- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.04.2016, 16:38)
- Gabriela Ghitcuta
Guvernul şi MAI, obligate de instanţă să rezolve problema maşinilor parcate neregulamentar
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Guvernul sunt obligate să elaboreze şi să adopte, în regim de urgenţă, regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, se arată într-o sentinţă civilă a Curţii de Apel Bucureşti, hotărârea nefiind definitivă, anunţă, marţi, Primăria Sectorului 1.

Guvernul şi MAI, obligate de instanţă să rezolve problema maşinilor parcate neregulamentar
Printr-un comunicat de presă, Primăria Sectorului 1 anunţă, marţi, că, la solicitarea instituţiei, Curtea de Apel Bucureşti a emis o sentinţă civilă prin care obligă MAI şi Guvernul să elaboreze şi respectiv să adopte, în regim de urgenţă, regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar.
„Instanţa de judecată obligă Ministerul Afacerilor Interne ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, să elaboreze procedura de ridicare a maşinilor oprite/staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, aşa cum este prevăzută la art. 64 şi art. 97 alin 1 lit. d) şi alin. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 195/2002 republicată.Totodată, Curtea de Apel Bucureşti obligă Guvernul României ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea proiectului de reglementare întocmit de Ministerul Afacerilor Interne, să adopte regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar pe partea carosabilă”, se notează în comunicatul Primăriei Sectorului 1.
Decizia luată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, de Guvern şi MAI, în termen de 15 zile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Antonescu: Mi-ar fi plăcut ca primul invitat european al lui Trump să fie preşedintele României
-
Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta
-
Şeful spionajului militar ucrainean: Coreea de Nord asigură Rusiei jumătate din necesarul de muniţie pentru război
Primăria Sectorului 1 anunţă că va solicita „Guvernului României şi ministerului de resort să pună în aplicare hotărârea Curţii de Apel şi să adopte regulamentul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar.”
Acest regulament nu mai poate fi elaborat şi adoptat la nivel local din mai 2015, după o decizie a Curţii Supreme care spunea că “procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.”
În hotărârea instanţei supreme, din mai 2015, nu se specifica dacă Guvernul este obligat să adopte un astfel de regulament.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe