„E o schimbare financiară. Astea sunt discuţiile care le am acasă, într-adevăr. Vă confirm acest lucru. Soţia nu este foarte încântată”, a spus Hellvig, răspunzând unei întrebări referitoare la trecerea de la salariul de europarlamentar la cel de şef al SRI.
El a arătat că viitorul statut de şef al SRI reprezintă o schimbare „fundamentală” a viitorului său şi a familiei sale, fapt la care a reflectat înainte de a accepta propunerea pe care i-a făcut-o preşedintele Klaus Iohannis.
„Preşedintele Iohannis m-a contactat şi mi-a propus (funcţia de şef SRI, n.r.). Am avut o întâlnire privată, nu telefonică. A trebuit să stau un pic să mă gândesc pentru că e o schimbare fundamentală a vitorului meu şi a familiei mele”, a spis Hellvig.
El a arătat că va demisiona din PNL şi din PE imediat ce va primi mandatul de director al SRI din partea Parlamentului.
Hellvig a ţinut să dea asigurări că în mandatul său de şef al SRI nu vor exista imixtiuni politice în activitatea serviciului.
„Vreau să fac o precizare: e un moment important în cariera mea. E o decizie pe care am luat-o de a ieşi din spaţiul public ca om politic, dar înţeleg extrem de bine ce înseamnă să fii un reprezentant civil într-o instituţie ca SRI şi mai mult decât atât, înţeleg importanţa ca această instituţie să nu fie grevată de nicio imixtiune de niciun fel politică a instituţiei. În perioada în care voi fi director al SRI, vă garantez că nu va exista nicio imixtiune politică în activitatea desfăşurată a instituţiei şi nimeni nu-şi va permite să exercite presiuni asupra instituţiei din punct de vedere politic”, a spus Hellvig.