Horoscop, 9 mai 2019: Scorpionii primesc un stimulent financiar, iar Săgetătorilor li se îndeplinesc toate dorinţele

Horoscop, 9 Mai 2019. Venus din semnul Berbecului aderă astăzi la două aspecte importante: unul distonant cu Pluto retrograd din Capricorn, care tensionează zodiile Cardinale (Berbecii, Racii, Balanţele şi Capricornii) şi unul armonios de trigon cu Jupiter retrograd din Săgetător, care le asigură zodiilor de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător) buna dispoziţie.

Urmărește
3732 afișări
Imaginea articolului Horoscop, 9 mai 2019: Scorpionii primesc un stimulent financiar, iar Săgetătorilor li se îndeplinesc toate dorinţele

Horoscop, 9 Mai 2019

Horoscop 9 mai 2019: Berbec

Tensiunile în raport cu superiorii ar putea continua şi astăzi, dar diferenţa faţă de ieri constă în faptul că s-ar putea să te afli totuşi într-o dispoziţie mai bună. Din câte se pare, nu pare să te intereseze prea mult astfel de aspecte, preferând să-ţi umpli timpul cu alte lucruri mai importante. N-ar fi rău, de exemplu, dacă ai reuşi să faci o mică excursie în afara localităţii după programul de la serviciu. În felul acesta, apuci să te destresezi şi să începi ziua următoare de lucru fără a relua şicanele sau discuţiile aprinse. E-n puterea ta să faci asta.

Horoscop 9 mai 2019: Taur

S-ar părea că nu te găseşti în cele mai bune toane astăzi. Acest lucru s-ar putea să se datoreze unor episoade din trecut care îţi revin în minte sistematic sau regretelor în privinţa modului în care ai acţionat în raport cu o situaţie sau o persoană acum cu nu prea mult timp în urmă. Spre deosebire de alte zile ale acestei săptămâni, când te-au încercat stări şi senzaţii similare, astăzi dispui de forţa necesară să le treci cu vederea şi să te concentrezi pe prezent. E drept că necesită un exerciţiu de voinţă, dar nu-ţi va fi greu să-l faci.

Horoscop 9 mai 2019: Gemeni

Dacă un coechipier din cadrul unui proiect sau partenerul de afaceri este mai strâmtorat(ă) perioada aceasta, ideal ar fi să nu cedezi impulsului de a-i oferi un împrumut. În cazul în care tu eşti cel(a) aflat(ă) în situaţia aceasta, rezistă tentaţiei te a solicita ca cineva să-ţi ofere un ajutor bănesc pentru a traversa perioada aceasta. Roagă-i mai bine să-ţi dea un sfat sau oferă-le tu un pont despre cum anume ar putea să depăşească acest moment de răscruce important. În felul acesta, nu-ţi creezi datorii şi nici nu te temi că nu-ţi vei mai vedea banii înapoi prea curând.

Horoscop 9 mai 2019: Rac

Te trezeşti, pare-se, cu chef de muncă şi spor la lucru, iar productivitatea de care dai dovadă este greu de egalat de-a dreptul. Dacă lucrezi însă într-o colectivitate sau în colaborare cu o altă persoană, s-ar putea ca lucrurile să nu mai stea chiar aşa. Nu vă cunoaşteţi prea clar îndatoririle sau poate unii încearcă să scape de responsabilităţi delegându-ţi ţie o parte din treburile lor. Oricum ar sta situaţia, cert este că există unele probleme pe plan relaţional între voi care se cer adresat cât de curând pentru a evita transformarea lor în motive de conflict. Ia atitudine prompt.

Horoscop 9 mai 2019: Leu

Şi astăzi se întrevede o zi dificilă la locul de muncă pentru tine. Îţi revine iar un volum de sarcini mare, greu de finalizat în perioada de timp trasată, la care se adaugă şi un bagaj consisten de presiuni din partea superiorilor. Faţă de zilele trecute însă, dispui de o stare de spirit bună şi o mentalitate de învingător. S-ar putea ca acestea să facă diferenţa în acest context, iar dacă nu, sigur o va face perspectiva unei ieşiri scurte din jungla urbană alături de partener şi/ sau copii. Concentrează-te pe răsplata acestei zile de lucru şi sporul va veni.

