciştilor au înfiinţat, pe 16 septembrie, la Cluj, în premieră naţională, Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, cu scopul susţinerii în comun a revendicărilor din sistemul sanitar.

Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, reunind Federaţia Sanitas, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR), printre alţii, a demarat o serie de proteste, începând din 18 septembrie, la Ministerul Sănătăţii.

Protestele au continuat, în paralel cu începerea negocierilor cu ministrul Sănătăţii, peste 4.000 de angajaţi din sistemul sanitar participând pe 2 noiembrie la un marş de protest în Capitală.

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis, pe 14 noiembrie, declanşarea grevei de avertisment pentru luni, 25 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, şi a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.

Tot pe 14 noiembrie, Colegiul Medicilor din România (CMR) anunţa că, în calitate de organizaţie profesională, nu are dreptul la activităţi sindicale şi patronale, dar "ca reprezentant legal şi legitim al corpului medical, Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, desfăşurată în data de 1 noiembrie 2013 a decis să recomande fiecărui medic să susţină prin toate mijloacele organizaţiile sindicale care vor demara un asemenea demers".

Şi Federaţia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino" a recomandat tuturor doctorilor din sistemul public să-şi dea acordul pentru participarea la greva de avertisment şi la greva generală organizate în luna noiembrie de Federaţia Sanitas.

Pe de altă parte, sâmbătă, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR) informa printr-un comunicat că nu participă la grevă, întrucât, ca organizaţie profesională cu atribuţii delegate de autoritatea statului, nu se poate implica în activităţi sindicale, în timp ce "participarea asistenţilor medicali membri ai ordinului, care sunt şi membri de sindicat, la acţiunile greviste, este opţiunea personală a acestora, în această calitate".

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat în 20 noiembrie, după întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, că greva generală anunţată este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanţei, care să constate acest lucru.

Nicolăescu a mai declarat, sâmbătă, că el crede că "medicii vor fi la serviciu", pentru că, din punctul său de vedere, aceştia sunt "în slujba pacienţilor", prin "jurământul pe care l-au făcut, să apere viaţa oamenilor". "Probabil că vor fi şi cazuri izolate în care unii dintre ei vor participa probabil la această grevă, dar cred că medicii sunt în afara acestui protest pentru că sindicatele reprezentantive ale medicilor n-au deschis niciun conflict de muncă cu Ministerul Sănătăţii", a spus ministrul.

Întrebat dacă vor fi sancţionaţi medicii care vor participa la grevă, Nicolăescu a spus că managerii de spital care vor constata că au probleme va trebui să ia măsuri, "pentru că, până la urmă într-o ţară democratică, prima condiţie este respectarea legii".

Pe de altă parte, sâmbătă, ministrul a discutat cu reprezentanţii sindicatelor despre negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector.

"S-a stabilit ca luni după-amiază să aibă loc prima întâlnire cu toate confederaţiile sindicale şi patronale pentru declanşarea efectivă a negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de sector. (...)Un contract colectiv de muncă la nivel de sector înseamnă, din punctul nostru de vedere, îndeplinirea tuturor prevederilor legale ca niciun alt conflict de muncă să se mai deruleze în sectorul sanitar, pe perioada cât acel contract va avea valabilitate", a declarat Eugen Nicolăescu.

El a mai anunţat că, în cadrul întâlnirii, s-a mai stabilit şi "luarea iniţiativei Ministerului Sănătăţii de a promova în Guvern un memorandum pentru deblocarea unor posturi în sistemul sanitar", precizând că este vorba despre deblocarea a aproximativ 1.200 de posturi pentru personal medical. Memorandumul ar putea fi înaintat în şedinţa de Guvern de miercuri, după ce obţine avizul miniştrilor de Finanţe şi pentru Buget.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici