- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.05.2017, 07:59)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video GREVA controlorilor de trafic aerian a fost suspendată începând cu ora 12.10. Zeci de pasageri, pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, în aşteptarea curselor. Sindicatul anunţă că protestul poate fi reluat oricând LIVE TEXT
Controlorii de trafic din România au intrat marţi în grevă generală pe timp nelimitat pe fondul neînţelegerilor cu ministerul Transporturilor. Potrivit legii, o treime dintre zboruri vor fi asigurate, restul fiind anulate sau amânate. Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) a ieşit luni de la discuţiile cu Ministerul Transporturilor şi a anunţat că negocierile au eşuat. Liderii ATSR au precizat că „greva ar putea să dureze o oră-două, poate trei, sau să continue pe termen nelimitat dacă nici mâine (marţi dimineaţa - n.n.) nu se va ajunge la nicio concluzie”. În replică, conducerea ROMATSA a cerut Tribunalului Bucureşti să decidă dacă greva controlorilor de trafic aerian, programată marţi, începând cu ora 9.00, este legală. Acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei joi, termenul fiind stabilit marţi, la ora 13.30.
Urmărește
19139 afișări
UPDATE 13.10 Patru curse aeriene sunt afectate la Iaşi de greva controlorilor de trafic, cea mai mare întârziere fiind înregistrată de o cursă Tarom, care va pleca spre Bucureşti la trei ore după ora stabilită.
Patru curse au întârziere la aterizare sau la decolare pe Aeroportul din Iaşi din cauza grevei controlorilor de trafic aerian.
Astfel, o aeronavă Blue Air care trebuia să plece spre Roma la 13.40 va pleca cu o oră întârziere din Iaşi, la ora 14.40.
ULTIMELE ȘTIRI
-
PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan.
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
Tot o aeronavă Blue Air, de data aceasta un zbor intern, a avut întârziere la aterizarea la Iaşi de la Timişoara 45 de minute, avionul ajungând la Iaşi la ora 12.00, în loc de 11.15.
La ora 13.35 ar fi trebuit să aterizeze la Iaşi cursa Tarom de Otopeni, însă va ajunge la 14.40, urmând să plece înapoi spre Capitală la ora 17.00, cu trei ore întârziere.
De asemenea, o cursă Wizz Air către Bergamo va pleca din Iaşi la 16.10, cu 20 de minute întârziere.
UPDATE 12.40 Tudorache, ATSR: Greva este suspendată începând cu ora 12.10, dar va putea fi reluată oricând
Greva de la ROMATSA se suspendă temporar, însă dacă negocierile eşuează va putea fi reluată oricând fără parcurgerea etapelor intermediare, a anunţat marţi Gabriel Tudorache, preşedintele sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian - ATSR.
„Având în vedere impactul negativ creat pasagerilor în urma acţiunilor de protest, părţile - ROMATSA şi ATSR - au convenit următoarele: conflictul se suspendă temporar începând cu ora 12.10, cu continuarea negocierilor; dacă negocierile vor eşua, greva va putea fi reluată fără a se mai parcurge etapele intermediare aferente conflictului de muncă”, a declarat Gabriel Tudorache.
Şi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat suspendarea grevei. „Am ajuns la o înţelegere cu sindicatele şi greva este suspendată începând cu ora 12.10, chiar mai devreme decât era stabilit iniţial - ora 13.00”, a declarat ministrul.
Sindicatul ATSR a declanşat, marţi dimineaţa, o grevă generală care a condus la întârzierea şi chiar anularea a zeci de zboruri interne şi internaţionale.
UPDATE 12.20 EXCLUSIV Răzvan Cuc: Greva de la ROMATSA s-a suspendat începând cu ora 12.10
Greva controlorilor de trafic de la ROMATSA a fost suspendată începând cu ora 12.10, adică mai devreme decât era stabilit (ora 13.00), a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
„Am ajuns la o înţelegere cu sindicatele şi greva este suspendată începând cu ora 12.10, chiar mai devreme decât era stabilit iniţial - ora 13.00”, a declarat ministrul.
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) au declanşat o grevă generală care a condus la întârzierea şi chiar anularea a zeci de zboruri interne şi internaţionale.
UPDATE 12.00 Cluj: Şase curse aeriene au întârzieri între o oră şi două ore jumătate, din cauza grevei
Directorul operaţional al Aeroportului Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, Iuliu Pop, a declarat că există posibilitatea ca mai multe curse să fie afectate pe parcursul zilei şi să înregistreze întârzieri. Până la această oră, şase curse externe sunt afectate de greva Romatsa, avioanele prezentând întârzieri între o oră şi două ore jumătate.
Astfel, la sosiri sunt întârziate cursele de la Luton, Tel Aviv şi Zaragoza, iar la plecări cele care trebuiau să decoleze spre Doncaster, Nurnberg şi Basel.
”Există posibilitatea ca numărul zborurilor afectate să crească pe parcursul zilei şi să înregistreze întârzieri”, a spus Pop.
La ora transmiterii acestei ştiri, au loc negocieri între sindicaliştii din Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) şi conducerea ROMATSA. Negocierile din ultimele zile dintre sindicalişti, conducerea ROMATSA şi Ministerul Transporturilor au eşuat.
UPDATE 11.58 Zeci de pasageri aşteaptă, marţi dimineaţa, pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti pentru a afla dacă vor ajunge la destinaţie.
Compania Rynair a anulat trei curse în cursul dimineţii, iar zeci de călători aşteaptă în faţa biroului de informaţii pentru a afla ce pot face cu biletul cumpărat. Compania a trimis pasagerilor, la miezul nopţii, un e-mail prin care îi informa că zborul de la ora 11, spre Berlin, este anulat.
„Am primit e-mailul, dar cine s-a uitat de dimineaţă?”, se întreabă un călător care aşteaptă în faţa biroului de informaţii Ryanair.
Pasagerii susţin că firma Ryanair a transmis oamenilor să meargă la aeroport pentru a vedea ce fac cu biletul de avion. „Nu ştim nimic. Nu ştim dacă ni se dau banii înapoi sau dacă luăm alt zbor”, spune o femeie care aşteaptă la coada care s-a format în faţa biroului de informaţii al companiei.
Unii călători susţin că au aflat de grevă de la ştiri. Dacă unii călători aleg să aştepte clarificările companiei aeriene, alţii sunt nevoiţi să cumpere alt bilet de avion, de la o altă firmă.
Florin trebuie să ajungă astăzi în Berlin, la o întâlnire de lucru, şi intenţionează să cumpere un bilet de avion de la altă companie. „Compania Ryanair ar amâna zborul pe altă zi, iar eu trebuie sa ajung azi la Berlin, am o întâlnire de lucru. Voi cumpăra un bilet de avion de la altă companie aeriană”, spune pasagerul.
Angajaţii de pe aeroportul din Bucureşti care îşi desfăşoară, de obicei, activitatea în birouri, sunt prezenţi pe terminal, pentru a-i ajuta pe călători cu informaţiile pe care le obţin de la companiile aeriene. „E foarte amabil personalul. Am cerut mai multe informaţii pentru siguranţă”, spune o femeie care călătoreşte împreună cu soţul la Londra.
Mai mulţi pasageri au decis, deja, să îşi schimbe zborul. Spre exemplu, pasagerii care se aflau în faţa porţii de îmbarcare pentru ruta Paris au fost anunţaţi că avionul nu va mai decola. Un grup de opt persoane care trebuie să ajungă în Saigon, Vietnam, au decis să schimbe biletul şi să meargă în Moscova, în loc de Paris. „Din cauza grevei de pe aeroport nu mai pleacă zborul spre Paris”, a spus un călător.
La ora scrierii acestei ştiri au loc negocieri între sindicaliştii din Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) şi conducerea ROMATSA. Negocierile din ultimele zile dintre sindicalişti, conducerea ROMATSA şi Ministerul Transporturilor au eşuat.
ATSR a transmis, joi, o notificare prin care a anunţat „hotărârea de a declara greva propriu-zisă la nivelul RA ROMATSA, toate subunităţile, începând cu data de 30 mai 2017, ora 9.00”.
Pe timpul grevei, controlorii de trafic trebuie să asigure o treime din activitatea normală a ROMATSA.
UPDATE 11.30 Preşedintele ANAT: Turiştii, să contacteze agenţia de voiaj şi să aştepte îmbarcarea în avion
Preşedintele ANAT, Alin Burcea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că turiştii care urmează să plece marţi cu avionul trebuie să contacteze agenţia de turism de la care au cumpărat pachetul turistic şi să aştepte să fie îmbarcaţi în avion. Acesta estimează că ROMATSA a pierdut jumătate de milion de euro.
“Recomandăm turiştilor care urmează să plece cu avionul în cursul acestei zile să contacteze agenţia de turism de la care au cumpărat pachetul turistic şi să aştepte să fie îmbarcaţi în avion. Din păcate, nu suntem informaţi ce zboruri vor fi anulate astăzi, anunţurile făcându-se pe moment”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Acesta spune că pierderile suferite de ROMATSA în patru ore de grevă se ridică la circa jumătate de milion de euro, fiind vorba nu numai despre avioane care pleacă din România, ci şi de cele care survolează spaţiul aerian al ţării.
“Cine va plăti pagubele? Cine va despăgubi turiştii care nu au putut ajunge la destinaţie? Oamenii vor veni la agenţiile de turism de unde au cumpărat pachetele de servicii. Noi ne vom îndrepta către companiile aeriene, iar acestea către ROMATSA. Un întreg balamuc şi un haos total”, a declarat Burcea.
Preşedintele ANAT a spus că agenţiile de turism vor încerca să găsească soluţii, chiar şi transportul turiştilor către aeroporturi din ţările învecinate astfel încât să nu îşi piardă vacanţa.
De asemenea, echipa Vola face următoarele recomandări:
- călătorii să se prezinte la aeroport din timp chiar dacă plecarea aeronavelor se va face după ora anunţată pe bilet.
- în cazul în care această grevă nu se va opri, probabil ca vor apărea întârzieri sau anulări, însa nu există nicio informaţie despre o eventuală prelungire a grevei.
- Călătorii să se prezinte la timp la aeroport şi să aştepte şi în cazul în care greva se va prelungi.
- pentru mai multe informatii ce privesc modificări în programul de zboruri din aceasta perioadă, se poate consulta site-ul http://www.bucharestairports.ro/
UPDATE 10.50 Aeroportul Otopeni: După prima oră de grevă sunt 30 de întârzieri şi apar primele curse anulate
După prima oră de grevă avem 7 curse întârziate cu peste 30 de minute. Sunt 30 de întârzieri cu totul şi au apărut primele anulări, a declarat marţi Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
„Vom încerca să procesăm cea mai mare parte a curselor la ora programată, astfel încât, la ora programată se va putea decola. În măsura în care se va putea decola, pasagerii să fie deja pregătiţi în zona de îmbarcare, astfel încât întârzierile lor să fie cât mai mici. E important că pasagerii să ţină legătură cu companiile aeriene, pentru că primele informaţii de acolo le primesc”, a spus Valentin Iordache.
Potrivit acestuia, în fiecare zi obisnuită din această perioadă a anului sunt programate 150 de aterizări şi 150 de decolări, pe întreg parcursul zilei. Deocamdată, „sunt trei curse anulate. Pasagerii nu mai au de ce să vină la aeroport. Prin asistenţa companiei aeriene, vor fi, probabil, reprogramaţi pentru altă dată”, a menţionat oficialul.
Pe Aeroportul Otopeni sunt afectate de greva controlorilor de trafic toate cursele care urmau să decoleze sau să aterizeze după ora 9.00.
UPDATE 10.00 Judecătorii vor decide la ora 13.30 dacă greva sindicatului controlorilor de trafic este legală.
„Contestaţia ROMATSA trebuia să fie la ora 8.30. Din păcate, am aflat acolo, judecătoarea a primit materialele aseară, dupa ora 20.00. Procesul s-a amânat pentru ora 13.30”, a declarat preşedintele sindicatului ATSR, Gabriel Tudorache.
Liderul sindical a precizat că negocierile continuă la ROMATSA, iar greva „se va opri când rezolvăm toate problemele”.
HARTA în timp real a zborurilor din lume, în care se poate observa traficul aerian redus la minim deasupra Românei: https://flightaware.com/live/
Captură foto
Harta în timp real indică cum este ocolită România de cursele aeriene. Potrivit imaginilor, zborurile sunt deviate la sud de Dunăre, prin Bulgaria, unde se remarcă o intensificare a traficului aerian. Pe perioada grevei, controlul traficului a fost preluat de EUROCONTROL.
UPDATE 9.00 Încep să se vadă efectele grevei generale a controlorilor de trafic. Situaţia zborurilor la ora 9.00 pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti: trei curse anulate şi alte două zboruri au întârzieri.
Ryanair, Timişoara, 8.20, anulat,
Tarom, Frankfurt, 8.20, intarziat,
Kl, Amsterdam, 09.00, întârziat.
Ryanair, Roma, 10, anulat.
Ryanair Berlin, 11.00, anulat
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) a anunţat că marţi controlorii de trafic aerian vor intra în grevă pe termen nelimitat. Sindicatele au ieşit luni de la discuţiile cu Ministerul Transporturilor şi au anunţat că negocierile au eşuat. Liderii ATSR au precizat că „greva ar putea să dureze o oră-două, poate trei, sau să continue pe termen nelimitat dacă nici mâine (marţi dimineaţa - n.n.) nu se va ajunge la nicio concluzie”.
„Suntem deschişi dialogului pentru evitarea grevei şi salvarea ROMATSA de la faliment. Suspendarea grevei depinde exclusiv de acţiunile ministrului Transporturilor”, se arată într-un comunicat al ATSR distribuit după negocieri pe o reţea de socializare.
Greva controlorilor de trafic aerian presupune suspendarea mai multor zboruri (aterizări/decolări) de avioane în perioada protestului.
Dar care vor fi, concret, zborurile afectate nu se poate afla la ora redactării acestei ştiri.
O decizie în legătură cu suspendarea de zboruri va fi luată luni seara sau marţi dimineaţa de către EUROCONTROL, autoritatea europeană cu atribuţii pe controlul traficului aerian, care le va comunica imediat companiilor aeriene verdictul referitor la fiecare zbor în parte. Iar companiile aeriene le vor comunica pasagerilor ce decizii au fost luate.
GREVĂ pe aeroporturile din România a controlorilor de trafic aerian: Doar 33,3% din zboruri sunt asigurate. Negocierile pe revendicări, reluate astăzi LIVE TEXT
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) nu renunţă la greva generală programată pentru marţi, începând cu ora 9.00, pe termen nelimitat, astfel că zborurile vor fi blocate. Sindicatele au ieşit luni de la discuţiile cu Ministerul Transporturilor şi au anunţat că negocierile au eşuat.
Liderii ATSR au precizat că „greva ar putea să dureze o oră-două, poate trei, sau să continue pe termen nelimitat dacă nici mâine (marţi dimineaţa - n.n.) nu se va ajunge la nicio concluzie”.
„Suntem deschişi dialogului pentru evitarea grevei şi salvarea ROMATSA de la faliment. Suspendarea grevei depinde exclusiv de acţiunile ministrului Transporturilor”, se arată într-un comunicat al ATSR distribuit după negocieri pe o reţea de socializare.
Greva controlorilor de trafic aerian presupune suspendarea mai multor zboruri (aterizări/decolări) de avioane în perioada protestului.
O decizie în legătură cu suspendarea de zboruri va fi luată luni seara sau marţi dimineaţa de către EUROCONTROL, autoritatea europeană cu atribuţii pe controlul traficului aerian, care le va comunica imediat companiilor aeriene verdictul referitor la fiecare zbor în parte. Iar companiile aeriene le vor comunica pasagerilor ce decizii au fost luate.
