Guvernul a actualizat lista ţărilor din care este impusă carantina la sosirea în România. Lista completă

Guvernul a actualizat joi lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Urmărește
18857 afișări
Imaginea articolului Guvernul a actualizat lista ţărilor din care este impusă carantina la sosirea în România. Lista completă

Guvernul a actualizat lista ţărilor din care este impusă carantina la sosirea în România

Astfel, în zona roşie sunt incluse Maldive, Seychelles, Bahrain, Uruguay, Argentina, Costa Rica, Capul Verde, Trinidad si Tobago, Lituania, Paraguay, Columbia, Chile, Suedia, Nepal, Georgia, Brazilia, Letonia, Olanda, Suriname, Franţa, Kuweit, India şi Africa de Sud.

Din zona galbenă fac parte Cipru, Belgia, Bolivia, Slovenia, Grecia, Estonia, Danemarca, Sint Maarten, Andorra, Botswana, Malaysia, Puerto Rico, Mongolia, Croaţia, Guyana, Peru, Iran, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Belarus, Elveţia, Timorul de Est, Sri Lanka, Canada, Oman, Bahamas şi Marea Britanie.

„Marea Britanie, care în mod normal, pe incidenţă, s-ar afla în zona verde va fi considerată ca fiind în zona galbenă, ce înseamnă că trebuie să vină cu test sau să fie vaccinat, din cauza prezenţei unei tulpini cu răspândire rapidă”, a declarat Raed Arafat, şeful DSU.

Cei vaccinaţi împotriva COVID-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din zona roşie sau galbenă, cu risc epidemiologic ridicat.

Dacă o persoană vine din zona galbenă, aceasta nu intră în carantină dacă este vaccinată sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore. În ceea ce priveşte zona roşie, sunt scutite de carantină doar persoanele vaccinate.

„Lista este difrenţiată pe coduri – verde, galben şi roşu, exact după incidenţele din România. Motivul pentru care s-a făcut acest lucru este pentru a nu intra brusc ţări care ne depăşesc cu foarte puţin. Dacă este în codul galben, persoana nu intră în carantină dacă este vaccinată sau prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore. Dacă este din zona roşie, fie persoana este vaccinată, fie intră în carantină. Testul nu mai scuteşte de carantină”, a declarat Raed Arafat în cadrul unei conferinţe de presă din 14 mai.

Măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, însă dacă persoana carantinată face un test COVID-19 în a opta zi, iar rezultatul este negativ, poate ieşi din carantină în a zecea zi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici