- Home
- Social
- ALBA IULIA, (10.09.2018, 21:05)
- Dragos Suciu
Hackerul Guccifer va fi extrădat către SUA după ce execută pedeapsa din România
Hackerul cunoscut ca Guccifer, care a spart conturile de e-mail ale familiei Bush, va fi extrădat în Statele Unite ale Americii după ce va termina de ispăşit pedeapsa pe care o are în România, a decis, luni, Curtea de Apel Alba Iulia. Hotărârea nu e definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
1995 afișări
Hackerul Guccifer va fi extrădat către SUA după ce execută pedeapsa din România
Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, de Curtea de Apel Alba Iulia, instanţa a admis cererea de extrădare, formulată de autorităţile din SUA, după ce Macel Lehel Lazăr, zis ”Guccifer”, va fi pus în libertate, el fiind condamnat de judecătorii din România la 7 ani de închisoare.
”Astăzi, în dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul de extrădare al lui Guccifer” Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii şi a dispus extrădarea cetăţeanului român L.M.L. în vederea executării pedepsei de 52 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală emisă la data de 01.09.2016 de către Tribunalul Statelor Unite - Districtul de Est Virginia- Secţia Alexandria, pentru săvârşirea infracţiunilor de acces neautorizat la un sistem informatic protejat şi furt de identitate în formă calificată, prevăzute de Codul penal al S.U.A. De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus amânarea predării persoanei extrădabile L.M.L. până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1667/06.06.2014 a Tribunalului Bucureşti Secţia I penală în dosar penal nr.9344/3/2014. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, fiind cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, se arată în comunicat.
“Guccifer” a fost adus sub escortă, în octombrie 2016, din SUA în România.
Hackerul român a fost cel care a dezvăluit că Hillary Clinton a folosit în interes de serviciu un cont personal de e-mail pe durata mandatului de secretar de Stat şi a fost condamnat la 52 de luni de închisoare de către un tribunal din statul american Virginia, conform Washington Post. Marcel Lehel Lazăr, cunoscut sub pseudonimul de „Guccifer”, a fost extrădat în Statele Unite în anul 2014 şi a pledat vinovat în luna mai 2016 la acuzaţiile de furt de identitate şi acces neautorizat asupra unor computere.
Odată cu folosirea în interes de serviciu a unui cont personal de email pe durata mandatului de secretar de Stat de către, Hillary Clinton a încălcat reglementările federale privind corespondenţa oficială. Acest lucru a fost dezvăluit pentru prima dată de Macel Lehel Lazăr, condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare de către judecătorul James C. Cacheris din statul Virginia.
Lazăr a recunoscut că a comis atacuri cibernetice asupra aproximativ 100 de americani de-a lungul unei perioade de 14 luni. Atacurile au vizat inclusiv celebrităţi, directori de afaceri şi personaje politice precum Sidney Blumenthal, un consilier cu care Clinton a corespondat folosind contul personal e-mail, confidenţi ai fostului preşedinte George W. Bush şi fostul secretar de stat Colin L. Powell. După ce a avut acces la conturile de email ale victimelor şi a aplicat diferite tactici inclusiv fraudă, furt de identitate şi hărţuire, Lazăr ar fi predat mass-media documentele furate.
În România, hackerul Marcel Lazăr Lehel a fost condamnat, în iunie 2014, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru că a spart conturile de e-mail ale lui George Maior, ale Corinei Creţu şi ale unor vedete.
În august 2017, hackerul român Guccifer a sunat, din închisoarea din Arad, la televiziunea americană Fox News pentru a transmite public că nu vrea să fie trimis înapoi în SUA să ispăşească o altă pedeapsă cu închisoarea şi că va cere să termine în România şi sentinţa din America.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:38
LIVE TEXT Trump sugerează o intervenţie militară a SUA şi preluarea controlului asupra Fâşiei Gaza. Donald Trump spune că SUA va „prelua” şi va „deţine” Fâşia Gaza. Preşedintele SUA a sugerat ca locuitorii din Fâşie să se mute într-o nouă locaţie oferită de una sau mai multe naţiuni din Orientul Mijlociu
-
astăzi, 08:36
Analiză: Preţurile chiriilor au crescut cu 7% în ultimul an în principalele oraşe din ţară