Gabriel Tudorache, preşedintele ATSR, a declarat: „Cu certitudine, mâine, începând cu ora 9, ora locală, va începe greva generală. În urma discuţiilor cu dl ministrul şi cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, cât şi ai AACR (n.n. - Autoritatea Aeronautică Civilă Română), există şanse destul de mari ca această grevă generală pe care am anunţat-o pe durată nedeterminată să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de precizat dacă va fi vorba de o ora, două sau trei. Este vorba de un număr mare de documente care trebuie aprobate, precum decizii ale Consiliului de Administraţie. Există multe aspecte care trebuie rezolvate cu Consiliul de Administraţie, şi acestea nu pot fi rezolvate până mâine dimineaţă”.
Potrivit liderului sindical, decizia zborurilor afectate se ia de către EUROCONTROL, de la networkmanager. „Este imposibil de precizat azi care aeronavă va decola şi care nu. Vor fi asigurate 33,3% din zborurile care erau programate plus excepţiile, conform legii. Cred că toate companiile ar trebui să ştie din timp dacă decolează. Acesta este motivul pentru care trebuie să anunţăm cu 48 de ore înainte, pentru ca toate companiile aeriene să ştie din timp util şi să-şi poată anunţa pasagerii".
Cât despre situaţia ROMATSA, liderul sindical a declarat: „Mai există un document la care se lucrează încă. Este vorba de formatul noii baze de cost, de noul buget pe anul 2018, care trebuie trimis până pe 5 iunie, conform reglementarilor europene. Având în vedere că la noi nu se lucrează în perioada 1-5 iunie, de asta am zis 31 mai.
Planul de performanţă, „documentele necesare pentru a preveni intrarea ROMATSA în faliment”, trebuie trimise până la data de 5 iunie la Comisia Europeană, potrivit unui comunicat al ATSR, publicat anterior pe o pagină de socializare. Având în vedere minivacanţa din perioada 1-5 iunie, liderii sindicatului susţin că documentele trebuie trimise până pe 31 mai.
„Aici e vorba de nişte documente care trebuie trimise până la 31 mai către forurile intrenaţionale. Aici ar putea interveni ministrul pozitiv, în sensul că dânsul ştia din luna ianuarie. Din păcate, până să anunţăm greva, domnul ministru a uitat, a avut alte probleme. Este obligatoriu să se implice”, a spus Gabriel Tudorache, preşedintele ATSR.
„ROMATSA face toate documentele, le aprobă Consiliul de Administraţie, apoi sunt trimise la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) să fie vizate şi ajung la Ministerul Transporturilor. AACR trimite documentele la Comisia Europeană cu semnătura directorului din Aviaţie Civilă, cu semnătura ministrului”, a explicat liderului sindicatului.
Profesia de controlor de trafic aerian este cel mai bine plătită ocupaţie din România, salariul mediu pentru angajaţii care ocupă această funcţie fiind de 21.000 de lei net pe lună.
În 2015, Romatsa, regie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a avut o cifră de afaceri de 837,5 milioane de lei şi un profit net de circa 0,8 milioane de lei, potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanţe. Veniturile Romatsa sunt formate din încasările pe care regia de le primeşte de la toate aeronavele care traversează spaţiul aerian românesc, în funcţie de distanţa parcursă, de tariful practicat în România şi de greutatea aeronavei.
Aceste venituri sunt colectate de Eurocontrol (European Organisation for the Safety of Air Navigation), instituţia europeană de organizare a traficului aerian, de la toate ţările membre. În funcţie de încasările colectate de pe teritoriul României se stabileşte şi suplimentarea bugetului de cheltuieli salariale cu angajaţii.
Citeşte şi: Traficul pe Transalpina s-a redeschis, dar numai pe timp de zi. În ce interval orar se poate circula
Citeşte şi: FOTO Bodog, în CONFLICT deschis cu şeful ISU privind ambulanţe noi: Arafat nu doreşte ca achiziţia să se facă la Ministerul Sănătăţii, ci la IGSU/ La Iaşi majoritatea ambulanţelor au depăşit limita de casare
Citește pe alephnews.ro: Protest la Universitate, în București, față de Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:23
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
astăzi, 21:21