Horoscop 9 mai 2019: Fecioară

Tu şi partenerul păreţi a avea o relaţie funcţională cât priveşte chestiunile de familie sau domestice de care trebuie să vă ocupaţi, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre intimitatea voastră. Acolo pare să se fi aşternut plictiseala, iar odată cu ea, un soi de atmosferă încărcată pe care încercaţi să o ignoraţi, dar care vă urmăreşte de fiecare dată când astrele activează acest punct sensibil. Poate n-ar strica să vă propuneţi, astăzi sau cândva cât mai curând posibil, să faceţi ceva să ieşiţi din pasa aceasta nefastă şi să vă racordaţi cumva din nou unul la frecvenţa celuilalt.

Horoscop 9 mai 2019: Balanţă

Dacă tu şi partenerul nu reuşiţi să ajungeţi la un compromis cu privire la uncele chestiuni gospodăreşti sau familiale ori poate vă reproşaţi unul celuilalt că nu vă implicaţi suficient în acest sector, aflaţi că astrele favorizează astăzi orice iniţiativă care priveşte deschiderea unui dialog pe această temă. S-ar putea să nu-ţi fie uşor să te deschizi cu privire la acest subiect, dar cu cât îţi găseşti mai repede curajul de a face acest lucru, cu atât şansele sunt mai mari să depăşiţi cu bine acest impas. Important este să acţionaţi la timp şi să nu lăsaţi situaţia să se-nrăutăţească.

Horoscop 9 mai 2019: Scorpion

Ţi se pun multe piedici la locul de muncă astăzi, iar încercările te urmăresc la tot pasul, fie că vin din interacţiunea deficitară cu unii colegi de serviciu, fie că se trag din tehnici de lucru depăşite, din unele riscuri pe care ţi le-ai asumat pe acest plan sau din erori comise şi acoperite prea multă vreme. Vestea bună este însă că astăzi, spre deosebire de alte zile similare din această săptămână, primeşti un stimulent pentru a descurca iţele încurcate ale acestor situaţii. S-ar putea să fie vorba despre o primă sau de un bonus ori chiar o mărire salarială.

Horoscop 9 mai 2019: Săgetător

Spre deosebire de alte zile când te curpindea panica de la cheltuielile pe care le-ai realizat, astăzi ţi le asumi fără prea mari dificultăţi. Ştii exact ce ţi-ai achiziţionat, iar articolele pe care ai lăsat să se ducă o bună parte din bugetul tău pe această săptămână îţi dau un tonus bun şi îţi redau pofta de viaţă. Fie că privesc o împrospătare de look, o investiţie într-un hobby sau un răsfăţ pentru copii sau persoana iubită, cert este că nu-ţi pare rău deloc că ai băgat mâna mai adânc în buzunar. Uneori nu strică să-ţi îndeplineşti câte o dorinţă.

Horoscop 9 mai 2019: Capricorn

Ca într-o zi anterioară a acestei săptămâni, riscă să apară astăzi tensiuni între tine şi unele rude apropiate, cel mai probabil membri ai familiei de origine. Dar dacă diferenţele de mentalitate dintre voi păreau aproape insurmontabile cu câteva zile în urmă, nu acleşai lucru se poate spune despre ziua de azi când astrele oferă indicii despre cum ai putea soluţiona pe termen lung astfel de situaţii. O metodă ar fi aceea să accepţi şi să uiţi, încredinţat(ă) că toată lumea are acele mici lucruri la care nu vrea să renunţe. Iar timpul îţi va arăta că ea-i cea mai eficientă.

Horoscop 9 mai 2019: Vărsător

Dacă se vehiculează în jurul tău veşti nu prea grozave sau se nasc bârfe şi zvonuri care te îngrijorează, poate ar fi cazul să spargi gheaţa şi să începi să soliciţi lămuriri. Aşadar, în cazul în care vezi că nimeni nu are curajul să-ţi spună în faţă ce se întâmplă, caută tu adevărul şi nu te sfii să spui lucrurilor pe nume. Nu numai că nu ai nimic de pierdut, dar reuşeşti, de asemenea, să ridici ceaţa de pe o situaţie confuză care risca să-ţi dea şi mai mari bătăi de cap. Nu persista în conjuncturi care se pot remedia.

Horoscop 9 mai 2019: Peşti

Astăzi ar trebui să te concentrezi pe producerea de profituri şi nu pe investiţii, cu toate că pot apărea oportunităţi, mai mult sau mai puţin riscante, de a face infuzii de capital în planuri de viitor sau afaceri ori activităţi extraprofesionale pe care le derulezi cu terţe persoane. Axează-te pe domniul tău principal de activitate şi caută să faci progrese în acel sector. Altfel, s-ar putea să te expui posibilităţii de a încasa unele pagube pe care ai fi putut să le eviţi. Urmăreşte deci valul la muncă, caută să te înţelegi mai bine cu superiorii şi remarcă-te la serviciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici