- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.09.2017, 07:11)
- Departamentul Corespondenţi
HAOS în România | Peste o SUTĂ de trenuri au avut întârzieri din cauza furtunii, iar 15 au fost anulate/ Întârzieri de peste 300 de minute din cauza furtunilor din vestul ţării - FOTO
Peste o sută de trenuri au avut întârzieri din cauza furtunii, iar 15 garnituri de pe raza regionalelor Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi au fost anulate. CFR informează că, până luni dimineaţă, 42 de zone feroviare din cele 43 afectate de furtunile violente au fost redeschise.
Urmărește
1890 afișări
Peste o sută de trenuri au avut întârzieri din cauza furtunii, iar 15 au fost anulate
Începând de duminică de la ora 15.40 şi până luni la ora 00.30 fenomenele meteo deosebit de violente înregistrate în jumătatea de nord a ţării au afectat grav reţeaua de cale ferată şi traficul feroviar pe raza regionalelor Timişoara, Cluj, Iaşi şi Braşov, fiind înregistrate 43 de incidente, ifnromează CFR INfrastructură.
Mijloacele de comunicaţie convenţionale au fost întrerupte din cauza avariilor la reţelele naţionale, alimentarea cu energie electrică a liniilor de contact pe mai multe secţii de circulaţie şi în unele staţii de cale ferată a fost de asemenea avariată din cauza ruperii firelor de contact, iar zeci de copaci căzuţi pe liniile de cale ferată au blocat circulaţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Şeful detaşamentului personal al lui Trump va fi nominalizat pentru director al Secret Service
-
CNS Cartel ALFA: politicienii se joacă cu chibrituri lângă butoiul de pulbere
-
Revoluţie totală în lumea vacanţelor. Un antreprenor român care a clădit de la zero o afacere în turism anunţă o schimbare radicală în modul oamenilor de a călători. Cum vor arăta concediile viitorului
Pentru îndepărtarea avariilor au fost mobilizate 17 drezine pantograf, iar 174 salariaţi au acţionat permanent în cursul nopţii pentru restabilirea circulaţie, până la ora 5.30 fiind remediate 42 din cele 43 avarii produse la infrastructura feroviara, în curs de redeschidere fiind şi firul 2 între Bătuţa şi Bârzava.
106 trenuri de călători au ajuns cu întârziere la destinaţie, 15 trenuri de pe raza regionalelor Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi fiind anulate.
La această oră personalul de specialitate acţionează cu drezine pentru restabilirea circulaţiei feroviare în condiţii normale de trafic în zonele afectate.
Mai multe trenuri care trebuie să ajungă în Gara de Nord Bucureşti înregistrează întârzieri de sute de minute, trenul care soseşte de la Baia Mare raportând o întârziere de 320 de minute, din cauza furtunilor produse în vestul ţării, potrivit tabelelor de sosiri-plecări din gară.
Întârzierile trenurilor care trebuie să sosească în Gara de Nord Bucureşti sunt cauzate de furtunile produse duminică în vestul României, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătoarea de cuvânt a CFR Călători, Alina Predescu.
Trenul IR 1822 care ajunge în Bucureşti de la Arad are o întârziere de 300 de minute, trenul IR 1642 care vine de la Baia Mare afişează o întârziere de 320 de minute, iar trenul IR 1696 care vine de la Timişoara N întârzie 250 de minute, conform tabelei de sosiri-plecări din Gara de Nord.
Alte trenuri care întârzie sunt IR 1644 care a plecat de la Sighetu Marmaţiei (105 minute) şi IR 15538 care vine de la Arad (190 de minute).
Trenul IR 1837 care ajunge în Timişoara din direcţia Iaşi întârzie 68 de minute, trenul R 13313 care vine din Caransebeş afişează o întârziere de 51 de minute, iar trenul IR 72 care a plecat din Gara de Nord Bucureşti întârzie 44 de minute, conform tabelei de sosiri-plecări din gara Timişoara.
Trenul IR 473 care soseşte în Braşov de la Budapeste Keleti prin Sighişoara întârzie 60 de minute, potrivit tabelei de sosiri din gara din Braşov.
CFR SA a anunţat, luni, că a remediat toate cele 43 de avarii produse de furtuni la infrastructura feroviară de pe cele patru regionale de cale ferată: Timişoara, Cluj, Braşov şi Iaşi.
Potrivit instituţiei, au întârziat 112 trenuri de călători cu 14.583 de minute, 15 trenuri au fost anulate pe raza regionalelor de cale ferata Timisoara, Cluj, Braşov şi Iaşi, iar două trenuri de pe ruta Iaşi – Timişoara au fost deviate pe ruta ocolită, prin Suceava – Adjud – Siculeni – Dej – Cluj.
Personalul feroviar va acţiona în continuare şi în cursul zilei de luni pe zonele afectate pentru a remedia urmările avariilor produse şi restabilirea condiţiilor normale de circulaţie.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat luni că pe căile ferate au fost înregistrate peste 43 de avarii din cauza furtunilor din vestul ţării, avariile respective fiind remediate ca urmare a lucrului la foc continuu al echipelor feroviare.
„S-a intervenit aseară şi azi-noapte, am avut peste 43 de avarii şi s-a lucrat la foc continuu, am reuşit să redresăm situaţia - bineînţeles, cu anumite întârzieri - şi vreau să mulţumesc echipelor de intervenţie. S-au rupt cabluri electrice, s-a intervenit şi cu locomotive diesel, şi asta arată că avem nevoie de dezvoltarea materialului rulant”, a declarat ministrul Transporturilor, prezent în Gara de Nord Bucureşti la lansarea proiectului #SEPOATE dedicat promovării călătoriilor pe calea ferată.
La rândul său, directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes, a declarat că au fost 117 trenuri afectate de evenimentele meteorologice, totalizându-se peste 14.000 de minute de întârzieri. „Sunt 58 de trenuri pe Regionala Timişoara şi peste 40 în Regionala Cluj, sunt şi două trenuri deviate. În aceste trenuri deviate sunt 270 de călători care vor primi apă şi ceai; niciun călător nu a fost în pericol în aceste ore”, a precizat Iosif Szentes.
Mai multe trenuri care trebuie să ajungă în Gara de Nord Bucureşti înregistrează întârzieri de sute de minute, trenul care soseşte de la Baia Mare raportând o întârziere de 320 de minute, din cauza furtunilor produse în vestul ţării, potrivit tabelelor de sosiri-plecări din gară.
Citeşte şi: ACCIDENT grav între cinci motociclete şi o maşină, pe DN 1. Un mort şi cinci răniţi în urma impactului
Citeşte şi: Fost şef SPP, Dumitru Iliescu: Dosarul fostului magistrat CCR, Toni Greblă, s-a făcut la ordinul lui George Maior. Ţinte, mulţi judecători CCR
Citeşte şi: Sistem de alertare în cazul unor fenomene meteo VIOLENTE. Tudose: Săptămâna viitoare este obligatorie implementarea unui sistem de alertă pe telefon, prin SMS
Citeşte şi: Timişoara, după DEZASTRU | Circulaţia feroviară, OPRITĂ/ Cursuri suspendate în şcolile rămase fără acoperişuri/ „Stare de urgenţă nivel 2”, instituită de Distribuitorul de energie E-Distribuţie Banat | FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Guvernul promite AJUTOARE financiare pentru comunităţile lovite de furtună. UPDATE: Carmen Dan merge, luni, la Timişoara şi Arad pentru a evalua pagubele
Citește pe alephnews.ro: Viktor Orbán blochează aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Ce soluții are UE
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Cine este „Raisa”, femeia de pe TikTok care îl promovează intens pe Călin Georgescu: „Președintele României și comandantul meu suprem”
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:01
Marea Britanie este pregătită să introducă permise de conducere digitale
-
astăzi, 14:57
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1060. Rusia atacă o instalaţie de infrastructură în Zaporojie / Patru persoane ucise în urma unui atac rusesc asupra Kievului / Incendiu la un depozit de petrol din regiunea Tula, Rusia, după un atac cu drone / Aproape 89.000 de soldaţi ruşi confirmaţi morţi în Ucraina, relevă o investigaţie media